13 septembrie 2021

Intervenție chirurgicală combinată: extragerea tumorii cerebrale și tiroidectomie, cu o singură perioadă de recuperare

După o perioadă îndelungată de dureri chinuitoare de cap și tratamente care nu-și făceau efectul, doamna Eugenia a ajuns la Medpark. Aici a trecut un spectru larg de investigații, printre care și tomografia computerizată, care a arătat tumori în regiunea occipitală și frontală.

Totodată, de ani buni pacienta continua un tratament al gușei multinodulare, care îi afecta funcția glandei tiroide. Astfel, medicii i-au stabilit un al doilea diagnostic- carcinom papilar.

Cazul a fost discutat în cadrul comisiei oncologice multidisciplinare (Tumor Board), din care au făcut parte și neurochirurgul Adrian Danu, chirurgul endocrinolog Eugeniu Condrațchi și oncologul medical Tatiana Rosleacova.

În rezultatul mai multor investigații și evaluări medicale, s-a luat decizia de a efectua tratamentul chirurgical în două etape:

  • La prima etapă a avut loc diagnosticarea și extragerea tumorii cerebrale din regiunea occipitală.
  • La a doua etapă s-a realizat intervenția dublă de extragere a tumorii (meningiomului) din regiunea frontală, concomitent cu tiroidectomia totală (extragerea glandei tiroide).

Intervențiile au decurs cu succes, iar pacienta revine treptat la activitățile zilnice, alături de familia sa.

Eugenia, pacientă: ”Sunt locuitoarea orașului Ialoveni și am 57 de ani. De mulți ani activez în cadrul unei librării. Mi-au fost depistate două tumori care cu ajutorul doctorilor au fost înlăturate. Vreau să le mulțumesc medicilor…Nu am cuvinte să-mi exprim recunoștința pentru ceea ce au reușit să realizeze. În toată această perioadă mereu am fost încurajată și susținută de întreaga echipă medicală, iar datorită condițiilor de la Medpark, nu am simțit că mă aflu într-un spital. La momentul actual, medicii îmi spun că totul este bine. Starea mea post-operatorie se îmbunătățește. Atât dl Adrian Danu, cât și dl Eugeniu Condrațchi sunt profesioniști desăvârșiți. La doresc multă sănătate și succes în activitatea lor deloc ușoară.”

Intervențiile combinate sunt posibile la Medpark datorită existenței unei echipe multidisciplinare de chirurgi și anesteziști reanimatologi, precum și infrastructurii performante. Atunci când problemele de sănătate pot fi soluționate în timpul unei singure operații, pacientul trece printr-o singură anestezie, printr-o singură perioadă de recuperare și riscurile asociate tratamentului chirurgical sunt mai reduse.

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 234
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Medpark — Spitalul internațional str. A. Doga, 24 Tel.: 022 40-00-40 www.medpark.md