Family Shopping Center 3

AboutCompanyH2

Împreună cu familia sau prietenele, periodic ieșim undeva cu copiii să ne relaxăm. Dar, odihnă aceste ieșiri pot fi numite cu mare greu. De obicei, cu cât mai vesel și mai activ își petrec timpul copiii, în rezultat cu atât mai istoviți se dovedesc a fi părinții.

Și totul, din motiv că în Chișinău sunt foarte puține locuri cu adevărat amenajate pentru odihna familiei cu copiii. Sunt cafenele cu terenuri de joacă. Dar, de obicei, aceste zone sunt mici, slab echipate și copiii repede se plictisec acolo. Există terenuri de joacă special amenajate — mari, spațioase. Dar, lângă acestea, de regulă, nu este niciun local unde mamele și tații și-ar putea petrece confortabil timpul, ar putea mânca și discuta la un ceai, în timp ce copiii se distrează. De obicei, toate cafenelele sunt situate pe un alt etaj, în alt colț al Centrului comercial. Nu știu cum alți părinți, dar eu nu pot mânca calmă tortă, dacă copilul nu-mi este la vedere. De aceea, m-am bucurat extrem de mult când am aflat despre noul Family Shopping Center, unde, după cum mi s-a spus, există totul într-un singur loc — și teren de joacă spațios, și o cafenea bună. Imediat am mers să testez localului, împreună cu o prietenă și cei doi bărbați ai noștri, fiecare dintre care are câte 4,5 ani.

Amplasare, shopping, instruire

Family Shopping Center se află în sectorul Ciocana și reprezintă un centru comercial cu 4 etaje. Este evident că acesta a fost construit relativ recent — totul este extrem de nou, curat, proaspăt. Primul etaj al centrului este ocupat în totalitate de supermarket-ul "Green Hills". La etajul doi și la parter sunt amplasate magazine de: încălțăminte, îmbrăcăminte, mărfuri pentru casă și copii, secție de cosmetică naturală.

De asemenea, este centrul educational și de dezvoltare si scoala de dans. Este vorba despre centrul educațional "Tainele coplariei" și scoala de dans pentru copii si adulti “Dance Academy” .

Terenul de joacă "Happy Kids"

Cel mai mult ne interesa terenul de joacă "Happy Kids". La prima vedere, acesta mi s-a părut a fi ceva mai mic decât în alte centre comerciale. Dar, când copiii au început să se joace acolo, mi-am dat seama că zona este de fapt foarte spațioasă, pur și simplu aceasta se întinde mai mult în partea interioară, decât în lărgime.

Terenul de joacă li-a plăcut foarte mult atât copiilor, cât și adulților. Curat, spațios, sunt multe jucării noi, o mulțime de locuri distractive — și labirint, și bazin cu biluțe, și tot felul de topogane, căsuțe, urcușuri. Este zonă pentru copiii micuți de tot, împrejmuită cu un gărduleț — un loc extrem de necesar și util, dat fiind faptul că nu va trebui să vă îngrijorați ca nu cumva "energiser-ii" mai mari să-i dea jos pe micuți. De asemenea, sunt zone tematice, precum ar fi bucătăria pentru copii sau zona pentru desen.

Terenul de joacă propriu-zis este îngrădit de un perete al cărui înălțime este aproximativ până la centura unui adult. Adică, părinții își văd foarte bine copiii, dar, cu toate acestea, niciun pici nu va putea părăsi pe neobservate zona de joacă. Este o singură intrare-ieșire și copilul poate pleca doar cu permisiunea lucrătorului de pe teren.

Apropo, aceasta de asemenea ne-a plăcut foarte mult. În primul rând, nu este o fetiță-studentă, ci o femeie matură, care are, evident, experiență vastă în comunicarea cu copiii, se înțelege minunat cu aceștia și într-adevăr le acordă atenție. Dacă vede că copilul se plictisește — se apropie de acesta, îi propune o joacă nouă, îl ajută la atracțiile de pe teren. Aceasta de fapt este o raritate, deoarece la multe alte terenuri de joacă — personalul stă într-un colțișor și nu se ridică de acolo o dată în plus.

M-a frapat și faptul că la intrarea pe terenul de joacă atârnă anunțul: pentru a evita aglomerațiile, pe teren nu se permite să intre mai mult de 20 de copii concomitent. La fel, este interzis accesul copiilor care prezintă anumite semne de afecțiuni respiratorii și a celor mai mici de 1 an și mai mari de 8 ani.

Terenul de joacă activează zilnic, de la ora 9 dimineața până la 9 seara, plata pentru 1 oră — 45 de lei, dar puteți lua și jumătate de oră. La achitarea în avans, se eliberează bon fiscal. Puteți lăsa copilul și să vă vedeți de treburile personale, copilul va fi sub supraveghere și, în caz de anummite necesități, va fi ajutat.

Mâncarea

După cum am menționat încă la începutul articolului, cel mai important lucru care mi-a plăcut din descrierea Family Shopping Center este faptul că chiar lângă terenul de joacă este o cafenea. Realitatea mi-a depășit așteptările. S-a dovedit că în prajma terenului de joacă sunt tocmai două localuri de alimentație publică. Este vorba despre pizzeria "Corso" și cafe-barul "Puesta". Primul local — foarte drăguț, confortabil, de tip familial. Al doilea — destinat mai mult adulților, atât cât privește interiorul, cât și meniul. Din ambele se vede perfect terenul de joacă și copiii.

Cafe-barul "Puesta" propune vizitatorilor săi canapele elegante din piele, un sortiment bogat de băuturi alcoolice și nealcoolice, precum și tave cu bunătăți sfârâitoare care par a fi extrem de delicioase. De asemenea, pe panoul informativ scria că din bar poate fi procurată bere vie adevărată — Keller la halbă. Prețul — 20 de lei pentru 0,5 litri. În gând, am clasificat acest local — pentru "tătici". Este un loc perfect unde ați putea trimite copilul împreună cu tata, pentru a nu vă încurca în timpul unor treburi casnice. Cred că atât tații, cât și copilașii vor fi încântați.

Dar, împreună cu prietena am decis că de această dată alegem pizzeria. Mi-a plăcut extrem de mult interiorul acesteia — multă lumină, culori pozitive, elemente mărunte care oferă o atmosferă confortabilă. Localul are o proprie zonă de joacă, de dimensiuniuni mici. Aceasta este formată dintr-un covoraș, 4 fotolii-sac, set de cuburi mari și un monitor cu desene animate. Să se distreze extrem de mult pe aceasta, puțin probabil că le reușește copiilor, însă oricum este bine că există — în calitate de "punct de transbordare" între distracția pe terenul de joacă sau când copiii deacum s-au săturat să sară, să alerge, să mănânce.

La pizzeria "Corso" este cuptor adevărat cu lemne, care nu reprezintă, pur și simplu, un element de decor — în acesta într-adevăr se coc bucate și acest lucru poate fi văzut de fiecare. Pizza s-a dovedit a fi foarte gustoasă, — nu știu dacă tot secretul este în cuptor sau în tehnologia italiană de preparare. De asemenea, am comandat supă — ne-au adus o farfurie foarte mare de zeamă gustoasă, desert, și cartofi fri pentru copii, care la fel nu ne-au provocat niciun fel de plângere. Prețurile la pizzerie s-au dovedit a fi destul de accesibile. 70-80 de lei pentru pizza, 25-35 lei pentru supe, 45-60 de lei pentru paste cu sosuri.

La fel, ni s-a spus că aici pot fi organizate zile de naștere pentru copii. Este meniu festiv pentru copii — 35-43 lei pentru un copil (cartofi fri, un anumit fel de carne și suc). Poate fi comandat un tort obișnuit, la prețul de 220 lei/kg, cu o anumită tematică — 350 de lei/kg sau cu fotografia omagiatului — 400 de lei/kg. Suplimentar, contraplată pot fi invitați animatori — 500 de lei/o oră pentru un singur erou sau 800 de lei/ora pentru doi animatori.

În concluzie: Într-adevăr, ne-a plăcut foarte mult la Family Shopping Center. Ne-am petrecut acolo minunat timpul și la sigur vom reveni.

CommentsCompanyH2

YourOpinionH3

LoginTextOpinion LeaveOpinion

Comments 1

  • 06 nov. 2014 17:20 #1 Irina Staheeva

    Очень комфортный и уютный центр . Хорошие магазины с приятными ценами.

    Answer

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.