Cataracta este una dintre cele mai severe afecțiuni oftalmologice, întâlnindu-se cel mai des la persoanele cu vârsta de peste 40-50 de ani, dar și la tineri în urma traumatismelor sau patologiilor asociate. În faze avansate, cataracta poate duce la mărirea tensiunii intraoculare (glaucom), iar în lipsa tratamentului poate duce la orbire.
Afecțiunea se manifestă prin deteriorarea și pierderea transparenței cristalinului din interiorul ochiului, creându-se astfel o barieră ce împiedică pătrunderea razelor de lumină în ochi. Cataracta se dezvoltă, însă, treptat, și un medic oftalmolog calificat va putea depista prezența bolii și o va putea trata în stadii incipiente.
Simptome
Principala caracteristică a cataractei este înrăutățirea semnificativă a vederii. Persoanele care suferă de această afecțiune pot vedea imagini intermitente, benzi sau pete în fața ochilor, contururile obiectelor pot deveni extrem de luminoase. Drept urmare, apar dificultăți de citire, scriere sau în lucrul cu detalii mici. Pe măsura evoluției bolii, culoarea pupilei devine albă în loc de neagră.
De ce apare cataracta?
Apariția cataractei este condiționată în primul rând de schimbările ce au loc în organism odată cu înaintarea în vârstă, de dereglarea fluxului sangvin, de o alimentație incorectă. De aceea, nimeni nu este asigurat împotriva cataractei, iar dacă oamenii ar trăi până la 120-150 de ani, cu siguranță toți ar avea cataractă.
Alți factori ce influențează dezvoltarea cataractei sunt:
- Predispoziția genetică;
- Dereglarea schimbului de substanțe;
- Diabetul saharat;
- Avitaminoza;
- Expunerea la raze ultraviolete, la radiații;
- Condițiile nefavorabile de mediu;
- Facoemulsificarea — cea mai eficientă metodă de tratament a cataractei.
Tratamentul medicamentos nu poate încetini evoluția cataractei, ci din contra – poate duce ulterior la dificultăți în timul intervenției. Unica soluție pentru tratamentul acestei afecțiuni este cea chirurgicală, de înlocuire a cristalinului afectat cu o lentilă intraoculară artificială.
Cea mai eficientă metodă de tratament în prezent este intervenția de facoemulsificare cu ultrasunet, cu implant de cristalin artificial.
În ce constă intervenția de facoemulsificare?
Spre deosebire de metodele clasice, vechi, acum intervenția de facoemulsificare se realizează printr-o incizie doarte mică, de 2,5 mm, și nu sunt necesare suturi.
Intervenția propriu-zisă durează în jur de 10-15 minute și se realizează în regim ambulatoriu, de o zi. Prin incizia creată se introduce sonda cu ultrasunete, cu ajutorul căreia se lichefiază cristalinul afectat de cataractă și se aspiră materialul "topit", pentru a face loc cristalinului artificial foldabil. Odată introdus în “sacul cristalinului”, acesta se va defolda, luând forma și dimensiunile fostului cristalin natural.
Operația se realizează cu anestezie locală și nu prezintă nici un risc pentru sistemul cardiovascular. Pacientul se poate întoarce acasă în aceeași zi, iar restricțiile ce țin de regimuld e viață și de activitate fizică în perioada postoperatorie sunt minime.
Avantajul major al metodei de facoemulsificare este faptul că intervenția poate fi realizată inclusiv în stadiile incipiente ale cataractei și nu trebuie de așteptat până aceasta evoluează semnificativ.
Vederea după operație
Senzația de după intervenție poate fi descrisă în felul următor: imaginați-vă că în tinerețe vedeați lumea printr-o sticlă perfect transparentă, dar cu timpul aceasta s-a prăfuit și culorile și-au pierdut din intensitate, iar contururile obiectelor nu se mai deslușesc atât de clar. Ei bine, după intervenție veți avea impresia că timpul s-a întors înapoi.
Desigur rezultatul depinde în mare parte și dacă nu aveți careva boli asociate, precum glaucomul sau degenerescența maculară, care pot influența funcția ochiului. Pe de altă parte, însă, în anumite cazuri de miopie, spre exemplu, odată cu înlocuirea cristalinului și vederea poate deveni mult mai bună.
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.