Copil fiind visa că va deveni un pictor celebru, dar părinții și-au dorit ca fiul lor să se aleagă o profesie mai practică. Nu, nu este o poveste despre regrete, ci despre talentul cardiologului Radu Darciuc de a îmbina două activități total diferite, dragostea față de medicină „încolțind” în inima lui mult mai târziu. Radu Darciuc ar putea fi lesne numit „cardiolog de ultimă generație”: cu egală pasiune mânuiește pensula și cateterul pe care îl introduce în „motorul” organismului uman, „reparând” inimi fără bisturiu. Le restabilește ritmul normal și le învață să bată cu precizia ceasului. Are în palmares intervenții unice pentru țara noastră, dar dincolo de meritul său în dezvoltarea unei ramuri revoluționare a cardiologiei – electrofiziologia – este și unul dintre cei mai „adorați” de către pacienți cardiologi, datorită abilității sale de a dezvolta cu ei o relație corectă și cordială.
Radu Darciuc vorbește despre pasiunile sale în cadrul proiectului fotografic „Din dragoste pentru viață”, lansat de Spitalul Internațional Medpark.
„Dacă alegi medicina, vei putea face și medicină, și pictură.”
Eu am fost de mic pasionat de pictură, am făcut școala de pictură pentru copii „A. Șciusev” din Chișinău și după absolvire urma să merg la Colegiul Republican de arte plastice „A. Plămădeală”, dar părinții – ambii medici – au reușit să mă convingă să fac medicină. Tata mi-a zis: „Bine, Radu, dacă alegi pictura, asta vei putea face, dacă alegi medicina, vei putea face și medicină, și pictură”. Asta a sunat convingător. De altfel, biologia și chimia îmi plăceau foarte mult, am participat și la olimpiade republicane. Nu regret alegerea făcută. Au fost momente stresante când mă gândeam că viața de pictor ar fi fost mult mai calmă, dar acum sunt bucuros că am ales medicina, pentru că datorită profesiei mele pot ajuta oamenii.
„Pentru mine pictura este una dintre cele mai eficiente metode de relaxare.”
Îmi place să progresez, fie că e vorba de profesia mea, fie că e vorba de pasiuni. Am practicat diferite stiluri, am pictat în creion, acuarelă, apoi ulei. Acum am revenit la acuarelă, e un stil mai dificil, pe de o parte, pe de altă parte îți ia mai puțin timp să finalizezi un tablou, spre deosebire de cel în ulei. Internetul îmi oferă ocazia să mă perfecționez în acest domeniu – urmăresc creația acuareliștilor cu renume și învăț de la ei anumite secrete, adică eu am niște obiective bine stabilite în ceea ce ține pictura. Pictez atunci când mă simt inspirat de o persoană, de o imagine, de un peisaj văzut în timpul călătoriilor. Acum pictez de câteva ori pe săptămână. Pentru mine pictura este una dintre cele mai eficiente metode de relaxare.
„În medicină, ca și în pictură, ai nevoie de idei noi.”
Medicina tot este o artă, chiar dacă se bazează pe dovezi, studii clinice, aici este loc și de inspirație – ai mereu nevoie de idei noi. În al doilea rând, în medicină, ca și în pictura trebuie să practici foarte mult. Ai o imagine în cap, dar nu deții acea tehnică de mânuire a pensulei și creionului ca să o poți pune pe foaie și atunci ce faci? Înveți de la pictori mai talentați, exersezi zilnic ca să ajungi la nivelul lor. În medicină e la fel. Uneori știi cum trebuie să iasă un lucru, mai ales în domeniul chirurgical, și nu-ți iese pentru că nu posezi anumite aptitudini și atunci muncești, muncești până obții rezultatul.
Mă bucur că activez într-un spital care acoperă cheltuielile medicilor ce ține de perfecționarea profesională, asta îmi oferă libertatea de a opta pentru cursuri, conferințe cu adevărat relevante pentru specialitatea mea. Îmi plac trainingurile practice, unde ai posibilitatea să te integrezi într-o echipă de medici cu renume și să observi cum aceștia aplică tehnici inovaționale sau chiar să execuți alături de ei anumite intervenții. O astfel de metodă de învățare te ajută enorm, îți dă încredere în propriile forțe – dacă au reușit ei, înseamnă că voi reuși și eu.
„Un medic bun nu are cum să nu fie empatic.”
Medicina, cu siguranță m-a schimbat, posibil m-a făcut mai pragmatic. Poate am început să filtrez mai bine adevăratele probleme de niște chestii minore, pentru care nu merită să te frămânți. Atunci când vezi probleme reale ale pacienților, vezi suferința oamenilor, atunci înțelegi că ceea ce uneori te macină e un fleac. Totuși, eu continui să cred că un medic bun nu are cum să nu fie empatic. Suferi când vrei să ajuți un pacient și nu poți din cauza unor limite și aici nu e neapărat vorba de posibilitățile spitalului unde activezi, ci de nivelul medicinei în țara în care activezi, sau a medecinei în general.Pacientul a decedat, iar tu nu l-ai putut ajuta…Am avut momente în care am plâns…Dar când știi că muncești într-o echipă unde se luptă la maxim pentru viața pacientului, această tristețe copleșitoare este urmată de senzația că ai făcut tot ce ți-a stat în puteri.
„Vreau ca mai mulți moldoveni să aibă acces la tratamentul minim-invaziv al aritmiilor.”
Îmi doresc foarte mult ca tratamentul minim-invaziv al aritmiilor să fie accesibil pentru cât mai mulți oameni din țara noastră. Lucrurile încet, încet se mișcă spre bine în acest sens. Bunăoară, insuficiența cardiacă în lume demult se tratează intervențional cu ajutorul unui dispozitiv de resincronizare cardiacă. În țara noastră primul dispozitiv a fost implantat în 2016 – la Medpark. Și câțiva ani nu am mai făcut astfel de intervenții, pentru că dispozitivul era contra plată. Anul acesta am încheiat un contract cu Compania Națională de Asigurări în Medicină și iată că în iunie și iulie am făcut alte 2 intervenții.
Sper ca același lucru să se întâmple și în cazul procedurii de ablație a fibrilației atriale, una dintre aritmiile cele mai frecvente. Pentru această formă de aritmie rata de succes e de 70% după prima intervenție, ceea ce este un indicator foarte bun. Pentru alte aritmii rata de succes poate fi aproape de 90-100%. Acum 10 ani așa ceva nu era posibil în țara noastră. Oamenii cu aritmii cu frecvență cardiacă ridicată erau nevoiți să se opereze peste hotare sau să fie dependenți de pastile pentru toată viața. Și chiar și așa aveau un șir de restricții la efort fizic, deci nu puteau trăi o viață normală.
„Pacientul vine cu eticheta de „cardiac”, iar peste câteva ore pleacă acasă perfect sănătos.”
Cea mai mare satisfacție este să știu că am oferit o a doua șansă unei inimi bolnave. Se întâmplă să am pacienți gravi, care se gândesc la transplant de inimă și datorită intervenției pe care am executat-o – fără bisturiu, fără suturi, fără anestezie generală chiar – acești pacienți se pot bucura de o inimă funcțională. Atunci când persoana pășește pragul spitalului cu eticheta de „cardiac”, iar peste câteva ore pleacă acasă perfect sănătoasă – atunci înțeleg că sunt omul potrivit la locul potrivit.
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.