Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău a decis în cadrul ședinței de evaluare a situației epidemiologice actuale că procesul educațional în cadrul tuturor instituțiilor de învățământ din capitală va continua conform programului prestabilit.
”La capitolul instituții educaționale, situația este stabilă și nu avem o creștere semnificativă a numărului cazurilor de îmbolnăviri între profesori sau copii”, a scris primarul de Chișinău, Ion Ceban, pe pagina sa de Facebook.
Totuși, elevii claselor V-XII, vor fi obligați să poarte măști de protecție și în timpul lecțiilor. Conform prevederilor Hotărârii Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a mun. Chișinău, se indică purtarea obligatorie a măștilor de protecție în interiorul și pe teritoriul instituțiilor de învățământ secundar general, inclusiv extrașcolar, pentru elevii claselor V-XII și studenții din instituțiile de învățământ profesional tehnic, profesional tehnic secundar, profesional tehnic postsecundar și superior.
Angajații instituțiilor de învățământ și persoanele străine care au drept de acces în interiorul și pe teritoriul instituțiilor de învățământ de toate nivelurile, în continuare sunt obligați să poarte măști de protecție.
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.