15 iulie 2021

Corturi anticaniculă în zonele aglomerate din sectoarele capitalei

Primăria municipiului Chișinău informează că în locurile publice aglomerate din toate sectoarele capitalei au fost instalate corturi anticaniculă, care vor funcționa în intervalul orelor 11:00-18:00, în zilele cu temperaturi extreme.

Astfel, la aceste puncte mobile, cetățenii pot solicita ajutor în caz de necesitate și servi un pahar de apă.

Totodată, în transportul public din capitală, pasagerii pot solicita apă potabilă de la taxatori sau șoferi, în timpul călătoriei sau la stația terminus. Mai mult, managerii întreprinderilor de transport trebuie să asigure funcționalitatea sistemelor de aer condiționat în toate unitățile de transport public dotate corespunzător.

În altă ordine de idei, amintim că în scopul minimizării impactului caniculei, străzile și bulevardele principale din sectoare și arterele unde circulă transportul public sunt stropite cu apă. De asemenea, vor fi stropite cu apă străzile aglomerate și aleile din parcuri și scuaruri.

În perioada estivală au fost redeschise şi cișmelele de apă de pe teritoriul orașului. Sursele de apă sunt amplasate în Parcul „Valea Morilor, în Scuarul Grădinii Publice „Ștefan cel Mare și Sfânt", în Grădina Catedralei, iar din acest an, și în Parcul „Alunelul".

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 20
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.