Vaccinurile în Moldova. Unde. La ce preț. Ar trebui oare?5

Vaccinurile în Moldova. Unde. La ce preț. Ar trebui oare?

Subiectul vaccinării este unui destul de controversat. În timp ce unii părinți respectă cu regularitate calendarul vaccinărilor, alții, din contra, se tem de acestea ca de foc și semnează refuzuri, luptă cu sistemul, apelează la ajutorul avocaților, de fapt, își apără dreptul la propria decizie, în problema imunizării copilului.

Atât adepții vaccinării, cât adversarii acesteia, au propriile argumente. Cei din urmă, însă, dețin mai multe, deoarece ei nu doar “plutesc pe val”, ci sunt nevoiți să meargă împotriva regulilor guvernamentale și a practicii medicale multianuale. Problema constă în faptul, că decizia Guvernulului Republicii Moldova despre vaccinarea obligatorie interzice instituționalizarea copiilor nevaccinați. Dacă, de exemplu, ați decis să nu faceți vaccinul preconizat la 3 luni, jumătate de an, un an, atunci fiți pregătiți pentru dificultați la instituționalizarea copilului la grădiniță, iar apoi la școală. Acesta este un aspect social al problemei. Deși el este nesemnificativ în comparație cu riscul de a contracta o boala incurabilă.

Pentru cei ce sunt "Contra"

Adversarii obligativității vaccinării pot fi înțeleși – în practica imunizării, au fost înregistrate cazuri de deces, drept consecință a vaccinării. Și dacă e să ne referim la declarația despre drepturile omului, nimeni nu este în drept, să ne forțeze să facem vaccinuri.

Înainte să acceptați rolul unui nonconformist, care pledază pentru vaccinarea totală, studiați problema din toate perspectivele. Citiți nu doar articolele de învinuire, bazate pe câteva cazuri nefericite, dar și rezultatele cercetărilor oficiale, din domeniul imunizării. Or, informați-vă, cel puțin, despre bolile împotriva cărora ați putea să vă protejați copilul prin intermediul vaccinului. Eu nu fac agitație, dar următoarele date vorbesc de la sine: Pe timpuri, în Moldova se înregistrau cca 826 cazuri de rujeolă la 100000 de oameni. Vaccinarea copiilor a redus acest număr la cazuri unice.

Îmbolnăvirea cu difterie în țară constituia cca 22 de cazuri la 100000 de oameni. În ultimii 4-5 ani, datorită programului de vaccinare, cazuri de difterie nu s-au înregistrat.

De rubeolă se îmbolnăveau cca 95 copii la 100000 de oameni. În anul 2002 s-a desfășurat o campanie de vaccinare în masă a populației, cu vârsta cuprinsă între 8 și 29 ani. În rezultat, îmbolnăvirea a scăzut cu cca 95%. În ultimii 5 ani nu s-a înregistrat nici un caz de rubeolă.

Până la apariția programului de vaccinare obligatorie, în Moldova, zilnic se înregistrau cca 140 cazuri de tetanos și un nivel înalt al cazurilor cu sfîrșit letal. În rezultatul vaccinării obligatorii a copiilor și maturilor, a fost suprimat tetanosul la nounăscuți, iar în ultimii 10 ani nu s-a înregistrat nici un caz de tetanos.

Tusea convulsivă – cca 290 cazuri la 100000 de oameni. Datorită vaccinării planificate a copiilor, în ultimii 5 ani s-au înregistrat 2 cazuri la 100000 de oameni.

De cele mai multe ori, la vaccinare renunță părinții, care încearcă să se clarifice de sine stătător și să-și asume responsabilitatea pentru sănătatea propriului copil. Mulți dintre acești părinți sunt adepți ai metodei cunoscutului pediatru Evgeny Komarovsky. Am găsit un interviu, în care acesta își expune foarte argumentat propria poziție față de vaccinare. Nu are sens să vi-l povestesc, mai bine citiți, pentru că e interesant, justificat și adecvat.

Pentru cei ce sunt “Pro”

Pentru adepții vaccinării, există întotdeauna posibilitatea de alegere a calității vaccinului și a calității deservirii. Prima opțiune e să faceți vaccinul în policlinică, este gratis atât vaccinul cât și consultația. În marea majoritate a cazurilor, vaccinarea se face fără consecințe deosebite.

Pentru cei care se tem de “vaccinurile indiene” și de neglijența medicilor din clinicile de stat, există o alternativă – vaccinarea contra plată, care se efectuiază în cadrul centrelor de imunizare. Aici, de regulă, se fac vaccinuri produse în Belgia. În plus, vă puteți asigura de respectarea condițiilor de păstrare a vaccinurilor, de termenul de valabilitate, dar și de lipsa “rândurilor de bolnavi care tușesc și strănută”. Adevărul e că și plata pentru aceste servicii este considerabilă.

Costurile vaccinurilor administrate copiilor până la vârsta de 2 ani: la 2 luni (HepB1, VPO-1, Hib-1, DTP - 1, Rv-1, PC-1) — 3300 lei; la 4 luni (același set de vaccinuri) — 3300 lei; la 6 luni (HepB3, VPO-3, Hib-3, DTP - 3) — 1500 lei; 1 an: ROR1 — 2000 lei și PC-3 — 1300 lei; la 2 ani (VPO-4 și DTP-4) — 1500 lei.

Indiferent de locul în care veți face vaccinul, o să aveți nevoie de rezultatele analizei sângelui, concluzia consultației medicului neurolog și permisiunea medicului de familie. Dar și părinții trebuie să înțeleagă că nu trebuie să meargă la vaccin, în cazul în care copilul nu este complet sănătos, recent a suferit vreo boală, dacă preconizați o vizită la rude, prieteni, sau într-un loc aglomerat.

Centrele private din Moldova care oferă servicii de vaccinare.

În R. Moldova, unicul centru privat de imunizare dispune de trei filiale în Chișinău și una în mun. Bălți.

Immuno+

Buiucani: str. Alba Iulia 87, tel./fax: 60-52-20.
Botanica: str. Independenței 34/1, tel./fax: 66-49-09.
Rîșcani: Bulevardul Moscovei 5, tel./fax: 44-50-20.
Bălți: str. Ștefan cel Mare 26, tel./fax: 6-06-49.
www.immuno.md

Galaxia

Prestează serviciu de vaccinare a copiilor aflați la evidență în cadrul clinicii, doar în baza îndreptării oferite de medicul de familie.

Adresa: Chișinău, str. Alexandru cel Bun 54.
Telefon: 85-84-00, 85-85-00.
www.galaxia.md

Să vă vaccinați sau nu – decizia vă aparține. Numai dvs. sunteți responsabili pentru sănătatea și viața copilului. Vă doresc ca, indiferent de decizia luată, să nu regretați. Sănătate vouă și copiilor dvs.!

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 14

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 28 feb. 2014 15:34 #1 valea ruxi

    as vrea si eu sa stiu o satatistica, citi dintre parinti au mers cu copilul la vaccin pregatit cu analizele indicate mai sus. jalnic dar cred ca foarte putini, nustiu care e treaba cu clinicile private dar la stat e coeficientul 0 de interes pentru sanatatea copiilor

    Answer
  • 28 ian. 2015 22:17 #2 Natalia Berectari

    #1 valea ruxi, Sori dar nu prea cred acestor date fiind faptul ca vaccinnd copilul de Tusa convulsiva in 2012, la cetru privat noi ne-am imbolnavit de aceasta boala si cei de la Centru sanatate publica ne confirmase aceasta diagnoza si ne anuntase de 15 cazuri la moment .

    Answer
  • 29 ian. 2015 11:47 #3 Alea Cebotari

    #2 Natalia Berectari, Natalia Berectari ваш ребенок перенес коклюш после того как вы его вакцинировали? как протекала болезнь и как скоро вы выздоровели?

    Answer
  • 29 ian. 2015 12:01 #4 Veronica Vasilaki

    #2 Natalia Berectari, Наталья, прививка не дает гарантии, что ребенок вообще не заболеет. Она дает гарантию, что он не заболеет смертельной формой заболевания. Это касается и коклюша, и туберкулеза. Да, ребенок может заразиться, но перенесет болезнь значительно легче, чем если бы у него не было никакого иммунитета.

    Answer
  • 29 ian. 2015 12:09 #5 Veronica Vasilaki

    #1 valea ruxi, Noi de mai multe ori ne porneam sa facem DTP si de fiecare data treceam toate controalele indicate.

    Answer
  • 29 ian. 2015 15:20 #6 Ana Lazar

    #1 valea ruxi, Eu intotdeauna fac mai intai toate analizele si nu astept ca sa ma sune medicul sa ma intrebe "nu vreti sa faceti analiza de sange?" ca doar e copilul meu.

    Answer
  • 29 ian. 2015 16:45 #7 Natalia Berectari

    #3 Alea Cebotari, Noi am trecut toate proceurile inainte de vaccinare (analize ,toti medicii ....) Vaccinarea amfacuto in centru privat Dar copilul sa imbolnavit la a treia zi dupa vaccinare si da vaccine Belgiene si cinstit am stat in spital 15 zile si dupa accea inca o jumate de an am avut anumite accese. Eu nu sunt contra vaccinelor dar totusi cred ca trebue sa fie obligatorie si cu santaj ca nu iti primim copilul la institutiile prescolare si scolare, mai multa informatie ca de pilda in tarile europene sau depilda Japonia unde copilului i se recomanda asa tip de vaccine de la 2 ani nu ca la noi sa nascut si hai sa vaccinam copilul nare importanta e sanatos sau nu, are ceva restrictii sau nu si multe altele ei au planificat si pe ei nui inrtereseaza . Eu cu al 2 lea copil am anumite restrictii de la medici de peste hotare, ai nostri in fiecare luna ma suna ca la dinsii e grafic si pe ei nui intereseaza . Eu de fiecare data trebue sa explic de ce nu sau de ce a nevoe sa fie puse separat .E ridicol ca pacientul explica anumite aspecte- Tara de minuni.

    Answer
  • 29 ian. 2015 16:47 #8 Natalia Berectari

    #7 Natalia Berectari, Sori de anumite greseli ortografice dar raspund de pe telefon.

    Answer
  • 27 mar. 2015 19:51 #9 Costea si Olesea BOTNARI

    #8 Natalia Berectari, Fetita mea are 5 luni,a fost vaccinata doar la nastere,la 2 si la 4 luni am refuzat vaccinurile. Medicul de familie si sora medicala au inceput sa ma santajeze ca copilul nu va fi primit nici la gradinita, nici la scoala.Sincer mie frica sa-mi vaccinez fetita dupa ce am intilnit un caz concret de probleme grave post-vaccinare.Parintii au fost nevoiti sa-si lase casa si sa plece sa-si trateze copilul peste hotare.Nustiu ce sa fac si unde sa apelez si cind ma gindesc ca la 6 luni iar trebuie sa o vaccinez...

    Answer
  • 30 iun. 2015 00:59 #10 Lesea Banari

    #9 Costea si Olesea BOTNARI, Вот и нас шантажируют и вечно давят на нас. Нам 1 год и 4 месяца. Прививки только роддомовские (о чём очень жалею). Семейный врач пугает меня комиссией и что нас не возьмут в садик и т.д. При этом мы часто болеющие, то есть на нашем счету уже 3 бронхита, 2 ларинготрахеита, 1 ОРЗ и 2 ОРВИ. Врач явно заинтересована нас уколоть во что бы то не стало! Мы им портим показатели.

    Answer
  • 01 nov. 2015 20:46 #11 Elena Babina

    Нам 4 месяца ни одной вакцины не ставили и не собираемся. Да болезни страшные существуют но и вкалывать какую то дрянь в ребенка не собираемся. Врачи все за вакцинацию, их так в мединституте учили но ни один из них не назовет вам побочные эффекты после вакцины и тем более сам состав вакцин.

    Answer
  • 04 mar. 2016 15:39 #12 Zinka Nikolaev

    care este diferenta dintre vaccinele cu plata si acetea facute gratis in policlinice? fetita mea implineste degraba 2 luni si nustiu ce sa fac,cu sotul ne gindim sa refuzam dar unii ne mai ne mai ca nu e bine sa nu vaccinez copilul.

    Answer
  • 28 mar. 2016 00:24 #13 Elena Cebotari

    #12 Zinka Nikolaev, Salut ,eu am 22 ani si sunt doar cu 2 vaccini din maternitate! Si de la nastere pina in prezent n-am stat niciodata in spital si sunt perfect sanatoasa! Multumesc Domnului! Si fara de vaccini!

    Answer
  • 28 mar. 2016 00:25 #14 Elena Cebotari

    #13 Elena Cebotari, Adversarii vaccinării pot fi înțeleși – în practica imunizării, au fost înregistrate cazuri de deces, drept consecință a vaccinării. Și dacă e să ne referim la declarația despre drepturile omului, nimeni nu este în drept, să ne forțeze să facem vaccinuri.

    Answer

NewCompanies

InvitedPapersH

MostPopularThemes FromDevision «Sănătate»

PopularArticlesInnerH2 FromDevision «Sănătate»