Acidul hialuronic și toxina botulinică sunt sinonime cu tinerețea, fiind unele dintre cele mai căutate și solicitate proceduri la nivel mondial. Dacă ești la începutul călătoriei în lumea tratamentelor estetice, alegerea între acidul hialuronic și toxina botulinică poate fi o decizie grea. Specialiștii de la Clinica Sancos sunt aici pentru a te ghida să faci diferența între aceste două opțiuni, ajutându-te să iei cea mai bună decizie pentru tine.
Acidul hialuronic se întâlnește în mod natural în organismul uman, la nivelul dermului și are un rol esențial în hidratare și regenerare celulară. Acest lucru îl recomandă ca soluție eficientă pentru mărirea buzelor, umplerea șanțurilor nazogeniene (formate între obraz, nări și buze), precum și pentru mărirea în volum a pomeților și tratamentul cearcănelor.
Rezultatele acidului hialuronic se văd după o singură ședință, iar efectul acestuia este cuprins între 3 luni și 2 ani.
Spre deosebire de acidul hialuronic, care este absorbit rapid în piele, toxina botulinică este un blocant neuromuscular, produs de bacteria Clostridium Botulinum. Rolul acesteia este de a bloca transmiterea impulsului nervos care duce la apariția contracției musculare. Cel mai des, aceasta este indicată în tratamentul ridurilor de la nivelul ochilor și cele de pe frunte. Toxina botulinică ajută la relaxarea mușchilor, până la estomparea ridurilor.
Rezultatele în acest caz pot fi vizibile în câteva zile sau săptămâni și pot dura până la 6 luni.
Ambele proceduri sunt eficiente pentru a-ți îmbunătăți aspectul și a te bucura de o piele exact așa cum îți dorești. La Clinica Sancos îți vom oferi toate informațiile necesare, astfel încât să faci cea mai potrivită alegere pentru tine.
Te așteptăm cu drag la noi!
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.