Articolul se referă la temele:

Înscrierea online a copilul la grădiniță0

Înscrierea online a copilul la grădiniță

Din septembrie 2017, părinții din capitală își pot înscrie copiii la grădiniță doar în regim online. În acest scop, Directia generala Educatie Tineret si Sport a Consiliului municipal Chișinău a creat platforma e-gradinite.md. Ce pași au de urmat părinții pentru a depune cererea de înregistrare, vedeți în continuare.

  1. Pregătiți-vă buletinul de identitate și certificatul de naștere a copilului.
  2. În cererea de înscriere trebuie să indicați concret numărul grădiniței din sectorul în care vă aflați. Pentru a cunoaște informația respectivă accesați www.egradinita.md/districts și aici găsiți toate sectoarele din capitală (vezi foto1). Faceți „clic” pe sectorul dv. și găsiți în lista propusă adresa (vezi foto2).

    Să presupunem că ați accesat www.egradinita.md/districts, apoi ați făcut „clic” pe deschide la sectorul Ciocana. În continuare vedeți o listă de instituții cu străzile resprective (vezi foto 2). Deci, după ce ți-ai găsit adresa, memorează numărul grădiniței (în foto este 130).

  3. Accesați site-ul www.egradinita.md

    Noua pagină va avea titlul Completați formularul pentru a depune cererea de înscriere a copilului la gradiniță (vezi foto 3).

  4. Iar în josul paginii vor apărea câmpuri care urmează să le completăm rapid împreună.
    1. Scrieți în câmpul IDNP Părinte codul de 13 cifre din buletinul dv. Acest cod îl găsiți în buletin drept Nume de identificare.
    2. Completați cel de-al doilea câmp IDNP Copil cu numărul de identificare a copilului din certifictul lui de naștere. Acesta conține, de asemnea, 13 cifre.
    3. Următorul câmp Selectează anul de naștere are în partea dreaptă o săgeată micuță. Faceți un „clic” pe săgeată și alegeți anul de nașterea a copilului dv.
    4. În același rând găsiți câmpul Selectează limba de instruire. De asemenea, faceți „clic” pe săgeata din dreapta a câmpului și selectați limba în care doriți ca piciul dv. să învețe la grădiniță.
    5. Dacă ați indicat ca limba rusă să fie limbă de instruire, dar la grădinița respectivă nu s-a format grupa, copilul dv. va fi redirecționat la o grădiniță din apropiere. Aceași procedură se efectuează în cazul alegerii limbii române.
    6. Scrie în câmpul următor care este numărul grădiniței( pe care l-am aflat în pasul 2).
      În câmpul „Pentru părinți” de pe site-ul, puteți, de asemenea accesa grădinița din sectorul dv. Și aici aflați numărul de contact și câte locuri libere mai sunt la această instituție de educație timpurie.
    7. Mai jos indicați o adresă de e-mail, aici veți primi mesajul de confirmare a cererii și informația despre pașii următori. Indicați numaidecât o poștă electronică.
    8. Lăsați numărul de telefon, pentru concretizări.
    9. Precizați în câmpul de mai jos, dacă este vorba despre un caz cu prioritate.
    10. Bifați dacă aveți deja talonașul de la grădiniță.
    11. Verificați corectitudinea datelor pe care le-ați scris în câmpurile avizate și faceți „clic” pe câmpul verde Trimite cerere.
  5. După ce ați trimis cererea, pe poșta electronică pe care ați indicat-o în formular va veni un mesaj „Înregistrare cu succes”. De fapt dv. veți primi 3 mesaje.

    Primul mesaj este de confirmare, despre care am menționat mai sus. Al doilea mesaj vine cu accesul la „Cabinetul părintelui”. Acesta presupune că veți scrie numele, prenumele dv. și veți atașa certificatul de naștere a copilului și buletinul unui părinte ( documentele vor fi scanate sau fotografiate calitativ). Acest pas vine să confirme adresa de reședință și corectitudinea alegerii grădiniței. Al treilea mesaj vine de la directorul grădiniței care acceptă sau refuză cerea dv. în conformitate cu locurile disponibile pe care le are instituția. Mesajul de la director vine, de regulă timp de 2 săptămâni.

    În cazul în care stați la gazdă, atașați contractul de chirie. Dacă așteptați darea în exploatare a unui bloc nou, de asemenea atașați un document care confirmă acest fapt.

Întrebări frecvente

Când o să mă sune de la autorități?

Cererile de înscriere online se procesează cel puțin de două ori pe lună. Mesajele de confirmare sau respingere a cererii vin, de regulă, timp de 2-3 săptămâni pe email. Tot procesul de înscriere a copilului la grădiniță durează în jur de 30 de zile. Verificați poșta electronică, acolo primiți mesaje, nu pe telefonul mobil.

Dacă timp de o lună nu vine răspuns?

Timpul de revedere a formularelor de înscriere poate dura puțin peste 30 de zile. Până de curând, mulți părinți se plângeau că nu au primit confirmare despre înscrierea copilului la grădiniță nici peste 2 și chiar 3 luni. Acum fucționalitatea sistemului a fost îmbunătățită și nu ar trebui să apară probleme în acest sens.

Cum procedez dacă mi-am schimbat adresa?

În cazul în care vă schimbați locul de reședință, trebuie să anulați cererea. Acest lucru îl faceți prin deschiderea „Cabinetul părintelui” din poșta electronică. Și îndepliniți din nou o cerere accesând site-ul www.egradinita.md. Dacă doriți să schimbați Instituția de Educație Timpurie, de asemenea, anulați cererea și înregistrați-vă din nou.

Când trebuie să îndeplinesc cererea în dependență de vârsta copilului?

Dacă copilașul dv. are vârsta cuprinsă între 0 și 3 ani, cererea de înregistrare la grădiniță se face în cel mai apropiat timp. În cazul în care copilul are 3-5 ani, cererea se face cu o lună înainte ca acesta să meargă la grădiniță.

Locurile la grădiniță nu se bronează din timp și nu poate fi schimbat termenul de procesare a cererilor. Procesul de acceptare sau respingere a formularelor depinde de locurile disponibile la grădinița respectivă și de receptibilitatea părinților. Dacă ați primit mesajul de confirmare a cererii, confirmați-o pentru a vă păstra locul timp de 30 de zile. Dacă nu ați transmis copia buletinului de identitate și/sau certificatului de naștere a copilului, cerea va fi anulată.

După ce ați primit mesajul de la directorul grădiniței că ați fost acceptat, urmează următorul pas de colectare a setului de documente pentru a merge a studii preșcolare.

Informația a fost primită de la purtătorul de cuvânt al primarului interimar de Chișinău și de la Secția informare și relații cu comunitatea din cadrul Direcției de Învățământ Tineret și Sport din capitală.


Irina Odobescu
Irina Odobescu

Sunt o visătoare si am un hobby pe care-l practic zilnic - zâmbesc. Fac jurnalism și descopăr lumea și cel mai important, oamenii.

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 1

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 11 mai. 2021 14:12 #1 Oxana Berber

    Здравствуйте, такой вопрос. Мы зарегистрировались в садик получили подтверждение, а когда подошли к директору в сад нам сказали что это не имеет никакого значения и что мы не подходим по адресу и что в первую очередь возьмут детей по адресам относящимся к их садику а нас в последнюю очередь. Не смотря на то что мы имеем подтверждение. Это так и должно быть или это нарушение???

    Răspundeți
imobil

Noutățile partenerilor

Noutăți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Mai mari de 7 ani»

Articole populare a rubricii «Mai mari de 7 ani»