20 decembrie 2021

Medpark își reconfirmă pentru a 3-a oară statutul de unul din o mie cele mai sigure spitale din lume

Joint Commision International este recunoscut drept liderul mondial în acreditarea instituțiilor medicale, având cele mai înalte exigențe de calitate. În luna decembrie 2021, Spitalul Internațional Medpark a obținut pentru a treia oară certificatul certificatul Gold Seal of Approval® al JCI, cu un scor record de 98,82%.

Acreditarea internațională JCI este un “examen” benevol, la care se înscriu anual sute de instituții medicale din întreaga lume, dar mai puțin de 1 din 10 reușesc să o obțină.

Aceasta presupune verificarea tuturor proceselor care au loc într-un spital, astfel încât să se reducă la minim orice risc posibil pentru pacient. Principalele domenii includ:

  • Siguranța pacientului,
  • Îngrijirea pacientului,
  • Anestezia și îngrijirea chirurgicală,
  • Instruirea și calificarea personalului,
  • Îmbunătățirea calității și siguranței pacientului,
  • Prevenția și controlul infecțiilor,
  • Managementul facilităților,
  • Managementul medicamentului,
  • Managementul informației ș.a.

Standardele sunt actualizate în permanență, reprezentanții JCI lucrând cu prestatorii de servicii medicale, organizații internaționale, guverne, agenții de sănătate publică și instituții academice pentru a menține performanțele în domeniul calității la cel mai înalt nivel. De aceea, certificatul acreditare are o valabilitate de 3 ani și Spitalul Internațional Medpark a aplicat pentru a 3-a oară, menținându-și statutul de singurul spital din Republica Moldova acreditat internațional.

Pentru pacient, această medalie înseamnă garanția siguranței actului medical.

Timp de 4 zile, 3 comisii au evaluat activitatea spitalului, iar gradul de corespundere cu cerințele JCI a fost de 98,82% pentru toate cele 1081 de elemente măsurabile. S-au evaluat nu doar procesele existente, dar și activitatea din anii precedenți acreditării.

Olga Șchiopu, director general Medpark: “Acreditarea JCI este un proces complex, care presupune eforturi suplimentare considerabile din partea echipei pentru a menține siguranța pacientului la cel mai înalt nivel. Sunt procese pe care pacientul nu le vede, dar se văd din cei peste 1000 de indicatori de calitate pe care îi monitorizăm zilnic. Pentru noi acest proces de auto-evaluare este esențial și reprezintă angajamentul nostru față de pacient, de a oferi un serviciu medical performant, calitativ și sigur.”

Paul Chang MD, MBA, MPH, CPHQ, FACHE, vicepreședinte Acreditare, Standarde și Evaluări, Joint Commission International: „Joint Commission International pune la dispoziția spitalelor procese de îmbunătățire într-o varietate de domenii, de la perfecționarea continuă a personalului la implementarea practicilor de top în instituția medicală. Felicităm Spitalul Internațional Medpark pentru eforturile sale de a deveni o instituție care își îmbunătățește încontinuu calitatea serviciilor și pentru atingerea acestui punct culminant, care demonstrează angajamentul său pentru siguranța pacientului și calitatea serviciilor.”

La moment, doar 939 de spitale din lume sunt acreditate de JCI și Spitalul Internațional Medpark continuă să se numere printre ele.

Medpark – Medicina viitorului, aici

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 233
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Medpark — Spitalul internațional str. A. Doga, 24 Tel.: 022 40-00-40 www.medpark.md