De regulă, copilul începe să se plângă părinților de dureri de cap în jurul vârstei de 4-5 ani, imediat cum învață să arate cu mai multă precizie locul care doare și să descrie disconfortul pe care îl are.
Dacă copilul dumneavoastră este încă micuț de tot, el, de obicei, nu poate descrie durerile de cap pe care le are și nici să arate locul care doare. În acest caz, durerile de cap ale micuțului ar putea fi presupuse indirect, dacă copilul manifestă iritabilitate, plâns, anxietate, dacă copilașul își freacă capul de dumneavoastră, îl culcă în palmele dvs. Atunci când copilul suferă de dureri de cap, i se poate înroși albul ochilor, ar putea căsca frecvent.
Atunci când copiii mai măricei acuză dureri de cap, părinții trebuie să le trateze cu seriozitate și să nu le considere drept simulări.
La copii durerile de cap sunt puțin altfel decât la adulți:
- Accesele de dureri de cap sunt mai scurte decât la adulți;
- Durerile de cap frecvent sunt însoțite de dureri abdomiinale;
- Durerile de cap sunt din ambele părți.
Care sunt principalele cauze ale durerilor de cap la copii? Ce investigații trebuie să facă copilul dacă acuză dureri de cap? Cum ajutăm copilul, dacă se plânge de dureri de cap? La aceste și alte întrebări ne oferă răspuns medicul neuropediatru din cadrul clinicii "Sancos", Irina Soldatkina.
Principalele cauze ale durerilor de cap
Prima cauză — patologie înnăscută, traumă obținută la naștere, lipsa de oxigen la făt. Concomitent, ar putea exista dislocarea cervicală. Vertebrele dacă sunt dislocate, ar putea apăsa ușor vasul de sânge care trece prin preajmă. În acest fel este redus fluxul sanguin spre una dintre zonele creierului și are loc reducerea saturației cu oxigen a țesutului cerebral. Semnalul acestui proces este durerea de cap, de cele mai multe ori, într-o zonă bine limitată: tâmple, frunte, creștetul capului.
O altă cauză — disfuncție vegetativă (vegeto-vasculară, distonie neurocirculatorie). Această stare poate fi asociată cu perioada de creștere rapidă a copilului, atunci când organele interne și vasele sanguine întârzie în creștere în comparație cu scheletul, din acest motiv apar spasme sau relaxarea musculară excesivă a peretelui vascular. Durerea de cap — reprezintă răspuns la lipsa alimentării cu sânge a creierului cu asemenea vase. De cele mai multe ori, disfuncția vegetativă este asociată cu supraîncărcarea creierului din cauza regimului zilei greșit al școlarului, din cauza activității intensive la școală, lipsa de somn, traume psihologice.
A treia cauză ar fi — efectele în urma unor traumatisme craniene. Atunci când din cauza traumei este afectată scurgerea lichidului din ventriculii cavităților cerebrale, apare creșterea tensiunii intercraniene, fiind perturbat fluxul și refluxul sângelui.
A patra cauză — durerile de cap puternice la copii ar putea fi un semn al creșterii tumorii cerebrale. Acestea ar putea fi însoțite de pierderea conștiinței, vedere dublă. Durerile de cap ar putea fi însoțite de vomă. Acest lucru se întâmplă din cauza presiunii tumorii asupra vaselor și asupra cavităților ventriculare.
A cincea cauză — boli infecțiosă și inflamatorii. Febra și durerile de cap la copil pot fi cauzate de sinuzită, gripă sau infecție virală. În caz de meningită (inflamarea membranelor creierului) la copil apare febra și dureri de cap puternice, ar putea apărea stări de vomă și voma propriu-zisă. Durerea, de asemenea, ar putea apărea la spate și gât, aceasta se intensifică la rotirea capului. La bebeluși se umflă fontanela, plânsul devine monoton.
Mulți părinți se îngrijorează ca durerile de cap ale copilului să nu fie din cauza presiunii intercraniene înalte.
Durerile de cap cauzate de creșterea tensiunii intercraniene au anumite particularități:
- Durerile de cap deranjează copilașul de cele mai multe ori dimineața, imediat după trezire.
- Durerile de cap se manifestă puternic la orice stare de tensiune, suprasolicitare a copilului (tusă, așezare pe oală, jocuri active).
- Într-o perioadă scurtă de timp, durerile de cap progresează.
- În cazul în care durerile de cap ale copilului sunt asociate cu creșterea tensiunii intercraniene, atunci cel mai probabil la copil vor apărea și alte simptome de boală (vomă, febră mare etc.)
Stări de urgență însoțite de dureri de cap
Uneori, apariția durerilor de cap reprezintă un simptom alarmant și necesită consultația de urgență a medicului sau chemarea ambulanței.
Este vorba despre următoarele stări:
- apariția bruscă a durerilor de cap însoțite de vomă, febra crescută, convulsii, pierderea conștiinței sau slăbiciune la nivelul membrelor,
- dureri de cap severe, după lovituri, traume,
- dureri de cap severe în caz de sinuzită sau otită;
- dureri de cap însoțite de sângerări din nas;
- Dureri de cap dimineața, în urma activității fizice, după odihnă.
Ce investigații medicale trebuie efectuate, dacă copilul acuză dureri de cap
- Consultația medicului oftalmolog. Specialistul va determina alimentarea cu sânge a ochilor copilului, acuitatea vederii, va aprecia câmpul vizual.
- Va fi măsurată tensiunea micuțului (în stare normală și în prezența durerilor de cap).
- Consultația medicului ORL. Specialistul va evalua starea sinusurilor (afecțiunile ORL, ar putea fi cauza durerilor de cap la copii).
- Analiza sângelui (hemoleucograma completa și chimia sângelui).
- Electroencefalografia, USG-ul creierului, investigație cu Raze X a coloanei cervicale, RMN (imagistica prin rezonanța magnetică) — investigația efectuată la acest aparat vă va ajuta să excludeți o patologie a vaselor și prezența tumorii.
Ce trebuie să faceți dacă copilul are dureri de cap
Puștiul ar trebui să se întindă imediat și să stea într-un mediu liniștit, calm. Poate face duș (este recomandat în mod special dacă copilul are tensiunea arterială ridicată) sau să faceți o baie fierbinte la picioare.
Aplicați la tâmple și pe frunte un șervețel umed rece.
Propuneți copilului glicină (așa-numita vitamină pentru creier). Dați copilului 1-2 pastile sub limbă, acest lucru va reduce spasmele vaselor, Nurofen, Paracetamol, jumătate de doză.
Faceți micuțului un masaj ușor la gât și umeri.
Adresați-vă la specialiști, pentru anumite tratamente medicamentoase, deoarece administrarea medicamentului fără indicația medicului ar putea doar agrava boala!
Prevenirea durerilor de cap la copii
Limitați copilul în consumarea unor asemenea produse, precum: chipsuri, ciocolată, nuci, portocale, cașcaval, deoarece acestea conțin o cantitate mare de tiramină, ceea ce provoacă copilului dureri de cap.
Regulați regimul zilei. Copilul trebuie să doarmă și să-și efectueze activitățile într-o încăpere bine aerisită. Aveți grijă să doarmă 9-10 ore pe zi.
Nu uitați că monitorul televizorului și a calculatorului sunt surse de radiații de frecvență înaltă, care înainte de toate acționează asupra creierului, provocând spasme musculare și, în consecință, dureri de cap, scăderea memoriei, oboseală, depresie și chiar excitarea excesivă a copilului. Nu permiteți copilului să privească televizorul mai multă de o oră pe zi și să se joace la calculator mai mult de jumătate de oră.
Învățați copilul să preia o poziție corectă atunci când citește. Capul nu trebuie să "atârne" deasupra cărții, distanța de la carte trebuie să fie nu mai mică de 30 cm. Lumina trebuie să vină din partea stângă.
Încălcarea regulilor de igienă în timpul lecturii poate provoca "oboseala ochilor", care, de regulă, se manifestă prin dureri de cap.
Dacă copilul poartă ochelari — verificați dacă aceștia au fost aleși corect, dacă nu trebuie schimbate lentilele, dacă nu este necesară o ramă mai lată. Ochelarii nepotriviți, de asemenea, ar putea fi cauza durerilor de cap la copii.
Copiilor cu dureri de cap frecvente, le sunt recomandate cure de apă, masajuri și acupunctură.
Și cel mai important: dacă copilul se plânge tot mai frecvent de dureri de cap, trebuie să efectuați un examen medical la oftalmolog și neuropatolog.
×
Hai să fim prieteni
Aflați tot ce e mai important și util pentru familie: urmăriți foto reportaje, citiți articole cu specialiști autoritari, interviuri și recomandări ale mamelor cu experiență, treceri în revistă ale celor mai bune locuri și celor mai semnificative evenimente.
Alăturați-vă!
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.