International Language Training Center — lumea comunicării și a cunoștințelor, lumea prietenilor și a bunei dispoziții!

Cursuri de limbi străine:

Copilului nu-i place să învețe — sfaturile pedagogului0

Vladimir Vohmeanin — învățător de clase primare, deținător al titlului ”Învățătorul Anului” oferă sfaturi simple și eficiente, cu privire la modalitatea în care ne putem ajuta copiii să învețe cu plăcere.

Vă salut. Adesea mi se întâmplă să aud de la părinți fraza — copilul meu nu vrea să învețe. Haideți să clarificăm situația — ce înseamnă să înveți? Aceasta presupune următoarele acțiuni — să citești, să scrii, să calculezi, să rezolvi, să desenezi. Este un spectru larg de acțiuni, pe care copilul le efectuează acasă, la școală, cu îndrumarea profesorului, părintelui, nu are importanță. Dar atunci când părintele spune că copilului nu-i place să învețe, el absolut nu înțelege ce anume nu-i place copilului să facă.

În primul rând – trebuie să aflați care dintre acțiuni este dificilă pentru copil. Doar anume aceasta este cauza principală de "neiubire" a disciplinei sau acțiunii. Atunci când copilul întâmpină dificultăți sau o altă acțiune.

Există și alte cauze, de exemplu, dacă îi displace învățătorul. Sau frica copilului de a nu face față așteptărilor părinților. În toate cazurile – copilul nu poartă nicio vină. Este strigătul lui de ajutor — el are o problemă și părinții ar trebui să reacționeze rapid. Aflând la care anume disciplină copilul are nereușite, trebuie să-i veniți în ajutor — să-l ajutați să facă față greutăților — la citire, scris, calcule. Astfel, dacă veți face acest lucru, veți observa că copilul are o altă atitudine față de sarcina, disciplina respectivă. Cu mare interes, pentru că el e capabil să o facă.

Se mai întâmpla ca copilului să-i fie dezgustătoare o anume acțiune. De exemplu, cititul. Recomand, în acest caz, să transformați citirea într-un spectacol. Îi puteți propune copilului să îmbrace haine amuzante și să citească ceea ce trebuie anume fiind îmbrăcat în acest costum, în fața oglinzii, pe scaun — utilizând o anumită intonație. Spre exemplu, ca cea de monstru. Sau de parcă a înghițit aer dintr-un balon cu heliu, o voce pițigăiată. După câteva asemenea transformări, copilul singur va începe să aleagă intonația pentru personaje și să citească sarcina lucrării cu intonația respectivă. Dacă aplicăm fantezia la clarificarea dificultăților copilului, atunci neapărat vom obține succes.

Voi răspunde cu drag la orice întrebare, le puteți adresa în caseta pentru comentarii.


Vladimir Vohmeanin

Învățător de clasele primare, participant și premiant în cadrul concursurilor naționale și internaționale, ”Profesorul anului -2016”, autorul proiectului republican ”Primul învățător”. Tată a doi copii.



Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Vladimir Vohmeanin — Învățător de clasele primare Tel.: 0 695 8-73-85

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Dezvoltare»

Articole populare a rubricii «Dezvoltare»