Articolul se referă la temele:

Cele mai valoroase idei oferite de renumitul psiholog L. Petranovscaia pentru părinții din Chișinău0

Cele mai valoroase idei oferite de renumitul psiholog L. Petranovscaia pentru părinții din Chișinău

Cu ceva timp în urmă, în cadrul conferinței pentru părinți MamaPapa Forum, la Chișinău a venit unul dintre cei mai distinși psihologi din spațiul rus modern — Ludmila Petranovscaia. Discursul ei — vocea calmă, înțelepciunea, modestia, blândețea — și, în același timp, fermitatea interioară — au impresionat nespus persoanele prezente în sală. Am scris deja despre prezentările altor doi speakeri ai conferinței: P. Amonașvili și A. Maximov .

Iar astăzi vă prezentăm cele mai valoroase idei expuse de Ludmila Petranovscaia în discursul său, precum și în interviul oferit în exclusivitate redactorului portalului Familia.md.


Ludmila Petranovscaia
Ludmila Petranovscaia

Un distins psiholog de familie, trainer, psihodramatist. Autoarea cărților despre psihologia copilului.



Încă niciodată nu a fost atât de dificil să fii părinte

Dacă cândva, copiii nu erau considerați oameni pe deplin, drepturile și opiniile lor nu erau luate în atenție, atunci acum pendulul istoriei se mișcă spre direcția opusă. Copiii au devenit extrem de importanți, ei sunt centrul familiei.

În urmă cu aproximativ 150 de ani, oamenii se mutau din mediul rural în cel urban. Și dacă în sat copiii creșteau de sine stătător, atunci în oraș trebuia să-ți faci timp pentru ei. Părinții erau nevoiți să le acorde mult timp. Aceasta era costisitor și le consuma acestora multă energie.

Datorită progresului din domeniul medical și îmbunătățirii condițiilor de viață — rata mortalității în rândul copiilor a scăzut brusc. Anterior, până la vârsta adultă ajungeau să trăiască doar aproximativ jumătate din numărul copiilor. Pentru ei nu se făceau investiții semnificative — la ce bun să investești într-un proiect care cu o probabilitate de 50% nu se va realiza? Astăzi, însă, la 100 % suntem convinși că copilul va crește. Respectiv, investițiile în copil se măresc. Iar părinții devin mijloace de creștere a copiilor. Foarte des, societatea consideră că în prezența copilului — mama sau tata — nu este om. Părinți — fiți buni … să creșteți, să aveți grijă, să răbdați, să sacrificați…

Societatea cere de la părinți umanism, dar nu este gata să renunțe la propriile reguli și facilități. Ei așteaptă că copilul va fi crescut ca o personalitate liberă — fără strigăte și pedepse, dar, în același timp, doresc ca copiii să crească la fel tăcuți și comozi, ca pe timpuri. "Сreșteți un copil blând și ascultător, dar nu aplicați metodele vechi!" – ne dictează societatea.

La fel e și cu munca. De la femeia modernă, lumea se așteaptă la o carieră de succes, muncă activă, dar, în același timp, ea trebuie să asigure toate necesitățile moderne ale copilului, care au crescut de 10 ori comparativ cu secolele trecute.

Ce obținem în rezultat? Nervozitatea la părinți. Părinții, cel mai frecvent mamele, își pierd puterile, înțeleg că oricum nu corespund normelor impuse. Se simt mereu vinovate.

Mama este și ea om

Mama, care a obosit până la moarte, se simte și victimă, și vinovată concomitent — o plăcere extrem de dubioasă pentru întreaga familie.

Ea trebuie să ajute copilul să descopere talentele și misiunea? Dar poate ea personal are talent și misiune. Pentru prima dată în istoria omenirii, femeia, dând naștere copilului, se pomenește în izolare totală. Între cei 4 pereți ai apartamentului său.

Încă ieri ea era, probabil, om de știință, jurnalistă, expert principal într-un domeniu anumit. Iar astăzi activitatea ei constă în schimbarea scutecului și discutarea desenului animat cu Purcelușa Peppa.

Astăzi se vorbește mult despre faptul că copilul nu este un mijloc pentru realizarea ambițiilor părinților. Dar nici părinții nu sunt mijloace de creștere a copilului. Imediat ce începem să ne comportăm față de persoana proprie ca față de un mijloc – aceasta devine nefiresc și dăunător în primul rând pentru copil. Consacrându-se beneficiului copilului, părintele în orice caz, conștient sau nu, va aștepta de la el eficiență. Aceasta reprezintă o povară excesivă pentru omulețul mic — de a fi sensul vieții cuiva și speranța principală.

Ce nu este important și ce are valoare

Nu sunt necesare sacrificii radicale nici de la una dintre părți. Actualmente lumea se schimbă, devine mai comodă și ne oferă o sumedenie de oportunități. Lucru prin internet, regim flexibil de muncă — asemenea opțiuni vor ajuta mama să mențină legătura cu micuțul, iar, în același timp, să se realizeze în plan profesional.

În străinătate tot mai popular devine formatul "la serviciu împreună cu copilul" sau așa-numitul "mama lucrează" – când mamele lucrează, iar copiii comunică și se joacă sub supravegherea a 1-2 educatori în camera vecină. Este necesar să adaptăm aceste practici.

Modalități pot fi găsite mereu — încât și copilul să nu fie lăsat, și mama să se dezvolte, ca personalitate. Haideți, pur și simplu, să ne punem în aplicare creativitatea și să facem astfel, încât tuturor să ne fie bine.

În realitate, pentru copil cel mai important este să-i fie alături o persoană din cercul său afectiv. Persoana în care are încredere, care este capabilă să-l susțină și să-l mângâie atunci când îi este incomod. O asemenea persoană ar putea fi și bona, și educatorul.

Omul — o specie care se adaptează uimitor de repede, iar copiii noștri — mai mult decât atât. Copilul crește în New York și în igluul eschimosului.

Obligația părintelui este una singură — de a fi implicat în viața copilului său, dar pentru aceasta nu este necesar să stați lângă copil 24/24. Misiunea noastră este de a ajuta copilul să se adapteze și să nu-i oferim sarcini pe care nu-i stă în puteri să le îndeplinească. La fel, trebuie de luat în considerare faptul că copiii sunt diferiți. Unul va rămâne la grădiniță cu persoane necunoscute de la 2 ani — și se va adapta ușor. Pentru altul, aceasta ar putea însemna o adevărată tragedie și o povară grea. Urmăriți sentimentele copilului dumneavoastră.

Toți simt frustrare, frică, disconfort — aceasta este normal, face parte din viața noastră. Dar dacă în momentul în care simțim o frustrare suntem susținuți — îi facem față. Dacă susținerea respectivă lipsește — este groaznic. Fără aceasta nimeni din noi nu o va duce mult, mai ales un copil mic.

De aceea, atunci când mama este mereu alături de copil, îl dezvoltă și îl învață, dar, în același timp, este atât de epuizată din punct de vedere moral, încât în loc de susținere, începe să strige – aceasta este o variantă foarte rea. Trebuie să faceți astfel, încât mamei să-i rămână resurse pentru a-și putea susține copilul, pentru a se implica în emoțiile micuțului. Este necesar să eliberăm o asemenea resursă, chiar dacă trebuie să sacrificăm anumite convenții general acceptate.


Veronica Gorceac
Veronica Gorceac

Jurnalistă, redactor-șef al portalului Familia.md, fondatoarea Clubului Familiei din Chișinău și organizatoarea târgului copiilor "Trodelmarkt". Mama unui băiețel de 8 ani.



Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Copilul 0-1 ani»

Articole populare a rubricii «Copilul 0-1 ani»