30 ianuarie 2017

Medicul de familie poate fi schimbat pe tot parcursul anului

Campania Națională de Asigurări în Medicină anunță că, începând din 27 ianuarie, moldovenii își pot schimba medicul de familie și instituția medico-sanitară primară pe tot parcursul anului, peste șase luni de la ultima schimbare/înregistrare.

Prevederea a fost inclusă în noul regulament privind înregistrarea persoanei la medicul de familie.

Conform regulamentului, persoanele care se vor înregistra pentru prima dată sau își vor schimba medicul de familie în cadrul aceleiași instituții medicale vor depune cererea la medicul ales și vor beneficia de serviciile acestuia începînd cu data acceptării cererii de către medic.

În același timp, cetățenii care vor opta pentru serviciile unui medic de familie dintr-o altă instituție medico-sanitară vor beneficia de serviciile medicului ales din momentul efectuării modificărilor în sistemul informațional al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Pentru aceasta ei vor depune personal cererea la serviciile de relații cu beneficiarii ale CNAM, care se află în cadrul agențiilor teritoriale ale companiei. În total în țară sunt șapte astfel de filiale. Adresele pot fi accesate pe pagina CNAM.


Despre regulile de înregistrare la medicul de familie în R. Moldova, citiți în acest articol.
Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 1 Vizualizări de la publicare: 190
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.