Mini-grădiniță sau grădiniță cu program scurt la Chișinău. Prezentarea opțiunilor și prețurilor11

Mini-grădiniță sau grădiniță cu program scurt la Chișinău. Prezentarea opțiunilor și prețurilor

Actualmente multe mămici refuză să-și dea copilul la o grădiniță cu program obișnuit. Cauzele sunt multiple — antipatia pe care o are mama față de sistemul din grădinițe, lipsa dorinței de a se despărți de micuț pentru toată ziua, posibilitatea și voința de a se preocupa de sine stătător de dezvoltarea copilului, starea de sănătate a copilului sau dificultățile apărute în procesul de adaptare la o grădiniță obișnuită.

Indiferent de cauză, cele mai multe dintre aceste mame, odată cu trecerea timpului, se convig de faptul că să ții copilul acasă toată ziua sau să stai o zi întreagă lângă copil — nu este cea mai bună opțiune. În primul rând, micuțul totuși trebuie să se obișnuiască cu colectivitatea de copii, cu regimul de activități — doar nu mai e mult până la școală. În al doilea rând, cât de educată nu ar fi mama, ce studii nu ar avea, ea nu va putea oferi copilului acel volum și acea profunzime de cunoștințe pe care i le vor oferi 3-4 specialiști diferiți. În al treilea rând, atât mama, cât și copilul au nevoie periodic să se afle o anumită perioadă în locuri diferite. Și, cu cât copilul e mai mare, cu atât acest interval de timp trebuie să fie mai mare.

Anume din acest motiv, în ultima perioadă, mini-gărinițele sau grădinițele cu program scurt câștigă popularitate. În acest articol, am adunat informația necesară pentru a vă înlesni procesul de căutare a celei mai bune opțiuni pentru familia dumneavoastră.

Atenție! Prețurile și condițiile prezentate în articol, sunt actuale în momentul publicării materialului, dar se pot modifica în orice moment. Vă rugăm să confirmați informația prin telefon, înainte de programarea unei vizite la centrul selectat.

Centru

Leader Land

Centru pentru copii în care au fost create condiții perfecte pentru a petrece timpul în confort, pentru dezvoltarea armonioasă și formarea cu succes a copiilor.

În cadrul centrului, pentru copii a fost creat un mediu sănătos, ecologic. Podele de plută – material natural, termoizolant, care nu permite să se adune praf. După ore, în clase sunt conectate dispozitive bactericide, care contribuie la eliminarea virușilor. Datorită sistemului modern de ventilație, aerului proaspăt mereu pătrunde în încăperile instituției, fără aerisire și curent.

Programa educațională este elaborată conform Standardelor Naționale, cu suportul softurilor educționale pe tablele smart.

Atmosferă agreabilă, până la 12 copii în grupă, atenție maximă acordată de profesor fiecărui copil în parte. Siguranță și supraveghere video. Cadre didactice care își efectuează activitatea cu entuziasm și dragoste, și care tind permanent spre dezvoltare.

Activitățile de pregătire pentru școală se desfășoară zilnic, de luni până vineri, de la 8:30 până la 12:30. Matematica, citirea, limba engleză, arta vorbirii, literatura, cunoașterea mediului ambiant, ”Eu și Societatea”, arte plastice, muzică, coregrafie. Logopedie, o mulțime de cursuri opționale pentru copii cu diferite interese și talente – educația financiară, ceramică, laborator etc.

Grupe: predare în limbile română și rusă.
Vârsta: de la 3 ani.


Elite Academia

Adresa: str. M. Kogălniceanu, 68A.
Telefon: 0 620 5- 15-18

Programul include: citirea, scrisul, eidetica, origami, modelarea, abecedarul, arta teatrală, jocuri active, limba engleză, științele naturii, terapia prin povești, dezvoltarea muzicală, matematica elementară, activitatea logopedică în grup, dezvoltarea vorbirii și a logicii, lumea înconjurătoare, dezvoltarea artistică și a creativității, bunele manière și intelectul emotional, dezvoltarea motricității fine și grosiere.

Vârsta: 3,5-7 ani.
Preț: în funcție de abonamentul ales. Lecția de probă – 80 lei.
Abonament ”Econom” - 5 zile pe săptămână, de luni până vineri, de la 08:30 până la 13:00, 80 lecții în lună. Dacă copilul va absenta de la ore, indiferent de motiv, orele nu pot fi recuperate.
Abonament “Optim” - cel puțin două zile pe săptămână, de luni până vineri, cel puțin 2 lecții pe zi între orele 08:30 și 13:00, minimum 16 lecții în lună. Dacă copilul va absenta motivat de la ore și va anunța din timp administratia сentrului, orele rămase pot fi recuperate.

Elistudio

Adresa: str. Malina Mică 46/3
Telefon: 079 44-05-70

Singurul studio din Moldova dedicat dezvoltării competențelor emoționale și sociale la copii, oferind un mediu prietenos și sigur în care aceștia pot crește și se pot dezvolta armonios.
Echipa este formată din specialiști cu peste 10 ani de experiență, psihologi și logopezi, care lucrează împreună pentru a învăța copiii, pas cu pas, cum să devină autonomi și încrezători.
Program de Pregătire pentru Grădiniță: Programul de adaptare pentru grădiniță, desfășurat de luni până vineri între orele 8:00-13:00, ajută copiii să-și dezvolte abilitățile de relaționare și socializare într-un mediu nou și stimulant.

Vârsta: de la 2 ani.
Preț: 350 lei / o zi.

Academia internațională pentru copii "FasTracKids" (Centru)

Adresa: str. Puskin 62/colt Romana 8
Telefon: 022 21-00-91, 079 12-13-14

Vârsta copiilor: mini-grădiniță/ mini-școală — 2-7 ani.
Numărul de persoane în grupă: până la 12 copii, care sunt supravegheați de 1 pedagog + 1 dădacă.
Limba de predare: grupe cu predaare în limba rusă și în limba română.
Program: 5 ori pe săptămână, de la 8:30 până la 13:00 sau până la 18:00 (grupa mare) și de la 8:30 până la 12:00 sau până la 18:00 (grupa mică).
Activități: FasTracKids, Fastrack English, pregătire pentru școală, lecții de creație, activități muzicale, în cadrul cărora copiii învață să cânte și să danseze.
În cadrul lecțiilor, copiii ușor și vesel asimilează gramatica, în mod activ își dezvoltă vorbirea, prin joc învață arta oratotică, povestirea, învață să facă descrieri. Își îmbogățesc cunoștințele, familiarizându-se cu lumea animalelor, plantelor și cu mediul ambiant. Studiază matematica în toată diversitatea sa. Utilizarea Stației de Învățare FasTrack® permite copiilor în formă interesantă și atractivă, fără a afecta ochii, să îndeplinească sarcini orientate spre dezvoltarea atenției, memoriei, gândirii logice și spațiale. Lecțiile desfășurate la ”FasTracKids” sunt nu doar atractive pentru copii, dar și utile, iar studierea limbii engleze de 2 ori pe săptămână va forma la copii interesul pentru asimilarea acestei limbi în viitor.
Masa: pe parcursul zilei, copiilor li se oferă 3 mese și 2 gustări – biscuiți, fructe, ceai.


Botanica

Elitex

Vârsta copiilor: de la 1,5 ani (grupa creșă) până la 7 ani.
Numărul de persoane în grupă: 12-16 copii.
Limba de predare: română.
Program și taxe:
Program prelungit — luni-vineri, 8:00-18:00 — 4500 lei, cu 4 mese incluse și 4 specialiști: logoped, muzică, coreografie, engleză.
Program scurt — luni-vineri, 8:00-13:00 — 2500 lei cu 3 mese incluse și 4 specialiști: logoped, muzică, coregrafie, engleză.
Abonament de 12 vizite — de la 10:00-13:00, 3 zile pe săptămână a câte 3 ore — 1200 lei (inclusiv gustarea de fructe și prânzul, și specialiștii).
Abonament de 8 vizite — de la 10:00-13:00, 2 zile pe săptămână a câte 3 ore — 960 lei (inclusiv gustarea și specialiștii).
Activități curriculare — care le realizăm sunt: cunoașterea mediului înconjurător, dezvoltarea vorbirii, matematica, scris, logică, ABC, educația muzicală, educația fizică, educația artistico-plastică, educația ecologică, educația pentru familie și societate, datini și obiceiuri naționale, educația rutieră și bunele maniere.
Personalul didactic al grădiniței este de specialitate (educatoare absolvente de universități și colegii pedagogice și/sau facultatea de limbi străine sau psihologie), cu bune cunoștințe ale pedagogiei alternative.
Activități opționale — cu profesori de specialitate de două ori în săptămână fiecare — consiliere psihologică/logopedică, limba engleză, educația creștină, lecția de coregrafie și educația muzicală la pian.
Activități recreative organizăm în fiecare lună cum ar fi: plimbări în parc, vizite la Grădina Zoologică , vizionarea spectacolelor de teatru, planetarium, vizite la muzee etc.
Masa: patru mese incluse — micul dejun, gustare de fructe, prânz, cină. Bucătărie proprie și meniu în stil tradițional.


Centrul educațional "Academica"

Program "Mini Școală" pentru copii de la 3 până la 6 ani. Activitățile se desfășoară de 5 ori pe săptămână, de la 8:00 până la 12:30 sau până la 18:00. În program: bazele gramaticii, matematica, limba engleză, dezvoltarea vorbirii, copiii efectuează proiecte de creație, la fel învață să cânte și să danseze.
În program este inclusă alimentația, somnul de la prânz și plimbările. Se oferă mult timp pentru comunicare cu semenii și jocuri.

Telefon: 079 00-43-53, 0 799 9-43-53
Adresa: str. Valea Trandafirilor 24А, str. Albișoara 80/11


Centrul de dezvoltare creativă "Indigo"

Adresa: str. Decebal, 80, оf. 106
Telefon: 022 57-10-62

La Indigo părinții pot să ajusteze activitățile și orele de frecventare în funcție de interesele și timpul disponibil al copilului. Copiii au posibilitatea să vină la lecțiile pe care le consideră cele mai atractive, de aceea fiecare program este individual și adaptat pentru a favoriza rezultate optime de învățare.

Gamă cuprinzătoare de programe educaționale:

Matematica pentru copiii preșcolari transformă învățarea numerelor într-o călătorie distractivă și captivantă. Copiii dezvoltă dragostea pentru numere și o bază solidă în matematică, care îi va ajuta în viitoarele lor activități academice.

Logoritmica presupune simbioza dintre vorbire, mișcare și muzică. Copiii învață să vorbească frumos și coerent. Își dezvoltă abilitățile motorii, coordonarea mișcărilor, a respirației. Antrenează memoria, atenția și percepția, mai ales cea auditivă. În cadrul acestei activități copii foarte activi se calmează, iar cei mai pasivi devin mai dinamici.

Artă și desen — Pictura, desenul, modelarea, decuparea, desenul grafic și interpretarea prin desen a poeziilor permit dezvăluirea potențialul creativ al copiilor și le dezvoltă imaginația.

Alfabetizare — Modelele ritmice și indiciile vizuale integrate îi ajută pe copii să învețe cum să citească cuvinte. Cu această abordarea inovatoare a alfabetizării, aceștia învăță cum să scrie corect cuvintele, își îmbogățește vocabularul și dezvoltă abilitățile motorii fine, cum ar fi precizia și controlul mișcărilor mâinilor.

Grădinița matinală:

Activități: 5 zile în săptămînă, de luni până vineri.
Program: de la 9:00 până la 15:00.
Preț: 100 lei / 1 oră (valabil pentru toate tipurile de activități). Prima vizită gratuită.
Vârsta: 3-7 ani.
Instruire: in limba română.

Program de week-end:

Activități: 1 zi în săptămână, sâmbătă.
Program: de la 10:00 până la 13:00.
Preț: 100 lei / 1 oră (valabil pentru toate tipurile de activități). Prima vizită gratuită.
Vîrsta: 3-7 ani.
Instruire: in limba română.

Academia internațională pentru copii "FasTracKids" (Botanica)

Adresa: str. Traian, 2/2
Telefon: 0 789 3-00-00, 079 336-336

Vârsta copiilor: mini-grădiniță/ mini-școală — 2-7 ani.
Numărul de persoane în grupă: până la 12 copii, care sunt supravegheați de 1 pedagog + 1 dădacă.
Limba de predare: grupe cu predaare în limba rusă și în limba română.
Program: 5 ori pe săptămână, de la 8:30 până la 13:00 sau până la 18:00 (grupa mare) și de la 8:30 până la 12:00 sau până la 18:00 (grupa mică).
Activități: FasTracKids, Fastrack English, pregătire pentru școală, lecții de creație, activități muzicale, în cadrul cărora copiii învață să cânte și să danseze.
În cadrul lecțiilor, copiii ușor și vesel asimilează gramatica, în mod activ își dezvoltă vorbirea, prin joc învață arta oratotică, povestirea, învață să facă descrieri. Își îmbogățesc cunoștințele, familiarizându-se cu lumea animalelor, plantelor și cu mediul ambiant. Studiază matematica în toată diversitatea sa. Utilizarea Stației de Învățare FasTrack® permite copiilor în formă interesantă și atractivă, fără a afecta ochii, să îndeplinească sarcini orientate spre dezvoltarea atenției, memoriei, gândirii logice și spațiale. Lecțiile desfășurate la ”FasTracKids” sunt nu doar atractive pentru copii, dar și utile, iar studierea limbii engleze de 2 ori pe săptămână va forma la copii interesul pentru asimilarea acestei limbi în viitor.
Masa: pe parcursul zilei, copiilor li se oferă 3 mese și 2 gustări – biscuiți, fructe, ceai.

Clubul Copiilor "Spiridușii"

Vârsta copiilor: 2-7 ani.
Numărul de copii în grupă: până la 8 copii.
Limba de predare: română.
Program: regim scurt — 8:30 - 13:00, regim extins — 8:30 - 18:00.
Activități:dezvoltarea motricității, jocuri active, jocuri în aer liber, activități matematice, dezvoltarea citit-scrisului, dezvoltarea vorbirii, cunoașterea mediului, educația pentru societate, educația muzicală, educația plastică, limba engleză. Activitățile se desfășoară în formă de joc, conform programelor curriculare preșcolare, ajustate și completate. Instruirea și educația se efectuează prin activități integrative ce facilitează dezvoltarea liberă și multilaterală a personalității copilului.
Alimentație: 2 gustări, 2 mese.
Specific: Educație în stil familial, psihocorecția comportamentului, ajutor în integrarea socială, suport în educație pentru părinți, condiții apropiate de cele casnice, curte separată îngrădită.


Râșcani

Educentru

O echipă de profesioniști cu experiență și cunoștințe în domeniile psihologie, psihopedagogie, pedagogie, educație timpurie și artă. Programe educaționale noi și absolut diferite de ce oferă școala, grădinița tradițională sau alte Centre Educaționale. Oferim copiilor oportunitatea de a-și forma o gândire flexibilă, orientată spre umanitate, responsabilitate și schimbare pozitivă. Misiunea noastră este să oferim copiilor din Republica Moldova posibilitatea de a-și descoperi potențialul intelectual, prin dezvoltarea plăcerii de a învăța, de a cerceta și a crea la orice etapă de vârstă.

Servicii: Minigradinita; curs de Teatru si actorie; pregatire pentru scoala, engleza, educatie timpurie, scoala de arte, logoped, psiholog.
Beneficiari: Copii cu vârste cuprinse între 2-8 ani.
Program: luni-vineri: 8:00-18:00; sâmbătă: 09:00-14:00.

Adresa: str. Studentilor 9/17, tel 079 21-77-11;
bd. Mircea Cel Batrin 13/1 tel. 078 822-400


Baby Smile

Adresa: str. N. Dimo, 10
Telefon: 062 10-82-77

Centrul de dezvoltare pentru copii Baby Smile – locul unde copiii se joacă, învață și zâmbesc. Ușa centrului educațional "Baby Smile" e deschisă de luni până vineri, de la 9:00 până la 14:00, pentru toți copilașii începând cu vârsta de 4 ani.

Interiorul centrului este echipat în funcție de necesitățile și interesele copiilor, astfel încât micuții să se simtă confortabil și să-și poată dezvolta diverse abilități. Există sală separată pentru activități, dotată cu toate materialele necesare pentru organizarea și desfășurarea programului de studii. La fel, este amenajat și un spațiu aparte pentru joacă, de care copiii sunt pur și simplu entuziasmați. Aici ei găsesc activități atractive și o mulțime de jucării și jocuri de dezvoltare.

Grupă cu program scurt (mini-grădiniță): Dezvoltare abilități de scriere, citire, motorică fină și grosieră, dezvoltarea abilităților creative. Toate activitățile sunt combinate în așa modalitate încât să fie interesante pentru fiecare copil.

Când: luni-vineri, 9:00-14:00.
Preț: 3900 lei/ 1 lună


Ciocana

Academia internațională pentru copii "FasTracKids" (Ciocana)

Adresa: str. Mircea cel Bătrîn, 11/6, 2 et
Telefon: 022 78-26-62, 079 336-336

Vârsta copiilor: mini-grădiniță/ mini-școală — 2-7 ani.
Numărul de persoane în grupă: până la 12 copii, care sunt supravegheați de 1 pedagog + 1 dădacă.
Limba de predare: grupe cu predaare în limba rusă și în limba română.
Program: 5 ori pe săptămână, de la 8:30 până la 13:00 sau până la 18:00 (grupa mare) și de la 8:30 până la 12:00 sau până la 18:00 (grupa mică).
Activități: FasTracKids, Fastrack English, pregătire pentru școală, lecții de creație, activități muzicale, în cadrul cărora copiii învață să cânte și să danseze.
În cadrul lecțiilor, copiii ușor și vesel asimilează gramatica, în mod activ își dezvoltă vorbirea, prin joc învață arta oratotică, povestirea, învață să facă descrieri. Își îmbogățesc cunoștințele, familiarizându-se cu lumea animalelor, plantelor și cu mediul ambiant. Studiază matematica în toată diversitatea sa. Utilizarea Stației de Învățare FasTrack® permite copiilor în formă interesantă și atractivă, fără a afecta ochii, să îndeplinească sarcini orientate spre dezvoltarea atenției, memoriei, gândirii logice și spațiale. Lecțiile desfășurate la ”FasTracKids” sunt nu doar atractive pentru copii, dar și utile, iar studierea limbii engleze de 2 ori pe săptămână va forma la copii interesul pentru asimilarea acestei limbi în viitor.
Masa: pe parcursul zilei, copiilor li se oferă 3 mese și 2 gustări – biscuiți, fructe, ceai.

Academia Piticilor

Adresa: str. Petru Zadnipru 4/5
Теlefon: 0 793 3-05-96

Vârsta copiilor: 2-3,5 ani.
Numărul de persoane în grupă: până la 10 copii.
Limba de predare: română.
Program: zilnic, de la 08:00 până la 13:00.
Preț: 4000 de lei pe lună.
Activități: înviorare, modelare cu plastelină, activități cu nisipul, învățarea poeziilor, efectuarea aplicațiilor cu ajutorul hârtiei colorate și creponate, jocuri de dezvoltare intelectuală.


Buiucani

Academia internațională pentru copii "FasTracKids" (Buiucani)

Adresa: str. Alba-Iulia, 91
Telefon: 079 44-99-77

Vârsta copiilor: mini-grădiniță/ mini-școală — 2-7 ani.
Numărul de persoane în grupă: până la 12 copii, care sunt supravegheați de 1 pedagog + 1 dădacă.
Limba de predare: grupe cu predaare în limba rusă și în limba română.
Program: 5 ori pe săptămână, de la 8:30 până la 13:00 sau până la 18:00 (grupa mare) și de la 8:30 până la 12:00 sau până la 18:00 (grupa mică).
Activități: FasTracKids, Fastrack English, pregătire pentru școală, lecții de creație, activități muzicale, în cadrul cărora copiii învață să cânte și să danseze.
În cadrul lecțiilor, copiii ușor și vesel asimilează gramatica, în mod activ își dezvoltă vorbirea, prin joc învață arta oratotică, povestirea, învață să facă descrieri. Își îmbogățesc cunoștințele, familiarizându-se cu lumea animalelor, plantelor și cu mediul ambiant. Studiază matematica în toată diversitatea sa. Utilizarea Stației de Învățare FasTrack® permite copiilor în formă interesantă și atractivă, fără a afecta ochii, să îndeplinească sarcini orientate spre dezvoltarea atenției, memoriei, gândirii logice și spațiale. Lecțiile desfășurate la ”FasTracKids” sunt nu doar atractive pentru copii, dar și utile, iar studierea limbii engleze de 2 ori pe săptămână va forma la copii interesul pentru asimilarea acestei limbi în viitor.
Masa: pe parcursul zilei, copiilor li se oferă 3 mese și 2 gustări – biscuiți, fructe, ceai.

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Produse și servicii la tema

Vezi harta
  • Elite Academia Centru de educație pre-școlară

    or. Chișinău, str. M.Kogălniceanu 68 А
    0 620 5-15-18

  • Leaderland Centrul educațional de dezvoltare pentru copii

    or. Chișinău, str. Testemițeanu, 17/6
    022 99-25-00, 068 141-141

  • Academica Сentrul educațional pentru dezvoltarea copiilor

    or. Chișinău, str. Valea Trandafirilor, 24А
    0 790 0-43-53

  • Spiridușii Centru de dezvoltare timpurie

    or. Chișinău, str. Burebista, 92B
    0 691 1-41-45, 069-114-145

  • Indigo Centru de dezvoltare timpurie

    or. Chișinău, str. Decebal, 80, № 106
    022 57-10-62

  • Baby Smile Centrul de dezvoltare pentru copii

    or. Chișinău, str. N. Dimo, 10
    062 10-82-77

  • FasTracKids Centru de educație pre-școlară

    or. Chișinău,
    022 21-00-91, 079 12-13-14

  • Grădinița & Liceul Privat "Elitex" Instituţie de învăţământ privat

    or. Chișinău, str. Dacia, 53/2
    022 77-78-60, 0 691 1-15-89, 0 697 5-57-95

  • EDUCENTRU Centru educațional

    or. Chișinău, str. Studentilor, 9/17
    079 21-77-11, 079 21-77-11

  • Academia Piticilor Clubul copiilor creativi

    or. Chișinău, str. Petru Zadnipru, 4/5
    0 793 3-05-96

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 1

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 10 feb. 2015 17:12 #1 Татьяна

    Опааааа, вот и моя доченька...

    Răspundeți
imobil

Noutățile partenerilor

Noutăți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Sănătatea copilului»

Articole populare a rubricii «Sănătatea copilului»