Prezentarea sanatoriilor din Republica Moldova: specific, amplasare, prețuri7

Prezentarea sanatoriilor din Republica Moldova: specific, amplasare, prețuri

Se spune că este necesar să te odihnești atât fizic, cât spiritual. Iar dacă corpul, mai are nevoie și de reabilitare, atunci cel mai potrivit loc pentru o asemenea odihnă va fi un sanatoriu. În Republica Moldova există sanatorii care oferă servicii de întremare și odihnă pe tot parcursul anului. Mai jos, vă prezentăm lista și descrierea sanatoriilor din Moldova, în care puteți obține servicii de reabilitare sau unde, pur și simplu, vă puteți petrece timpul într-o ambianță plăcută, gratuit sau pe cont propriu.

Mai întâi, vom încerca să aflăm cine are posibilitatea să se odihnească la sanatoriu gratuit sau poate beneficia de reducere:

Potrivit informației obținute de la Casa Națională de Asigurări Sociale, există două categorii de cetățeni care au dreptul să primească îndreptare pentru proceduri de reabilitare medicală în sanatorii. Este vorba despre veteranii de muncă, veteranii războiului, combatanți, persoane cu deficiențe locomotorii, care au împlinit vârsta de 18 ani și se află în listele autorităților de securitate socială. Distribuirea foilor de odihnă este efectuată în cadrul Oficiilor teritoriale de Asigurări Sociale, conform vizei de reședință. O foaie de reabilitare-medicală se oferă gratuit unei persoane o dată în 3 ani calendaristici, iar invalizilor de război — o dată pe an.

A doua categorie de cetățeni — persoanele asigurate, angajate în câmpul muncii. Aceștia pot obține foaia de odihnă în baza cererii și a indicațiilor medicale de la locul de muncă. În acest caz, ei achită 20 % din costul biletului de tratament și odihnă. În afară de aceasta, transportul nu este prevăzut. La fel ca și pentru prima categorie de persoane, există o limită cât privește obținerea foii de odihnă — o dată la trei ani.

Excepție fac doar persoanele care au suferit infarct miocardic acut sau recurent. În termen de 6 luni de la externarea din spital, ei au dreptul la un bilet de tratament și odihnă la sanatoriul "Speranța", fără a-și aștepta rândul, indiferent dacă le-au fost sau nu oferite anterior foi de odihnă.

Sanatoriul "Constructorul"

Specializare: afecțiuni ale aparatului respirator cu caracter tuberculos, astm bronșic, boli ale sistemului cardiovascular, boli digestive, afecțiuni ale sistemului musculo-scheletic, afecțiuni ale rinichilor, boli ale sistemului nervos.
Servicii: ozonoterapie, mezoterapie, baroterapie, hidrocolonoterapie, hirudoterapie, apiterapie, reflexoterapie, acupunctură și altele.
Preț: de la 11.700 lei până la 21.600 lei. În preț este inclusă cazarea, alimentația și tratamentul pentru 18 zile. Prețurile diferă în dependență de condițiile salonului.
Аdresa: mun. Chișinău, str. Zelinski, 15.
Telefon: 022 52-27-41


Sanatoriul "Nistru"

Specializare: organele tractului digestiv, sistemul circulator, boli de piele, afecțiunile aparatului locomotor, afecțiunile sistemului nervos, probleme ginecologice.
Servicii: băi terapeutice cu dioxid de carbon, oxigen, brom, terebentină, sulfat de magneziu, spirulină; ultrasonografia organelor intrene; analiza biochimică a sângelui; efectuarea imunoanalizei la microanalizator; aprecierea statusului hormonal al glandei tiroide; testări medicale în caz de boli gastrice și ulcer duodenal; gastroscopie, colonoscopie, rectoromanoscopia, USG, veloergometrie, monitorizarea zilnică a activității inimii, diagnosticare cu raze X. Diagnosticul de laborator include investigații clinice, biochimice, bacteriologice, imunologice.
Preț: cazare — 5500-6500 lei/10 zile; 6600-7800 lei/12zile; 9900-11700 lei/18 zile — în funcție de nivelul numărului ales; serviciile de tratament și alimentația se sunt incluse în preț.
Adresa: s. Camenca.
Telefon: 021 62-03-27


Sanatoriul "Codru"

Specializare: maladii gastriointestinale, afecțiunili ale aparatului locomotor, maladiile sistemului nervos central și periferic, boli ginecologice, prostatită cronică, maladiile căilor respiratorii.
Servicii: izvor cu apă minerală, băi cu nămol, sală pentru terapie fizică, fizioterapie, inhalații, cabinete stomatologice (inclusiv de protezare), cabinet ginecologic, cabinete pentru masaj, duș subacvatic, diagnosticare funcțională, cabinet de gastrofibroscopie, cabinet de rectoromanoscopie; laborator clinic, biochimic și bacteriologic; cabinet de acupunctură.
Preț: 10 zile- 5000 lei; 12 zile- 5850 lei; 13 zile- 6300 lei; 18 zile- 8450 lei – pentru cameră DBL; Tariful pentru 1 persoana in camera SGL - 10 zile- 5900 lei; 12 zile- 6950 lei; 13 zile- 7450 lei; 18 zile- 10050 lei.
În preț se include: cazarea, alimentația de 3 ori pe zi, 3-4 proceduri terapeutice la indicația medicului.
Аdresa: or. Călărași, s. Hîrjauca.
Telefon: 024 47-22-32


Sanatoriul "Nufărul Alb"

Specializare: afecțiuni ale aparatului locomotor, maladiile sistemului nervos central și periferic, afecțiuni ale sistemului cardiovascular, boli ginecologice, boli ale pielii și ale tractului gastro-intestinal, gastrite cronice cu funcția normală, înaltă și joasă a stomacului.
Servicii: galvanizare, electrosomn, electrostimulare, diadinamoterapie, amplipulsterapie, darsonvalizaree locală, interferențterapie, terapie cu câmp electric de frecvență foarte înaltă, terapie cu unde decimetrice, magnitoterapie, iradiere ultravioletă, laseroterapie, masaj curativ, vibroterapie, terapie ultrasonoră, terapie manuală, ozocheritoterapie, aeroionocromomuzicoterapie, terapie prin inhalare, fitoaromaterapie, haloterapie, hidroterapie, hidrocolonoterapie (irigare intestinală), irigare ginecologică, bazin, duș-masaj subacvatic, cocktail-uri de oxigen.
Preț: Costul foilor de odihnă și tratament la sanatoriu pentru 1 persoană(cazare, alimentație, tratament) pentru anul 2024 — 6 200 lei / 6 zile; 9 960 lei /12 zile; 13 300 lei / 18 zile. Prețul se stabilește în funcție de nivelul cazării.
Аdresa: or. Cahul, str. Nucilor, 1.
Telefon: 029 92-34-40; 068 40-00-99


Sanatoriul "Bucuria-sind"

Specializare: afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni ale aparatului locomotor, sistemului nervos și endocrin, sistemului gastrointestinal și urinar etc.
Servicii: tratament cu ape minerale (produs local), cu luarea în considerație a caracteristicelor individuale; fitoterapie, balneoterapie, hidropatie, hidrocolonoterapie, parafinoozoceritoterapie, argiloterapie, masaj, masaj mecanic, aeroionomuzicoterapie, fizioterapie, gimnastică curativă, acupunctură, stomatologie.
Preț: 4850 lei pentru 12 zile. În preț se include: cazarea, tratamentul, alimentația.
Аdresa: mun. Chișinău, or. Vadul lui Vodă, str. Balneară, 1.
Telefon: 067 20-06-66


Sanatoriul "Struguraș"

Specializare: bolile aparatului locomotor, bolile sistemului nervos periferic, boli endocrine, de nutriție și metabolism, bolile aparatului respirator, bolile aparatului digestiv, bolile aparatului genito-urinar, bolile aparatului circular, bolile pielii și ale țesutului celular subcutanat, sechele ale leziunilor traumatice.
Servicii: nămol galvanic, tratament cu argilă; aplicații cu parafină și ozocherită; băi cu salvie, terebentină, conifere, sare de mare, duș subacvatic; fizioterapie, masaj manual, irigații intestinale și microclisme, inhalații, haloterapie, acupunctură, dietoterapie, fitoterapie, gimnastică curativă, saună finlandeză, aromoterapie, apă minerală, enoterapie (tratament cu vin), vacum gradient terapie.
Preț: de la 610 lei până la 2500 lei pe zi, în funcție de nivelul de cazare. Prețul include cazarea, 5 proceduri curative pe zi (duminică nu se prestează proceduri), alimentare de patru ori pe zi prețul biletului de tratament pentru copii de vârsta 4-10 ani constituie 50%, 10-14 ani - 70% din prețul biletului pentru maturi.
Аdresa: Dubăsari, s. Cocieri.
Telefon: 0248 92 262

Ați putea opta pentru odihna la un sanatoriu din afara țării, de exemplu în România, Ucraina, Cehia, Bulgaria, Ungaria etc. Foile de odihnă le puteți procura prin intermediul agențiilor de turism, acestea de multe ori au oferte destul de atractive.

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Tag-uri:

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Sănătatea copilului»

Articole populare a rubricii «Sănătatea copilului»