Jocuri de societate pentru toată familia. Partea a II-a.0

Jocuri de societate pentru toată familia. Partea a II-a.

În acest articol vă prezentăm jocurile de societate care vă vor ajuta să vă petreceți timpul liber atractiv în sânul familiei. Toate pot fi procurate din librării, magazine de jucării sau online — cu livrare la domiciliu. La moment este actuală cea de-a doua opțiune.

Jocuri de societate clasice

Șah

Joc de logică cu figurine speciale. Câmpul de joc — o tablă cu 64 pătrate. Denumirea jocului provine din limba persană; "șah" și "mat" ceea ce înseamnă — șah a murit.

Reguli de bază: jucătorii (doi la număr) fac mișcări pe rând. Prima mișcare este efectuată de acel jucător care alege să joace cu piesele albe.

Toate piesele, în afară de cal, se mișcă pe linie dreaptă pe planul tablei de joc, într-un anumit mod caracteristic pentru piesă. Mișcarea pe pătratul ocupat de propria piesă, este imposibilă. Când treceți pe un câmp ocupat de piesa adversarului, aceasta este exclusă de pe tabla de joc. Regele poate muta exact un pătrățel pe orizontală, verticală sau diagonală. De asemenea, fiecare rege poate face o mutare specială, numită rocadă, o singură dată în cursul unei partide. Turnul mută orice număr de pătrățele libere pe verticală sau orizontală. De asemenea este deplasat și la rocadă. Nebunul mută orice număr de pătrățele libere — de aceeași culoare — în diagonală. Dama poate muta orice număr de pătrățele libere pe diagonală, orizontală sau verticală. Calul mută în formă de "L", două pătrățele pe verticală sau orizontală plus un pătrățel pe direcția transversală. Pionii au cele mai complexe reguli de mutări. Un pion poate fi mutat înainte un pătrățel, dacă pătrățelul respectiv nu este ocupat. Dacă încă nu a fost mutat deloc, pionul are opțiunea de a muta două pătrățele înainte. Un pion nu poate muta înapoi. Pionii sunt singurele piese care capturează diferit de cum mută. Ei pot captura o piesă inamică, aflată pe pătrățelul vecin de pe diagonală și doar înainte, pionul ne având dreptul de a captura înapoi. Pionul are două mutări speciale, en passant și promovarea.

Șah, Mat și Pat

Când jucătorul face o mutare care amenință regele adversar cu capturarea, se spune că regele este în șah. Dacă regele unui jucător este pus în șah și nu este nicio mutare legală de scăpare a regelelui din șah, se spune că regele a primit mat, jocul e terminat, iar jucătorul respectiv pierde. Dacă jucătorul nu poate face nicio mișcare, dar regele nu este amenințat — o asemenea situație se numește pat sau remiză, ceea ce semnifică că a câștigat prietenia. Scopul jocului este de a pune în poziție de mat regele adversarului.

Vârsta: de la 7 ani.
Numărul de jucători: doi.

Dame

Jocul este de regulă alcătuit dintr-o tablă de șah cu 8 x 8 pătrate colorate alternativ - deschis și întunecat. Figurile de joc sunt 24 de discuri rotunde, pentru un jucător de culoare albă și de culoare neagră pentru celălalt. Câmpul de joc îl constituie numai pătrățelele de culoare închisă, piesele de joc deplasându-se numai diagonal înainte, câte un pătrat, caz de excepție când poate sări peste piesa adversarului pe care o câștigă. Condiția de a putea sări piesa adversarului este ca în spatele piesei sărite să existe un câmp (pătrat) gol. Țelul jocului este de a ajunge pe ultimul rând de pătrățele din partea adversarului când piesele de joc suprapuse două câte două vor fi numite „dame”. Aceste piese duble de joc pot sări diagonal de-a lungul tablei. A câștigat jocul acea persoană care a câștigat toate piesele adversarului sau l-a blocat.

De asemenea, puteți juca alte varietăți ale jocului de dame - de exemplu, invers, atunci când câștigă cel care primul rămâne fără piese de joc.

Vârsta: de la 5 ani.
Număr de jucători: doi.

Loto sau Bingo

La baza jocului — cărți de joc cu numere completate aleatoriu de la 1 la 99. Pe fiecare carte este reprezentat un tabel din 9 rânduri și 3 linii, fiind completate 15 numere. Este un joc de noroc și atenție.

Reguli de bază: jucătorii pe rând extrag "orbește" dintr-un săculeț câte un butoiaș și anunță numărul de pe acesta — în Loto; sau anunță numărul bilei de pe tamburul loteriei — în jocul Bingo. Participanții pe cărțile lor acoperă numărul cu o fișă sau îl taie (dacă carțile sunt de folosință unică). Atunci când pe carte rămâne doar un număr nemarcat, trebuie anunțat moderatorul jocului. Сâștigă acel jucător, care va acoperi primul toate cifrele de pe cartea sa. În jocul Bingo — el trebuie să strige ”Bingo!”.

Pentru a diversifica jocul, puteți lua câteva câmpuri de joc, să complicați condițiile pentru câștig până la necesitatea completării totale, de exemplu a tuturor celor trei cărți de joc înloc de doar una; de asemenea, pot fi stabilite câștiguri intermediare, în care câștigă, spre exemplu, cel care va acoperi un rând de pe cartea sa de joc.

Vârsta: de la 5 ani.
Număr de jucători: de la două persoane.

Domino

Joc de masă, în cadrul căruia se formează un lanț din piese de domino, după ce se unesc jumătățile cu același număr de puncte sau în versiunea pentru copii — jumătăți cu aceeași imagine.

În versiunea simplificată, toate piesele de domino sunt împărțite din start tuturor jucătorilor, în mod egal. Mișcările se fac pe rând. Dacă jucătorul nu are piesa corespunzătoare, el cedează mișcarea celuilalt. Câștigă cel care scapă mai repede de piesele sale de domino.

Pentru această versiune a jocului:
Vârsta: de la 3 ani.
Număr de jucători: 2-4.

Reguli de bază pentru jocul domino clasic: dacă joacă două persoane, se împarte fiecăruia câte 7 piese, la 3 sau 4 jucători — câte cinci. Restul pieselor rămân de rezervă. Începe jucătorul care posedă piesa marcată 6-6 sau 0-0. Următorii jucători așează piesele cu puncte corespunzătoare (6-1, 6-2,6-3 ... sau 0-1, 0-2, 0-3 ...). Dacă niciun jucător nu posedă o piesă care să corespundă, se ia din rezervă.

Jocul se încheie atunci când unul din jucători așează ultima piesă. Se consideră final ”pește” atunci când jucătorii rămân cu piese în mână, rezerva e goală, iar mișcări nu mai există.

Vârsta: de la 7 ani.
Număr de jucători: 2-4.

Cărți și jocuri în cărți

La bază — cărți de joc.

De exemplu, utilizând cărțile clasice, care, probabil, există în orice casă, te poți distra împreună cu întreaga familie. Există o mulțime de varietăți de joc. Asemenea jocuri antrenează memoria. Jucătorii micuți, cu ajutorul cărților pot învăța să numere, să recunoască diferite forme, cifre, culori.

Vârsta: de la 5 ani.
Număr de jucători: de la două persoane.

UNO

O varietate a cărților de joc, dar cu cărți speciale. În total în joc sunt 108 cărți. Cărțile de 4 culori se împart în obișnuite, care sunt numerotate de la 0 la 9, și în speciale: "mișcare înapoi", "stai o tură", "ia patru cărți", "alege culoarea".

Regulile de bază ale jocului: Fiecărui jucător i se împart câte 7 cărți, iar jocul începe în direcția acelui ceasornicului. Făcând o mișcare, dvs. puneți o carte ce corespunde după culoare sau semnificație cu cartea deschisă deasupra pe masa de joc, sau cartea specială de pe fundalul negru. Dacă nu sunt asemenea cărți, jucătorul are dreptul să extragă o carte de jos. Atunci când jucătorul plasează penultima sa carte, el trebuie să rostească cuvântul "UNO!" înainte ca adversarul său să efectueaze o mișcare. Atunci când jucătorul rămâne fără nicio carte — jocul se încheie și se numără punctele.

Vârsta: de la 7 ani.
Număr de jucători: de la 2 până la 10.

Coloretto

Cunoscut și cu denumirea de Cameleon — în acest joc se utilizează cărți speciale cu imaginea unui cameleon. Pe parcursul întregului joc, participanții adună cărți colorate, însă doar trei culori de la final aduc puncte premiante, restul se transformă în amenzi.

În total în joc sunt 90 de cărți: 5 cărți-memento, 5 cărți de start de culoare maro și 3 — verzi, 10 cărți "+2", a câte 9 unități de fiecare din 7 culori, 3 cărți — Joker și cartea — "ultima rundă".

Regulile de bază ale jocului: Jocul este început de participantul îmbrăcat în haina de cea mai deschisă culoare. La început, toți jucătorii își iau câte o carte, astfel încât la fiecare cărțile să fie de culori diferite. Fiecare jucător atunci când îi vine rândul să efectueze o mișcare, trebuie fie să extragă și să pună cartea pe unul dintre rânduri, fie să ia la el tot rândul de cărți. Numărul de rânduri în joc sunt tot atâtea câți și jucători. În fiecare rând pot fi maxim 3 cărți (cu excepția cărților de la începutul rândului). Imediat ce se completează toate rândurile, jucătorul nu mai poate extrage cărți noi, ci - tot rândul. Jocul continuă mai multe runde, până când nu este extrasă cartea "ultima rundă", runda se joacă până la urmă, apoi se calculează punctele.

Vârsta: de la 8 ani.
Număr de jucători: de la 2 până la 5.

Mafia

Un joc de rol, care are la bază un detectiv. În timpul jocului, participanții au misiunea de a demasca o grupare mafiotă.

În versiunea cea mai simplă a jocului: judecătorul principal și 8 participanți — un comisar, care conduce o comunitate de persoane civile și 3 mafioți. În cazul în care numărul de participanți este mai mare — se pot introduce și alte personaje: medic, maniac, mai mulți polițiști.

Pentru joc, poate fi utilizate fie cărți speciale cu imaginea personajelor, fie cărți de joc obișnuite, din care se alege As Caro — în rol de comisar; Valet, Popă, Damă de pică - pentru mafioți, cărți cupă — pentru simpli cetățeni. Până a începe jocul — moderatorul împarte câte o carte fiecărui jucător - adică împarte rolurile. Pentru a fi jocul mai interesant, cartea primită se ține în taină.

Jocul se desfășoară "ziua" și "noaptea" — noaptea comisarul decide când va efectua controale, iar mafioții — pe cine omoară. Ziua — jucătorii discută, se suspectează reciproc, se prefac. Tot ziua, prin intermediul votării tuturor participanților la joc, se decide cine va sta în închisoare.

În joc poate obține victorie atât mafia, cât și persoanele pașnice. Procesul jocului este imprevizibil.

Vârsta: de la 7 ani.
Număr de jucători: de la 5.

Jocuri de societate

Turnul sau Tower sau Jenga

Un joc captivant, care pune în acțiune ingeniozitatea și iscusința mâinilor.

Reguli de bază: din 54 de blocuri este necesar a fi constuit un turn cu 18 etaje. Fiecare etaj este format din 3 blocuri, așezate cap la cap sau paralel. Blocurile fiecărui etaj următor, se așează perpendicular pe blocurile etajului anterior. Startul este dat de jucătorul care a construit turnul. Fiecare jucător atunci când îi vine rândul, trebuie să extragă un element din orice loc a turnului construit, dar care să fie amplasat mai jos de primul etaj, ca apoi să-l plaseze pe etajul superior (în versiunea simplă a jocului, piesele doar se extrag). Mișcările le efectuați doar cu o singură mână. Jocul se încheie atunci când turnul cade. Se consideră că a pierdut, jucătorul care a provocat căderea turnului. Jucătorul precedent este câștigătorul. Jucătorul care a demolat turnul o pregătește pentru următoarea rundă.

Vârsta: de la 5 ani.
Număr de jucători: de la o persoană.

Scrabble

Joc de masă. Tabla de joc este formată dintr-un careu de 15x15 pătrățele, adică 225 de pătrate. Participanții jocului plasează pe tablă litere, compunând astfel cuvinte. Un pătrat — o literă.

La începutul jocului, fiecare participant primește câte 7 litere aleatorii (în total în joc sunt 104). Pe mijlocul tablei de joc se plasează primul cuvânt, apoi următorul jucător poate plasa următorul cuvânt care să "intersecteze". Cuvintele se plasează fie de la dreapta la stânga, fie de la stânga la dreapta. La o mișcare pot fi plasate câteva cuvinte. După fiecare mișcare efectuată, participanții își iau litere noi, până la șapte. Jocul se încheie atunci când nimeni dintre jucători nu mai poate forma cuvinte noi sau când se finisează literele.

În cazul versiunii simplificate, puteți juca având doar o foaie de matematică și pix. Pe mijloc de foaie se scrie cuvântul, apoi pe rând — cuvinte noi. Atunci când pe foaie nu mai rămâne spațiu — se încheie jocul.

Vârsta: de la 8 ani.
Număr de jucători: de la 2.

Blocus

Un joc strategic abstract, inventat de matematicianul de origine franceză Bernard Tavitian. Este o îmbinare de tetris și mozaic. Câmpul jocului Blocus — un pătrat compus de 400 pătrățele mici. Dacă în joc sunt implicați patru participanți, fiecărui îi revin câte 21 figurine. Culorile seturilor — albastru, galben, roșu și verde. Pe rând, jucătorii plasează figurinele pe tabla de joc, respectând următoarele reguli: prima figurină de fiecare culoare trebuie să ocupe pătratul din colțul tablei; fiecare figurină următoare, de aceeași culoare, se plasează astfel încât să atingă colțul a cel puțin unei figurine de culoare identică. Figurinele de culori diferite, se pot intersecta în orice mod. Culorile se mișcă în următoarea ordine: albastru, galben, roșu, verde, ocupând colțurile de start de pe tablă în sensul acelor de ceasornic. Dacă jucătorul nu mai are pași de mișcare, cedează mișcarea. Jocul se încheie atunci când fiecare jucător rămâne fără pași de mișcare.

Atunci când în joc sunt implicați doar doi jucători, fiecare joacă pentru două culori, unul pentru roșu și albastru, celălalt — galben și verde. Dacă sunt trei jucători, fiecare joacă cu o culoare, iar cu a patra — pe rând fiecare.

Vârsta: de la 5 ani.
Numărul de jucători: 2-4.

Acțiune

Jocuri tradiționale — mișcări cu zarul sau fișe, cu tematici variate. Principiul jocului nu se schimbă, doar tematica și decorul. Subiectele sunt atât de variate, încât fiecare va găsi un joc pe plac. Acum sunt populare mașinuțele din desenul animat "Cars" — participanții merg pe o pistă de curse; "Ursul și Mașa" — jucând cu eroii din desenul animat, aceștia se plimbă prin pădure; "Madagascar" — evadează de la grădina zoologică și înoată pe insulă etc.

Reguli de bază: jucătorul aruncă zarul (sau două zaruri) și în funcție de numărul extras, se mișcă înainte pe pătrățele. De obicei, în asemenea jocuri, sunt pătrățele speciale cu semnificația "Mișcare înainte", "Mișcare înapoi", "Cedează mișcarea", "Repetă mișcarea". Scopul fundamental — să ajungi primul la finish.

În setul unor asemenea jocuri intră: tabel de joc, fișe — pentru jucători, zaruri.

Vârsta: de la 3 ani.
Număr de jucători: 2-6.

Monopoly

Probabil, cel mai popular joc din lume. Varietățile jocului: Președinte, Manager, Magnat etc. Este un joc de acțiune complicat. Pe lângă mișcarea simplă pe tabla de joc, în funcție de cifra de pe zar, jucătorul poate achiziționa imobile, iar apoi va face construcții. E important nu pur și simplu să cumpărați tot ce se propune, ci să demonstrați că sunteți afacerist. Să țineți cont de sursele financiare de care dispuneți, să calculați posibilele venituri și profituri din construcții, să negociați cu alți jucători cu scopul de a obține cât mai avantajos un anumit lot de pământ. În cazul în care resursele disponibile sunt insuficiente, atunci puteți pune în gaj imobilul pe care-l dețineți. La fel, în timpul jocului trebuie să îndepliniți indicațiile de pe cardurile "Trezoria comună" și "Șansă", vă puteți pomeni și în "Închisoare". Obține victorie cel care devine cel mai de succes om de afaceri.

Vârsta: de la 7 ani.
Număr de jucători: 2-6.

Twister

Un joc vesel, mai degrabă de podea, decât de masă. Cel ce demonstrează mai multă istețime, flexibilitate și plasticitate — câștigă.

Câmpul de joc se întinde pe podea, este din peliculă, pe el sunt desenate cercuri multicolore, patru rânduri a câte șase unități pe fiecare. Dimensiuni: 160x140 cm. Iar un obiect în formă de ruletă se așează pe masă. Acesta e împărțit în patru secțiuni: piciorul drept, piciorul stâng, mâna dreaptă și mâna stângă. Fiecare secțiune este împărțită în patru culori. După ce este rotită ruleta — se obține o anumită "combinație". De exemplu, piciorul stâng pe cercul roșu, astfel jucătorul trebuie să pună piciorul pe punctul corespunzător. Dacă în joc sunt doi participanți — pe un cerc poate sta doar un singur jucător. Din cauza insuficienței de cercuri colorate, jucătorii va trebui să preia poziții nu tocmai comode sau instabile, ceea ce drept rezultat va cauza căderea unuia dintre jucători. Dacă jucătorul nu a căzut, însă mâna sau piciorul au alunecat de pe teren, aceasta la fel se consideră a fi înfrângere.

Vârsta: de la 3 ani.
Număr de jucători: de la două persoane.

Fotbal, baschet, hochei de masă

Jocurile de masă de asemenea gen simulează terenuri de joc adevărate, în miniatură. Pe câmp de mișcă o minge sau un disc, fiecare jucător are propria poartă.

Sarcină: protejează propria poartă și bate gol în porta adversarului.

Participanții echipelor de fotbal sau hochei, se mișcă cu ajutorul unor mânere - rotative. În baschetul de masă, terenul de joc este situat sub o cupolă, iar mingea se mișcă prin apăsarea butoanelor corespunzătoare, ce sunt responsabile pentru anumite sectoare de pe teren.

În ultima perioadă a devenit popular hocheiul aerian - masă specială pentru jocuri, pe suprafața căreia în mod constant este pompat aer, creându-se o pernă de aer, reducând puterea lovirii discului de masă și mărind viteza de mișcare a acestuia. Sarcina jucătorului — a bate gol în poarta adversarului cu ajutorul unei bâte speciale, pe care fiecare jucător o ține în mână.

Există, de asemenea, bowling de masă, biliard — care diferă de jocul standard doar prin dimensiuni.

Vârsta: de la 3 ani.
Număr de jucători: 2, 4.

Vedeți și alte articole de pe site-ul nostru, care descriu diverse jocuri de interior. Petreceți timpul în mod distractiv , creativ , dar și intelegent.

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Tag-uri:

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

imobil

Noutățile partenerilor

Noutăți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Mai mari de 7 ani»

Articole populare a rubricii «Mai mari de 7 ani»