Deficit de atenție și hiperactivitate la copii (ADHD). Simptome și tratament2

Ne îngrijorăm, dacă observăm că copilul nostru mișcă adesea mâinile/picioarele, aparent fără logică, ori se leagană pe scaun, se ridică deseori în clasă sau în alte situații în care ar trebui să stea așezat; de asemenea, dacă vorbește prea mult și îi este greu să rămână liniștit în cadrul jocurilor sau activităților plăcute. La fel, ne va pune în gardă dacă copilului nostru îi este greu să-și aștepte rândul sau sare adesea cu răspunsul fără să audă întrebarea până la sfârșit, și îi întrerupe, în mod repetat, pe ceilalți, manifestând frecvent un comportament impulsiv. De asemenea, copiii cu ADHD, au mari probleme de atenție. Respectiv, acești copii nu reușesc să acorde atenție detaliilor, nu se pot concentra, nu ascultă atunci când le vorbim, uită diverse lucruri sau pierd, în mod repetat, obiecte necesare activității lor, le este greu să-și organizeze activitățile. Si apoi, luăm în calcul dacă aceste comportamente sunt foarte evidente și se manifestă atât acasă, la școală sau grădiniță, cât și în alte situații, și durează mai bine de 6 luni. De asemenea, ne alarmăm dacă aceste simptome apar pâna la 7 ani.

În celelalte situații, copilul nostru manifestă o simplă zbânțuială, pe un fundal de dispoziție maximă sau care se accentuiază în perioadele de criză de vârstă. Diferența între un copil activ și unul cu ADHD, constă în frecvența și intensitatea comportamentelor enumerate mai sus, și acestea apar cu precădere în situațiile când copilul ar trebui să se concetreze și să aibă răbdare.

Până în prezent nu exista o explicație clară a apariției hiperactivității, dar se consideră că principala cauză ar fi anumite dereglări ale funcției cerebrale, determinate de complicații în timpul sarcinii sau nașterii, factori ereditari și alimentația sugarului, bogată în zahăr, carbohidrați și dulciuri. De exemplu, copiii născuți timpuriu sau mamele cărora au consumat alcool în timpul sarcinii ori au fumat, pot suferi de această tulburare. Totodată, o cauză ar fi și condițiile în care trăiesc copiii, adică familia, grădinița sau școala, care ar influența simțitor evoluția tulburării. Și, aici mă refer la regulile foarte dure sau limitele și avertismentele excesive, adesea încalcate de copil, care vor determina un cerc vicios al experiențelor negative și vor influența comportamentul social al copilului.

În general, cam 3-7% din copiii cu vârstă școlară suferă de tulburare de hiperactivitate. Iar raportul dintre băieți și fete este de 2:1. Băieții, în general, sunt mai activi și mai agresivi, la nivel de instinct, și au tendința să-și asume mai ușor riscuri, în comparație cu fetele, care sunt mai liniștite de firea lor și mai docile. Ele au nevoie de încurajări pentru a fi mai active. De asemenea, este important de reținut că aproximativ 30% dintre copii cu ADHD repetă clasa o dată, 40% intră în programele de educație specială, iar 30% nu reușesc să finiseze liceul.

Deși această tulburare este greu de depistat pâna la vârsta de 3 ani, informațiile furnizate de părinți permit identificarea simptomelor premergătoare apariției acestei tulburări de comportament. Părinții sunt primii care oservă că copilul lor are obiceiuri nesănătoase legate de somn, iritabilitate, de asemenea, ei sesizează că acești copii sunt mai greu de consolat când plâng, sunt mai obositori, mai stresanți și mai problematici. Iar diagnosticul propriu-zis de hiperactivitate, îl poate stabili un specialist, care poate fi medicul pediatru. La rândul său, acesta vă poate direcționa către un neurolog pentru copii, un medic psihiatru sau un psiholog clinician. De asemenea, aici este important să se facă un diagnostic diferențiat între simptomele de agitație, neliniște și auto-control scăzut, determinate de anxietate sau suprasolicitarea la grădiniță sau școală, sau hiperactivitate indusă de medicamente, sau problemele de concetrație, care apar la copii cu dispoziție depresivă și tulburări emoționale etc.

Acești copii vor prezenta performanțe școlare scăzute și vor avea frecvente probleme de învățare. De asemenea, copiii de tip hiperactiv dominant impulsiv, vor fi expuși riscului din punct de vedere social. Simptomele ADHD continuă să apară și în adolescență, vârsta la care ei sunt insuficient de pregătiți pentru a face față cerințelor programului liceal. Obiceiurile proaste de lucru, lipsa abilităților organizatorice și gradul scăzut de perseverență vor duce frecvent la probleme școlare grave. Alte probleme sociale și emoționale, specifice acestor persoane, sunt reprezentate de riscul sporit de tot felul de accidente, adoptarea frecventă a unor comportamente de risc, cum ar fi consumul de droguri, sporturi extremale etc. De asemenea, copiii care sunt mai impulsivi, mai agresivi, vor dezvolta tot mai multe probleme de socializare, care vor lua forma absenteismului școlar, a minciunii și a furtului.

În general, manifestările de hiperactivitate debutează înainte de vârsta de 3 ani și evoluează în perioada școlarizării. Începând cu adolescența, se reduce din neliniștea corporală, dar se mențin dificultățile atenționale și orientarea spre acțiunile impulsive. Deci, odată cu vârsta, se reduce agitația, problemele de concentrare și impulsivitatea, dar acestea rămân, totuși, mai accentuate decât la alți adolescenți. Așadar, această tulburare necesită intervenție și nu amânare sau toleranță, în ideea că în curând va trece.

În cazul copiilor hiperactivi, se recomandă să se intervină printr-un program complex de terapie comportamentală, în mediul lor de viață. Mă refer aici la aplicarea anumitor tehnici de autocontrol și dezvoltare a atenției și concentrării în familie, prin instruirea părinților și a rudelor, în grădiniță sau școală, de către educatori și învățători, și lucru nemijlocit cu copilul prin training-uri și programe psiho-pedagigice. În cazul diagnosticului de ADHD, se intervine și cu tratament medicamentos. Deci, psihoterapia comportamentală va pune accent pe influențarea comportamentelor problemă prin consecințe negative și pozitive, gestionarea comportamentului și îmbunătățirea conduitelor copilului, specifice vârstei. Așadar, programele de management situațional au rolul de a determina o schimbare comportamentală prin intermediul recompenselor. Copiii cu ADHD răspund cel mai bine la aceste programe, ce prevăd întăriri imediate ale comportamentului adecvat, conțin obiective clar definite și vizează comportamente specifice.

Părinților le sugerez să-și managerieze atent stările de furie și cele de lipsă de rabdare, să observe și să se concentreze pe aspectele pozitive ale copilului lor, să citească și să fie la curent cu informațiile noi din domeniu, pentru a-și sprijini copilul, să țină legătura și dialogul cu educatorii și profesorii copilului sau/și să ceară ajutor specializat ori de câte ori este nevoie.