Atât de des copiii mici pot face crize grandioase de isterie pentru un fleac, iar uneori, se pare că chiar pe loc gol. Care sunt cauzele și cum procedăm în asemenea situații, explică psihologul Natalia Șoșeva.
De cele mai multe ori, atunci când cauza isteriei este evidentă sau ”acceptată” de către adulți, aceștia pot calma copilul, îl pot compătimi. Dar dacă în viziunea adulților o asemenea explozie de emoții este inadmisibilă (copilul îl respinge pe părinte, strigă, se bate etc), adultul încearcă să stopeze isteria copilului. Dar poate fi oare oprit un vulcan înfuriat? Bineînțeles – nu.
Cât de ”incorectă” nu ar fi isteria copilului, el o face inconștient și absolut NU este în capabil să-și controleze emoțiile în acel moment din cauza imaturității creierului. Aceasta este important să înțelegem și să reținem. Iar pericolul constă în faptul că o asemenea stare emoțională a copilului, de cele mai multe ori, ”molipsește” și părintele cu emoții negative. Pot apărea reacții de genul: ”îți arăt eu acuși cum ar trebui să te comporți”, ”încetează imediat”, ”calmează-te, cu cine vorbesc”, ”nu striga”, ”dacă nu te calmezi, vei pleca în camera ta” etc.
Toate acestea sunt încercări de a opri vulcanul înfuriat, dar toate sunt inutile, precum și nocive. Poți îneca emoțiile copilului, dar aceasta nicicum nu-l va învăța să le conștientizeze și monitorizeze, iar în perspectivă va genera și mai multe probleme de comportament și anxietate. (Doar copilul așa și nu-și va conștientiza emoțiile și capacitatea de a le controla la fel nu va fi la el dezvoltată).
Puneți-vă în locul lui
Haideți să analizăm această situație din perspectiva noastră, a adulților. Imaginați-vă că ceva v-a întristat sau înfuriat foarte tare. Posibil strigați sau sunteți gata să dărâmați tot ce vă înconjoară, iar soțul vă zice: ”încetează, nu mai striga! Mergi în odaie și calmează-te.” Vi se vor reduce emoțiile inițiale sau, din contra, se vor amplifica? Cum veți dori să reacționați?
Sau plângeți foarte tare, posibil strigând concomitent cum v-ați săturat de toate. Iar soțul vă ignoră durerea, fie vă devalorizează ”ai găsit și motiv să plângi”, fie în genere începe să vă certe pentru aceasta: ”Încetează să faci isterie, în caz contrar voi pleca!”. Veți simți că sunteți iubită și acceptată așa cum sunteți? Va dura mult timp relația voastră, dacă soțul permanent va fi rece în momentele în care veți fi emoționată, încercând să vi le stopeze, înece sau va striga și vă va pedepsi pentru acestea? Veți mai avea dorință să creați un cuplu cu această persoană, încercând să-i fiți o soție bună?
Ce simt oare copiii atunci când se pomenesc în ”sclavia” emoțiilor, iar pentru aceasta mai sunt și certați, le sunt devalorizate sentimentele, sunt pedepsiți sau, pur și simplu, tratați cu răceală și ignoranță? Dacă chiar mama/tata nu-l acceptă, atunci cine îl va înțelege, primi, ajuta să facă față emoțiilor sale?
Adevăratele cauze ale stărilor de isterie
Dar ce se ascunde în realitate în spatelor unor asemenea reacții ale adultului?
Isteria copilului – o provocare extrem de puternică pentru echilibrul adultului, auto-controlul său, abilitatea de a se controla pe SINE și emoțiile SALE.
Să strigi la copil, să-l lovești, să-l închizi în altă cameră, să te agiți strigând ”încetează imediat” – este mult mai simplu, decât să-ți stăpânești emoțiile, impulsurile distructive, decât să-ți amintești că ”aici eu sunt adultul”, ”copilului îi este mai dificil decât mie”, ”trebuie să ajut copilul să facă față emoțiilor”.
Reacțiile distructive ale adultului la isteria copilului, demonstrează că maturul nu poate stăpâni emoțiile copilului – să le accepte și să-l ajute să le trăiască ușor, alinându-l în același timp. Adultul nu se isprăvește cu emoțiile sale – pentru a nu se ”molipsi” de emoțiile copilului, controla impulsurile și emoțiile personale, a păstra calmul. Le fel, el nu poate demonstra empatie față de copil.
Este foarte important de înțeles că dacă un copil de până la 5-7 ani (și chiar mai mare) este învăluit de anumite emoții puternice, atunci, cât de urât nu s-ar comporta (strigă, se bate, dărâmă tot în jurul său etc), el NU-și poate stăpâni emoțiile din cauza imaturității cortexului prefrontal! Și nu e vina lui! În acest moment, copilul nu se poate controla, respectiv este inutil să strigați ”încetează chiar acum”. El cu plăcere și singur ar înceta, dar în acel moment nu se poate controla. Credeți că lui îi sunt pe plac aceste emoții și reacții inacceptabile? Copilul parcă ar pluti pe o platformă mică pe un râu de munte, cu o viteză mare, iar în ajutor îi poate veni doar un adult, care nu se află în același flux puternic.
Deci, ce facem în momentele de isterie ale copilului?
- Este extrem de important să rămânem a fi un adult calm în preajmă, fără a ne ”molipsi” de emoțiile copilului.
- Să sonorizăm sentimentele, emoțiile copilului, dar trebuie să o facem scurt și blând.
- Să fim alături, să-l compătimim (dacă copilul ne permite) sau prin imaginea noastră, mimică, privire să comunicăm copilului că-i suntem alături, mereu gata să-i oferim ajutor, să-l alinăm. Ajutăm copilul să treacă de la isterie la lacrimi mai calme prin îmbrățișarea. (Despre aceasta, precum și despre cât de important este aceasta pentru dezvoltarea psiho-emoțională a copilului, am scris în acest articol).
- Luați aminte că nu copilul își coordonează emoțiile, ci emoțiile îl controlează pe el! Într-o anumită măsură copilul se află în sclavie. El nu se poate controla, rezultă că adultul trebuie să monitorizeze situația, ”să evacueze” copilul.
Ce nu ar trebui să facem în momentele de isterie
- Nu comutați atenția copilului (sau faceți acest lucru foarte rar), dacă există posibilitatea (de exemplu, nu vă aflați într-un loc public). În caz contrar, nu-i veți permite copilului să-și conștientizeze emoțiile. Iar dacă el nu le va conștientiza, atunci nu se va învăța să le țină sub control și în continuare.
- Niciodată nu încercați să explicați totul copilului în timpul isteriei! El oricum nu vă va auzi și înțelege. Dacă există asemenea necesitate, atunci faceți acest lucru în AFARA incidentului, când emoțiile dvs. se vor domoli, iar relația voastră sigură se va restabili.
Da, este groaznic, uneori chiar insuportabil de complicat să-ți stăpânești emoțiile atunci când copilul face isterie. Mai ales când aceasta face cercuri, totul crește și crește, iar toate încercările de a calma copilul generează un val și mai mare de agresiune și protest. Este o provocare, o uriașă provocare. Și în special dificil le este părinților care la fel au crescut într-o familie în care lacrimile le erau estompate. Și celor, care acum, fiind adulți, nu-și permit să plângă, să fie triști, să deplângă și să-și trăiască emoțiile, fără a le elimina.
Dar suntem maturi și capabili de a încerca să le coordonăm, pe când copilul nu poate, pur și simplu pentru că creierul său încă este imatur. Și cât de dificil nu ne-ar fi, cum nu am simți uneori că încă puțin și vom exploda, există o veste bună. Cât mai frecvent reușim să facem față situațiilor care reprezintă o provocare pentru abilitatea noastră de a controla emoțiile și impulsurile, cu atât mai ușor și mai ușor ne va fi să ne ținem sub control dățile următoare. Cortexul prefrontal, care ne ajută în această situație, poate fi antrenat la fel ca un mușchi. Și ar trebui să folosim acest lucru. Și țineți minte că situația poate fi salvată, iar copilul poate fi ajutat să depășească isteria doar de către noi. La copii, cortexul prefrontal se activează nu mai devreme de vârsta de 5-7 ani (sau 8-9 ani la copiii sensibili) în cazul atașamentului sigur (legăturii emoționale cu adultul care îl îngrijește).
Nu e nevoie de soluții imediate
Adulții ar putea avea impresia că comportamentul ”rău”, emoțiile ”rele” ale copilului reprezintă o problemă, care trebuie soluționată sau stopată imediat. Dar pentru copil, din contra, aceasta este o încercare de a soluționa problema, o încercare imatură.
Adulții trebuie să compenseze imaturitatea copilului, până creierul acestuia se maturizează (proces care nu poate fi accelerat!). Ar fi corect să-l învățați să-și exprime în alt mod necesitățile și dorințele. Iar aceasta nu puteți face prin amenințări, pedepse, intimidare, ignorare a emoțiilor copilului. Trebuie să adoptați o poziție adultă, responsabilă, afectuoasă, prin care ați putea blând și cu acuratețe să conduceți și ghidați copilul, până când creierul său va fi capabil de sine stătător să-și controleze emoțiile și impulsurile.
Natalia Șoșeva
Psiholog. Oferă consultații părinților cu privire la diferite probleme legate de emoțiile, sentimentele și grijile părintești. La subiectul educației și disciplinei copiilor, relația dintre frați, adaptarea la grădință, situații de divorț sau despărțirea de durată a copiilor cu părinții.
×
Hai să fim prieteni
Aflați tot ce e mai important și util pentru familie: urmăriți foto reportaje, citiți articole cu specialiști autoritari, interviuri și recomandări ale mamelor cu experiență, treceri în revistă ale celor mai bune locuri și celor mai semnificative evenimente.
Alăturați-vă!
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.