Articolul se referă la temele:

International Language Training Center — lumea comunicării și a cunoștințelor, lumea prietenilor și a bunei dispoziții!

Cursuri de limbi străine:

Sexul în discuţiile cu cei mici0

Sexul în discuţiile cu cei mici

Mulţi părinţi, fie că aşa au fost educaţi, fie din considerente religioase, ori din motiv că îi cred pe cei mici, mult prea "mici", evită să discute cu copilul lor despre sex. De multe ori, copiii află de prin reviste, de la televizor sau de la alţi adulţi sau prieteni de joacă, cum se numesc corect organele genitale, ce face mama şi tata seara în dormitor, de ce fetele poartă sutieni, iar băieţii — nu. Află de la Liliana Chisari, magistru în psihologie (salon "Doctor Lica"), cum ar trebui să dicuţi cu copilul tău despre sex.

În ce termeni îi explicăm copilului ce sunt organele genitale şi pentru ce sunt "destinate", prin noțiuni științifice sau populare? Însăşi actul sexual cum il explicăm?

Educaţia psihosexuală a copiilor vizează o responsalibilitate pentru părinţi, dar şi plăcerea de a fi la egalitate cu copiii. Sexualitatea pentru copii este un subiect ce provoacă multe gânduri micuţilor. Respectiv, este importantă maturitatea intelectuală, psihoemoţională a părinţilor, pentru ca aceştea să fie pregătiţi moral să discute într-un mod constructiv cu copiii despre destinaţia organelor genitale, care, în fond, sunt organe vitale pentru sănătatea noastră, ca oricare alt organ al corpului uman. Din acest considerent, nu este cazul ca părinţii să facă tabu despre predestinaţia organelor genitale, ele urmează din fragedă copilărie să fie explicate în termeni ştiinţifici, pentru a fi asimilate cunoştinţe corecte, laconice şi nu fictive, nu mituri despre corpul uman. Ceea ce presupune că psihosexualitatea urmează a fi explicată copiilor cu grijă, în dependenţă de vârstă, pe înţelesul lor, cu demnitate şi cu siguranţă că copilul a perceput corect şi va avea o atitudine decentă vis-a-vis de acest subiect.

Cum lămurim unui băiețel ce este erecţia şi că el nu trebuie să se simtă ruşinat de asta? Iar fetiţelor, cum le explicăm creşterea sânilor?

Preadolescenţa este vârsta schimbărilor psihoemoţionale, sexuale şi fiziologice. Respectiv, comunicarea deschisă pe această undă cu copiii, este neceasară, pentru ca ei să-şi formeze o atitudine realistă despre schimbările hormonale, precum ar fi la băieţi erecţia, apariţia spermei, creşterea părului în zonele genitale şi pe piept, schimbarea vocii, apariţia acneei. Este important să i se explice fiului maturitatea datorită pubertăţii, pentru a întări imaginea de sine a băiatului şi a forma o atitudine psihoemoţională matură vis-a-vis de schimbările fiziologice ce-i vor forma integritate organismului.

De asemenea, discuţia cu fiica urmează a fi în cheia ce dezleagă răspunsuri privind motivul creşterii sânilor şi importanţa folosirii sutienului, apariţia menstruaţiei şi care sunt simptomele posibile.

Respectiv, formarea atitudinii realiste faţă de sex şi pregătirea psihologică atât a fetelor, cât şi a băieţilor referitor la acest subiect, va da contructivitate ambilor copii în viaţa lor matură.

De la ce vârstă e bine să vorbim cu copilul pe așa teme sau asteptăm ca el însuşi să ne întrebe?

Educaţia psihosexuală ţine de formarea integră a lumii copilului. Respectiv, în dependenţă de vârstă, părinţii, care trebuie să fie bine informaţi la aceste teme din punct de vedere ştiinţific, vor doza informaţia justă, constructivă pe parcursul dezvoltării intelectuale şi psihoemoţonale a copilului. Astfel, formându-i integritate spirituală şi o atitudine pozitivă faţă de schimbările psihosexuale, ce odată cu înaintarea în vârsă, sunt evidente.

Unii specialiști susțin că nu e bine să vorbim cu un copil despre metodele contraceptive, pentru că asta ar fi prea mult pentru el. Dar, cum ii explicăm ce este un prezervativ?

Despre metodele de contracepţie putem vorbi cu copilul când acesta deja cunoaşte corect despre igiena intimă personală, respectarea intimităţii, despre maturitatea psihosexuală. Şi, atunici când preadolescentul deja posedă informaţia justă despre viaţa matură, este important să vorbim şi despre metodele de contracepţie, apariţia sarcinii în urma contactelor intime etc. Respectiv, dezvoltăm atitudinea corectă faţă de dragoste, responsabilitate, grijă şi afecţiune în viaţa matură.

Lesbianismul, homosexualismul. Cât de categorici sau libertini trebuie să fim când vorbim copilului despre asta?

Orientarea sexuală diferită este un subiect aparte. În acest fel, nu e necesar să atragem atenţia copilului la acest subiect. O facem doar dacă el întreabă acest fapt. Îi putem vorbi începând de la conceptul de dragoste, atracţie şi doar când copilul este pregătit să înţeleagă ce ar însemna afecţiunea în viaţa celor ce se îndrăgostesc, atunci putem vorbi despre fenomenul orientării unei alte tipologii a dragostei, care există la nivel psihologic, emoţional şi sexual.

Dacă ne surprindem copiii privind porno sau reviste pentru adulți, ori sărutandu-se ca şi maturii. Ce facem? Cum le explicăm că nu e voie?

Este importantă atitudinea părinţilor şi echilibrul lor în aceste situaţii, pentru a nu stresa copilul şi a nu-l trauma cu reproşuri şi învinuiri. Apoi, va urma o discuţie personală cu copilul "prins în flagrant". Se va discuta despre motivul comportamentului său. Important este să aflați rădăcinile (curiozitatea stării sau alte motive). De asemenea, vom vorbi cu copilul despre etica vieţii, despre psihosexualitate, emoţii şi maturitatea sa în viitor…

Hărțuirea sexuală este ceva despre care unii părinți nici nu vorbesc cu copiii lor, dar conform statisticii cei mai mulţi agresori sunt din mediul cunoscut copilului. Cum îl pregatim pentru o eventuală tentativă?

Hărţuirea sexuală la fel nu tebuie să fie o temă tabu, ci este important ca copilul să fie informat corect, de la părinţi privind riscul la care sunt supuşi copiii pe net sau direct. Atunci când se pot confrunta cu unii agresori la nivel sexual, e important ca ei să fie pregătiţi moral să evite predispoziţia de-a se confrunta cu aceste situaţii.

În Moldova există literatură destinată copiilor despre educarea sexuală?

În Republica Moldova avem literatură depre psihologică privind ghidarea sexuală a copiilor, dar sunt traduceri ai autorilor străini. Literatura autohtonă prevede Ghidul pentru părinţi, pedagogi şi educatori "Sexul povestit celor mici".

Notă: volumele I şi II ale ghidului "Sexul povestit celor mici", le puteţi găsi la librării (sau comanda pe net), la preţ de 200-220 de lei.
Sursa: Familia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Dezvoltare»

Articole populare a rubricii «Dezvoltare»