"Școală până la școală". Prezentarea centrelor de educație preșcolară din or. Chișinău6

"Școală până la școală". Prezentarea centrelor de educație preșcolară din or. Chișinău

Deja v-am prezentat lista centrelor de dezvoltare timpurie pentru copii din or. Chișinău. Acum vrem să vă relatăm despre centrele de formare preșcolară. În esență, educația preșcolară este, de asemenea, o dezvoltare timpurie a copilului, cu toate acestea, am sortat centrele enumerate mai jos separat, pentru că ele înseși și-ar fi luat statutul de școală și grupele formate se bazează pe dezvoltarea disciplinei, dezvoltarea memoriei și pregătirea preșcolară. De regulă, grupele se formează de la începutul anului (septembrie). Așadar, de fapt, aceasta este o "școală până la școală”.

De obicei, cursurile de acest gen se predau sub formă de joc, și dacă copilul a crescut deja și este pregătit pentru o formare educativă, atunci va frecventa cu plăcere o asemenea școală.

Râșcani

Centrul educațional de dezvoltare pentru copii Bravokids Education

Adresa: str. Miron Costin, 15/1.
Теlefon: 069 26-29-69.

La centrul educațional Bravo Kids Education, pregătirea pentru școală se desfășoară în trei formate:

Intensiv: 1 iunie — 15 august, ne amintim, repetăm, învățăm aspectele de bază, care permit copilului să se simtă încrezut în sine în clasa I. Programul include lecții cu logoped și psiholog, antrenarea pronunției, autodeterminării și pregătirea pentru școală a viitorilor elevi. Lecțiile au loc de trei ori pe săptămână, de la 18:00 până la 19:15. Costul cursului la efectuarea plății integrale — 5000 lei, fie 2500 lei pe lună.

Dimineața academică și seara academică: 1septembrie — 30 mai, cursul pregătește copiii pentru școală în mod sistematic, în toate direcțiile, dezvoltând abilități fundamentale și profunde în matematică, citit, scris, povestit, teme lexicale, dezvoltarea funcțiilor cognitive, a memoriei și atenției, abilităților de concentrare independentă, pregătire psihologică. Lecțiile au loc de trei ori pe săptămână, câte 2 ore academice. Preț: 2500 lei pe lună. Fie puteți frecventa în prima jumătate a zilei, de la 9:00-13:00, în cadrul mini-grădiniței, astfel prețul este inclus în taxa pentru mini-grădiniță - 3500 lei / lună.

Educentru

Adresa: str. Studentilor, 9/17
Tel.: 079 21-77-11

O echipă de profesioniști cu experiență și cunoștințe în domeniile psihologie, psihopedagogie, pedagogie, educație timpurie și artă. Programe educaționale noi și absolut diferite de ce oferă școala, grădinița tradițională sau alte Centre Educaționale. Oferim copiilor oportunitatea de a-și forma o gândire flexibilă, orientată spre umanitate, responsabilitate și schimbare pozitivă. Misiunea noastră este să oferim copiilor din Republica Moldova posibilitatea de a-și descoperi potențialul intelectual, prin dezvoltarea plăcerii de a învăța, de a cerceta și a crea la orice etapă de vârstă.

Servicii: Minigradinita; Dezvoltare Personala; curs de Teatru si actorie; pregatire pentru scoala, engleza, educatie timpurie, scoala de arte, logoped, psiholog.
Beneficiari: Copii cu vârste cuprinse între 2-8 ani.
Program: luni-vineri: 8:00-18:00; sâmbătă: 09:00-14:00.


Baby Smile

Adresa: str. N. Dimo, 10
Telefon: 0621 0-82-77

La centrul de dezvoltare pentru copii "Baby Smile" se oferă o gamă variată de servicii pentru copii. În cadrul programului de bază — Mini-grădiniță — se desfășoară activități de Pregătire pentru școală.

Vârsta: 4-6 ani.
Orar: de la 9:00 până la 14:00.
Program de studii: dezvoltare abilități de scriere, citire, motorică fină și grosieră, dezvoltarea abilităților creative. Toate activitățile sunt combinate în așa modalitate încât să fie interesante pentru fiecare copil.
Datorită faptului că grupele sunt mici, formate din maxim 6 copii, educatorul reușește să acorde atenție fiecărui copilaș în parte. La baza programului de studii este planul educațional de stat, dar, pe lângă acesta, pedagogii centrului pun în aplicare și alte metode eficiente.
Preț: 3900 lei/1 lună.

Centru

Leader Land

Adresa: str. Testemițeanu, 17/6
Tel.: 022 99-25-00, 068 141-141

Centru pentru copii în care au fost create condiții perfecte pentru a petrece timpul în confort, pentru dezvoltarea armonioasă și formarea cu succes a copiilor.

În cadrul centrului, pentru copii a fost creat un mediu sănătos, ecologic. Podele de plută – material natural, termoizolant, care nu permite să se adune praf. După ore, în clase sunt conectate dispozitive bactericide, care contribuie la eliminarea virușilor. Datorită sistemului modern de ventilație, aerului proaspăt mereu pătrunde în încăperile instituției, fără aerisire și curent.

Programa educațională este elaborată conform Standardelor Naționale, cu suportul softurilor educționale pe tablele smart.

Atmosferă agreabilă, până la 12 copii în grupă, atenție maximă acordată de profesor fiecărui copil în parte. Siguranță și supraveghere video. Cadre didactice care își efectuează activitatea cu entuziasm și dragoste, și care tind permanent spre dezvoltare.

Activitățile de pregătire pentru școală se desfășoară zilnic, de luni până vineri, de la 8:30-12:30 sau de la 8:30-17:30. Curs intensiv — de la 16:00-18:00, marți și joi. Matematica, citirea, limba engleză, arta vorbirii, literatura, cunoașterea mediului ambiant, ”Eu și Societatea”, arte plastice, muzică, coregrafie. Logopedie, o mulțime de cursuri opționale pentru copii cu diferite interese și talente – educația financiară, ceramică, laborator etc.

Grupe: predare în limba română.
Vârsta: de la 2,5- 7 ani.


Școala Internațională Heritage

Adresa: str. Dacia, 45 А.
Telefon: 062 02-22-10.

Aveți copii care vor merge în curând la școală? Heritage vă ajută să le oferiți un început bun prin programul School Starter – cursuri speciale pregătitoare pentru preșcolari, 1 septembrie 2019 – 31 mai 2020!

Ce învață micuții? Aici copiii învață să adore școala prin: alfabetizarea timpurie în limba română/rusă, inițiere în limba engleză, matematică pentru cei mici, activități transdisciplinare (metodologia International Primary Curriculum), arte expresive, dans, LEGO Education, sport și ateliere de creație.

Program: School Starter are un program zilnic adaptat pentru micuți: 4 lecții a câte 35 de minute, 2 activități suplimentare, timp pentru jocuri și socializare, dar și pauze pentru prânz și o gustare sănătoasă. Orarul cursurilor: 08:30-15:00, de luni până vineri (activitățile pentru preșcolari sunt disponibile și sâmbătă, pentru o taxă suplimentară).

Prețuri și reduceri: Prețul este de 4050 euro/anual (se aplică o reducere de 4% pentru achitarea integrală a taxei de școlarizare). Familia și comunitatea sunt valori importante ale Heritage, de aceea ne dorim ca frații să fie împreună, să fie educați în același spirit și să împărtășească aceleași valori. De aceea familiile beneficiază de reduceri speciale pentru înscrierea celui de-al doilea copil (10%) și a celui de-al treilea copil (15%).

Heritage Weekend Starter – cursuri de sâmbătă: activitățile pentru preșcolari sunt disponibile și sâmbătă, iar micuții le pot frecventa suplimentar programului School Starter sau doar în weekend. Orarul cursurilor: 9:30-12:30. Preț (inclusiv o gustare sănătoasă pe zi) – 1600 lei/lunar.

Despre programul academic School Starter: activitățile în cadrul cursurilor pentru preșcolari se desfășoară în baza curriculumului național și a International Primary Curriculum (IPC). Scopul activităților este de a face copilul să vrea să învețe și să meargă cu bucurie la școală.
Conceptul IPC se bazează pe o nouă abordare a învățării, axată pe o educație completă, care, pe lângă pregătirea academică a elevului, urmărește dezvoltarea competențelor sociale, a independenței de opinie și acțiune, abilităților sportive, orientării vocaționale și a altor abilități care depășesc orizontul materiilor predate în școala tradițională.
Curriculumul IPC urmărește dezvoltarea personală integrală a fiecărui copil, cu accent pe dezvoltarea personală și progres, valorificând perspectiva națională, globală și interculturală în scopul dezvoltării unui sentiment de spirit internațional.
În acest context, IPC își propune motivarea elevilor pentru învățare pe tot parcursul vieții, cu scopul de a avea tineri bine pregătiți, care posedă abilități sociale și emoționale echilibrate, membri responsabili care contribuie activ la dezvoltarea societății.
De asemenea, școala dispune de resurse educaționale Cambridge, care sunt utilizate în cadrul activităților.

Documente necesare pentru înscriere:

  • Copia certificatului de nastere al copilului
  • Copiile actelor de identitate ale parintilor
  • Cerere tip
  • 1 poza 3x4 cm a copilului
  • Certificat medical eliberat de medicul de familie, care atestă faptul că copilul poate frecventa colectivul de copii (forma 027) și copia certificatului de vaccinare.

Contactați-ne pentru înscriere și informații la 062 02-22-10 sau 022 02-22-17!



Elite Academia

Adresa: str. M. Kogălniceanu, 68A.
Telefon: 062 05-15-18.

Curs: Pregătire pentru școală pentru copii de la 5 la 7 ani.

Grupe noi, experiență nouă.

Ce învață copilul:

Bazele comunicării și exprimării;
Bazele citirii și a gramaticii;
Pregătirea mânuței pentru scriere;
Dezvoltarea logicii și a gândirii.

Copiii vor începe să înțeleagă: matematica, limba română, arta comunicării și multe altele.


Arithmetic Learning Centre

Adresa: Chișinău, str. A. Mateevici, 27;
Hâncești, str. M. Sadoveanu, 11.
Telefon: 0 796 3-67-76

Cursuri de aritmetică mentală pentru copii. O metodă japoneză de calcul pe o socotelniță numită Soroban. Este unica disciplină care antrenează creierul așa cum nu o face nicio altă știință. Pornesc ambele emisfere ale creierului – o parte vizualizează și cealaltă calculează. Viteza de calcul mental nu e unicul beneficiu remarcabil, practicând metoda Soroban se dezvoltă creativitatea și imaginația copilului, crește capacitatea de concentrare, este stimulată atenția.
Vârsta: 5-14 ani.
Durata: cursul cuprinde 7 nivele. Și dacă primul nivel e un fel de încălzire pentru creier, de la nivelul II începe adevărata aritmetică mentală. Durata unui nivel depinde de vârsta copilului.
Program: lecțiile se desfășoară o dată pe săptămână, a câte 90 minute. Lecțiile au loc atât cu prezență fizică, cât și online.
Număr de copii în grupă: de regulă sunt lecții în grup, de la 6 până la 10 copii. Dar se lucrează individual cu fiecare copil.


Elistudio

Adresa: str. Malina Mică 46/3
Telefon: 079 44-05-70

Singurul studio din Moldova dedicat dezvoltării competențelor emoționale și sociale la copii, oferind un mediu prietenos și sigur în care aceștia pot crește și se pot dezvolta armonios.
Echipa este formată din specialiști cu peste 10 ani de experiență, psihologi și logopezi, care lucrează împreună pentru a învăța copiii, pas cu pas, cum să devină autonomi și încrezători.
Serviciile se adresează copiilor cu vârste între 2 și 14 ani și includ ghidarea părinților pentru o comunicare eficientă și empatică cu copiii lor.

Servicii:

  • Psiholog pentru Copii: Prin ședințe de evaluare psihologică, copiii sunt observați cu atenție pentru a formula recomandări valoroase pentru părinți. Fiecare ședință durează 60 de minute și costă doar 400 lei.
  • Inteligența Emoțională: Specialiștii organizează sesiuni de dezvoltare a inteligenței emoționale, folosind povești terapeutice și jocuri interactive. Copiii învață să recunoască și să gestioneze cele 7 emoții de bază într-un mod sănătos. Ședințele au o durată de 60 de minute și costă 400 lei.
  • Logopedie: În cadrul ședințelor de logopedie, experții evaluează și dezvoltă abilitățile de vorbire ale copilului. Dacă este necesar, se recomandă un program de stimulare a vorbirii. Durata unei ședințe este de 45 de minute, la prețul de 300 lei.
  • "FasTracKids"

    Adresa: str. Puskin, 56
    Tel.: 078 10-10-12

    Obiectivul programului de pregătire pentru școală — a dezvolta la copii gândirea logică și critică, creativitatea, retorica și abilitatea comunicării și a lucrului în echipă. Discipline: scriere, citire, matematica, alfabetizare, dezvoltarea vorbirii.
    Programul este elaborat pentru copii de la 5-7 ani.
    Costul abonamentului: 2 ori pe săptămână a câte 2 ore — 950 lei (8 lecții). Lecția de probă — 80 lei.
    Grupe: predare în limbile română și rusă.

    Botanica

    "Elitex"

    Adresa: str. Dacia, 53/2
    Tel.: 022 77-78-60, 0 691 1-15-89, 0 697 5-57-95

    Activități curriculare — cunoașterea mediului înconjurător, educarea limbajului, matematica, scris, logică, ABC, educația muzicală, educația fizică, educația artistico-plastică, educația ecologică, educația pentru societate, datini și obiceiuri naționale.

    Activități opționale — consiliere psihologică/logopedică, limba engleză, educația rutieră, bunele maniere, educația creștină, educația pentru sănătate.

    Activități recreative — activități în aer liber, plimbări în parc, vizite la Grădina Zoologică, vizionarea spectacolelor de teatru, vizite la muzee, planetarium etc.

    Personalul didactic al grădiniței este de specialitate (educatoare absolvente de universități și colegii pedagogice și/sau facultatea de limbi străine sau psihologie), cu bune cunoștințe ale pedagogiei alternative.

    Preț: în funcție de abonamentul ales.
    Grupe: predare în limba română.
    Vârsta: de la 5 ani până la 7 ani.


    Centrul educațional "Academica"

    Telefon: 079 00-43-53, 0 799 9-43-53
    Adresa: str. Valea Trandafirilor, 24А, str. Albișoara 80/11

    Program "Pregătire pentru școală" pentru copii de 4-7 ani.
    Lecțiile interactive au loc de 2 ori pe săptămână, cu durata de 2 ore pentru copii de 5-7 ani și 1,5 oră pentru copii de 4-5 ani. În cadrul lecțiilor, copiii studiază următoarele discipline din currilum: familiarizarea cu mediul ambiant și natura, dezvoltarea vorbirii, alfabetul, matematica, creația.
    Lecțiile se desfășoară în formă de joc. Copiii învață să coopereze cu semenii și să efectueze sarcinile sub îndrumarea unui pedagog, ceea ce-l va ajuta pe copil să se integreze cu ușurință în procesul de învățare la școală.

    Program "Mini-școală" pentru copii de 4-7 ani.
    Lecțiile se desfășoară de 5 ori pe săptămână, de la 8:30 până la 12:30. În program: bazele gramaticii, limba engleză, matematica, dezvoltarea vorbirii, realizarea proiectelor creative; copiii învață să cânte și să danseze.

    "Indigo"

    Adresa: str. Decebal, 80, № 106
    Tel.: 022 57-10-62

    La Indigo părinții pot să ajusteze activitățile și orele de frecventare în funcție de interesele și timpul disponibil al copilului. Copiii au posibilitatea să vină la lecțiile pe care le consideră cele mai atractive, de aceea fiecare program este individual și adaptat pentru pentru a favoriza rezultate optime de învățare.

    Gamă cuprinzătoare de programe educaționale:

    Matematica pentru copiii preșcolari transformă învățarea numerelor într-o călătorie distractivă și captivantă. Copiii dezvoltă dragostea pentru numere și o bază solidă în matematică, care îi va ajuta în viitoarele lor activități academice.

    Logoritmica presupune simbioza dintre vorbire, mișcare și muzică. Copiii învață să vorbească frumos și coerent. Își dezvoltă abilitățile motorii, coordonarea mișcărilor, a respirației. Antrenează memoria, atenția și percepția, mai ales cea auditivă. În cadrul acestei activități copii foarte activi se calmează, iar cei mai pasivi devin mai dinamici.

    Artă și desen — Pictura, desenul, modelarea, decuparea, desenul grafic și interpretarea prin desen a poeziilor permit dezvăluirea potențialul creativ al copiilor și le dezvoltă imaginația.

    Alfabetizare — Modelele ritmice și indiciile vizuale integrate îi ajută pe copii să învețe cum să citească cuvinte. Cu această abordarea inovatoare a alfabetizării, aceștia învăță cum să scrie corect cuvintele, își îmbogățește vocabularul și dezvoltă abilitățile motorii fine, cum ar fi precizia și controlul mișcărilor mâinilor.

    Program: Luni-Vineri, de la 09:00 până la 15:00, sâmbătă - de la 10:00-13:00.
    Preț: 100 lei/oră.
    Vîrsta: 3-7 ani.
    Instruire: in limba română.


    "FasTracKids"

    Adresa: str. Traian, 2/2
    Tel.: 0 789 3-00-00, 079 336-336

    Obiectivul programului de pregătire pentru școală — a dezvolta la copii gândirea logică și critică, creativitatea, retorica și abilitatea comunicării și a lucrului în echipă. Discipline: scriere, citire, matematica, alfabetizare, dezvoltarea vorbirii.
    Programul este elaborat pentru copii de la 5-7 ani.
    Costul abonamentului: 2 ori pe săptămână a câte 2 ore — 950 lei (8 lecții). Lecția de probă — 80 lei.
    Grupe: predare în limbile română și rusă.

    Clubul Copiilor "Spiridușii"

    Adresa: str. Burebista, 92B
    Tel.: 069-114-145

    Activitatea de pregătite a copilului pentru școală se desfășoară în 4 domenii de bază:

    • elemente de matematică și logică;
    • dezvoltarea limbajului;
    • citit-scrisul;
    • dezvoltarea proceselor psihice (atenția, memoria, gandirea, imaginația).

    Preț la procurarea abonamentului: abonament lunar în decursul săptămânii – 820 lei; abonament lunar week-end – 680 lei.
    Durata lecției: 1 oră 20 minte.
    Grupe: 8 copii.
    Vârsta: 5-7 ani, cu predare în limba română.
    Orar: luni-miercuri-vineri, ora 18:00, sâmbătă și duminică, ora 10:00.


    Ciocana

    "FasTracKids"

    Adresa: str. Mircea cel Bătrîn, 11/6, et. 2
    Tel.: 022 78-26-62, 079 336-336

    Obiectivul programului de pregătire pentru școală — a dezvolta la copii gândirea logică și critică, creativitatea, retorica și abilitatea comunicării și a lucrului în echipă. Discipline: scriere, citire, matematica, alfabetizare, dezvoltarea vorbirii.
    Programul este elaborat pentru copii de la 5-7 ani.
    Costul abonamentului: 2 ori pe săptămână a câte 2 ore — 950 lei (8 lecții). Lecția de probă — 80 lei.
    Grupe: predare în limbile română și rusă.

    Buiucani

    "FasTracKids"

    Adresa: str.Alba Iulia, 91
    Tel.:0 79 44-99-77

    Obiectivul programului de pregătire pentru școală — a dezvolta la copii gândirea logică și critică, creativitatea, retorica și abilitatea comunicării și a lucrului în echipă. Discipline: scriere, citire, matematica, alfabetizare, dezvoltarea vorbirii.
    Programul este elaborat pentru copii de la 5-7 ani.
    Costul abonamentului: 2 ori pe săptămână a câte 2 ore — 950 lei (8 lecții). Lecția de probă — 80 lei.
    Grupe: predare în limbile română și rusă.


    Codru

    Micul Erudit

    Adresa: str. Gohberg, 1/1
    Telefon: 069 90-22-11

    Grădinița, unde confortul psihologic și fizic este asigurat din prima zi, și unde copiii revin cu drag de fiecare dată.

    Personal calificat, bucătarie proprie și teren de joacă spațios.

    Programele de dezvoltare, inclusiv cele curiculare, sunt adaptate potrivit fiecărei vârste, fiind îmbinate cu ore de engleză, arta vorbirii, pregătire pentru școală.

    Grupele sunt formate din 12 sau 15 copii de aceeași vârstă.

    Grupe: cu predare în limba română.

    Menționăm faptul că, prețurile actuale sunt aproximative, deoarece acestea pot varia în funcție de numărul de cursuri, ora începerii cursurilor și acordul dvs. personal cu centrul. De asemenea, orarul lecțiilor și alte informații pot fi modificate, în orice timp, de către organele de gestionare ale centrelor de educție. Așa deci, verificați informația printr-un apel telefonic.

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Tag-uri:

Produse și servicii la tema

Vezi harta
  • FasTracKids Centru de educație pre-școlară

    CityShort Chișinău,
    022 21-00-91, 079 12-13-14

  • Spiridușii Centru de dezvoltare timpurie

    CityShort Chișinău, str. Burebista, 92B
    0 691 1-41-45, 069-114-145

  • Grădinița & Liceul Privat "Elitex" Instituţie de învăţământ privat

    CityShort Chișinău, str. Dacia, 53/2
    022 77-78-60, 0 691 1-15-89, 0 697 5-57-95

  • Bravokids Education Centrul educațional de dezvoltare pentru copii

    CityShort Chișinău, str. Miron Costin, 15/1
    069 26-29-69

  • Elite Academia Centru de educație pre-școlară

    CityShort Chișinău, str. M.Kogălniceanu 68 А
    0 620 5-15-18

  • EDUCENTRU Centru educațional

    CityShort Chișinău, str. Studentilor, 9/17
    079 21-77-11, 079 21-77-11

  • Baby Smile Centrul de dezvoltare pentru copii

    CityShort Chișinău, str. N. Dimo, 10
    062 10-82-77

  • Family Shopping Center Торговый центр

    CityShort Chișinău,

  • Academia Piticilor Clubul copiilor creativi

    CityShort Chișinău, str. Petru Zadnipru, 4/5
    0 793 3-05-96

  • Arithmetic Learning Centre Cursuri de aritmetica mentală

    CityShort Chișinău, str. A. Mateevici, 24
    079 63-67-76

  • Micul Erudit Детский сад-ясли

    CityShort Chișinău, str. Gohberg, 1/1
    069 90-22-11

  • Leaderland Centrul educațional de dezvoltare pentru copii

    CityShort Chișinău, str. Testemițeanu, 17/6
    022 99-25-00, 068 141-141

  • Elistudio Studio de Dezvoltare Emoțională din Moldova

    CityShort Chișinău, str. Malina Mica 46/3
    079 44-05-70

  • Indigo Centru de dezvoltare timpurie

    CityShort Chișinău, str. Decebal, 80, № 106
    022 57-10-62

  • Academica Сentrul educațional pentru dezvoltarea copiilor

    CityShort Chișinău, str. Valea Trandafirilor, 24А
    0 790 0-43-53

lblShowList

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 9

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 04 nov. 2013 18:27 #1 Вероника Василаки

    Мы сейчас ходим в "Любознайку". Места там занимают очень быстро, чтобы начать в сентябре нужно записываться еще в мае-августе. Плюсы - невысокая цена, хорошие преподаватели. Минусы - сама система преподавания очень похожа на школьную. Нужно сидеть за партой, смотреть на доску. И если первые 2 урока по 30 минут мой ребенок выдерживает хорошо, то третий, часовой урок для него это слишком долго и скучно.

    Answer
  • 11 nov. 2013 20:22 #2 milissa (ړײ)

    #1 Вероника Василаки, а вы не знаете случайно если выбрать все занятие и на всю неделю или 4 раза в неделю сколько нужно будет платить ??

    Answer
  • 12 nov. 2013 15:52 #3 Вероника Василаки

    #2 milissa (ړײ), Я не знаю, но мы за 1 раз в неделю (3 урока, которые длятся все месте 2 часа) платим 150 леев в месяц. Можете позвонить по телефону в статье и уточнить. Звонить нужно вечером.

    Answer
  • 12 nov. 2013 15:55 #4 Вероника Василаки

    То есть получается примерно 20 лей в час.

    Answer
  • 07 iun. 2014 21:46 #5 Mary Poppins

    Добрый день! Mary Poppins проводит занятия для детей на русском и английском языках, для детей от 1,5 лет. Помимо занятий по общему развитию и подготовке к школе, центр специализируется на обучении английскому языку с 2-х лет. По выходным в центре проходят занятия в изостудии для детей от 3-х лет и творческие мастер классы для детей от 5-и лет.

    Answer
  • 20 iul. 2015 15:48 #6 Tatiana Gorceac

    #3 Вероника Василаки, В Elite Academii 2 часа стоят 70-100лей зависит от выбранного абонемента....

    Answer
  • 20 iul. 2015 15:53 #7 Tatiana Gorceac

    #4 Вероника Василаки, "Я не знаю, но мы за 1 раз в неделю (3 урока, которые длятся все месте 2 часа) платим 150 леев в месяц. Можете позвонить по телефону в статье и уточнить. Звонить нужно вечером." 1 раз в неделю (3 урока, которые длятся все месте 2 часа) платим 150 леев - так это 2 часа или 3 часа или 3 урока? 2 часа это 120 мин, 3 урока по 40 мин? не пойму, простите....

    Answer
  • 06 oct. 2016 18:38 #8 😻Queen 👑

    Buna,eu am 13 ani si cred ca am auz muzical ,multe persoane imi spun,rude etc...,ma intreb oare o sa pot fregventa scoala muzicala ca sa pot deveni cantareata? si cat este pretul lunar?

    Answer
  • 10 oct. 2016 09:54 #9 Daniela Rotaru

    #8 😻Queen 👑, Bună. Vezi în articolul de mai jos mai multe informații despre școlile muzicale și centrele ce oferă lecții de canto în Chișinău. http://www.semia.md/ro/info/children/growth/muzikalnoe_obrazovanie_dlia_detei/default.aspx

    Answer

NewCompanies

Cele mai interesante

MostPopularThemes FromDevision «Mai mari de 7 ani»

PopularArticlesInnerH2 FromDevision «Mai mari de 7 ani»