8 idei cum sărbătorim Anul Nou cu copiii0

8 idei cum sărbătorim Anul Nou cu copiii

Să întâmpini Anul Nou acasă, împreună cu copiii, e pur și simplu grozav! Pentru că nimeni nu se poate bucura atât de sincer de feeria Revelionului așa cum o poate face un copil. Iar noi, adulții, avem toate șansele să ne molipsim de la cei mici de acea credință în magie, să uităm de toate grijile și să ne simțim ca în poveste. Doar le veți crea copiilor amintiri pe viață despre sărbătorile petrecute în familie, iar asemenea amintiri sunt inestimabile.

Vă propunem spre atenție 8 idei, cum ați putea petrece această seară interesant și distractiv.

1. Deghizați-vă în diferite personaje

Și ce dacă rămâneți acasă?! Anul Nou e sărbătoarea transformărilor. Ați putea organiza o mascaradă, o petrecere tematică – a piraților, super-eroilor, a personajelor din basme sau desene animate. Acasă e mai simplu să dai frâu liber imaginației!

2. Vrăjitorii

Chiar dacă nu credeți în acestea, copiii se vor amuza și distra de minune. Ați putea pregăti din timp fițuici cu profeții și să le extrageți dintr-o cutiuță magică.

3. Prăjituri de Revelion

Cumpărați din prealabil forme și coaceți împreună cu copiii prăjituri sau checuri. Lăsați copiii să aleagă formele și metoda de decor – fulgi de ciocolată sau cocos, stafide sau semințe. Cu cât mai multe opțiuni veți avea la îndemână, cu atât mai interesant va fi procesul. Copiii vor fi încântați să mănânce prăjiturile la prepararea cărora au participat.

4. Scrisori către viitor

Propuneți copiilor să scrie o scrisoare sau să realizeze un desen despre cum a fost anul care a trecut și ce își planifică pentru anul care vine. Va fi pentru ei un fel de ”instrucțiune” pentru anul ce urmează. Păstrați aceste scrisori și citiți-le peste un an, la fel în seara Revelionului. Va fi foarte interesant să le citiți, vă garantăm!

5. Spectacol acasă sau concert

Nici nu va trebui să inventați ceva. Doar dați această idee! De obicei, copiii cu mare entuziasm își atribuie roluri și pregătesc scenarii. Vă rămâne doar să priviți și să-i aplaudați.

6. Filme

Pregătiți o listă de filme pentru această seară. Poveștile vechi de Crăciun vor fi o alegere perfectă!

7. Fotografii

Când dacă nu în seara de Revelion să faceți un bilanț?! Alegeți fotografiile pe care le-ați făcut pe parcursul anului, tipărți-le și aranjați-le într-un album nou. Va fi un album cu cele mai memorabile momente din anul care a trecut.

8. Jucării cu mulțumiri

Recunoștința este în general un lucru util atât pentru copii, cât și adulți. Indemnați copiii să-și amintească cele mai plăcute momente ale anului pentru care sunt recunoscători. Notați-le pe cerculețe de hârtie, pe care le puteți lipi pe jucăriile de pe Pomul de Crăciun.

De asemenea, în ajunul sărbătorilor puteți confecționa diferite articole hand made, decupa fulgușori, desena pe geamuri, decora casa și, desigur, nu uitați să mergeți cu Uratu pe la rude și vecini. Există o mulțime de modalități de a petrece sărbătorile cu cei dragi! Dacă aveți propriile idei și tradiții de familie, împărtășiți-le în comentarii.


Вероника Горчак
Veronica Gorceac

Jurnalistă și mamă de adolescent!



Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

imobil

Noutățile partenerilor

Noutăți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Mai mari de 7 ani»

Articole populare a rubricii «Mai mari de 7 ani»