Îmi este și așa bine, sau e timpul mama să-și facă griji în Moldova

Copilul dumneavoastră își petrece timpul în singurătate, citește sau, pur și simplu, inventează vreo activitate? Nu are prieteni și nici nu are nevoie de nimeni? Are un fotoliu preferat, iar laptopul este compania cea mai bună? La orice întrebare adresată, părinții grijulii primesc un răspuns standard – ”totul este bine!”? Probabil, într-adevăr nu există nicio problemă?

E destul de dificil să tragi concluzii generale la subiectul ce se referă la acel moment când părinții ar trebui să se alarmeze din motiv că copilul nu corespunde ideilor lor despre cum ar trebui să fii copiii la această vârstă. Cauzele pot fi variate, în plus, nici standarde nu există.

Majoritatea oamenilor au nevoie de comunicare. Dar, există categorii de persoane care nu au o asemenea necesitate. Ceea ce se potrivește unuia, ar putea fi străin altuia. Un copil permanent strigă ”mă plictisesc!” și cere distracție, iar altul, în liniște, își caută o activitate și se simte armonios. Deoarece este un copil-singuratic.

Sursa singurătății copilului ar putea fi factori fizici, sociali și psihologici, dar și mediul ambiant.

Deseori este bruscat în grup sau în clasă, din anumite motive nu are acolo prieteni. Posibil, obiectiv copilul se simte mai mare decât semenii săi, iar cu rudele se plictisește. Frecvent, anume din acest motiv copiii-singuratici au printre prieteni copii mai mari.
Copilul dvs. este introvertit. Introvertirea – o particularitate a individului, care se caracterizează prin tendința de izolare, evitarea contactelor sociale, particularitate care se manifestă prin incomunicabilitate, orientare spre lumea interioară a gândurilor și sentimentelor. Aceasta se transmite genetic. Introvertitul absolut liniștit poate comunica cu societatea, e capabil să învețe și să lucreze. Introvertitul deseori are un cerc de interese destul de multilateral și aceleași viziuni asupra vieții. Lor nu le este frică să iasă din zona de confort, cei drept, cu condiția că în orice moment ar putea să revină acolo.
Aveți în față o personalitate autosuficientă, care nu are nevoie de susținere din exterior și de apreciere din exterior. O personalitate care se bazează doar pe propria autoapreciere.
Adolescenții, de cele mai multe ori, se cufundă în lumea lor individuală, fugind în singurătate, ascunzându-și după incomunicabilitate emoțiile, legate de perioada de creștere.
Și de multe ori copiii, care nu dezvoltă o relație sinceră cu părinții, devin singuratici.

Toată energia copiilor singuratici, de fapt, se irosește pe dezvoltarea lumii lor proprii. Acești copii, de regulă, sunt foarte bine dezvoltați pentru vârsta pe care o au, cunoștințele lor destul de largi în cele mai diferite domenii, surprind adulții și îi fac pe cei din urmă să-i respecte. Frecvent, ei scriu poezii și povestiri, compun muzică, ei reușesc să realizeze tot de ce se apucă, fie că este vorba despre tenis, cântat la pian sau scrapbooking. Cu toate acestea, între semeni, ei sunt asemenea ”ciorilor albe”. Îi salvează doar un lucru – escapada în singurătate.

Ar trebui oare să ne gândim la reeducarea singuraticului, readucerea lui la normele comune existente? Tendința spre singurătate apare la o vârstă destul de fragedă, când e dificil încă de a fi recunoscută. Dacă copilul dvs. nu prezintă înclinații asociale, comportamentul lui este adecvat, atunci, probabil ar trebui să-l lăsați în pace. Nu poți să impui pe cineva să prietenească, nu poți învăța pe cineva să fie lider. Nu toți au tendința de a fi în centrul atenției. Cel mai important e ca copilul să se simtă confortabil. La ce bun să te strădui copilul să prietenească cu toți copiii de pe stradă? Ați putea ajuta copilul să-și găsească un prieten, mai mult pentru a vă calma dumneavoastră.

Dacă la un moment dat, copilul cu o vârstă apropiată celei de adolescent, va deveni retras, la fel trebuie să-l reeducați – această perioadă dificilă pentru copil, trebuie, pur și simplu, depășită. Copilul care caută liniște, probabil are nevoie pur și simplu de un anumit spațiu personal. Sau în acest fel el își antrenează activ imaginația.

Perioadei de adolescență îi este caracteristică tendința excesivă a copilului de a deveni parte a unui anumit grup, în felul acesta își satisface una dintre necesitățile sale – necesitatea de a fi util. În cazul în care adolescentul nu a fost acceptat într-un grup sau altul, el ar putea să le evite. Va fi benefic să vă exprimați adolescentului temerile și să aflați dacă tendința lui de a sta în singurătate este alegerea lui sau, totuși, este o urmare a unor probleme ascunse de părinți. Clarificați dacă copilul se simte respins de semenii săi (colegii de clasă)? Îl tachinează cineva sau îl supără? Dacă copilul dumneavoastră vrea ca mediul în care el trăiește și, în genere, viața sa să se schimbe? Îi este trist și se simte singuratic?

În cazul în care se va afla că toate acestea persistă în viața lui, oferiți-i sprijin, propuneți-i intervenția dumneavoastră, dacă este necesar. O discuție sinceră cu copilul, va deveni un pas extrem de important în soluționarea problemelor de comunicare. Este foarte important să-i înțelegeți viziunea asupra problemei, dacă consideră el singur că există vreo problemă. Dacă părinții sunt niște extrovertiți foarte comunicabili, aceasta încă nu semnifică că adolescentului nu îi este suficient un singur prieten bun. Important — copilul trebuie să înțeleagă că este iubit de părinți și că mereu poate conta pe sprijinul lor.

Dacă caracterul închis al copilului reprezintă rezultatul relației cu părinții, atunci ar fi bine să mergeți împreună la psiholog – de ajutor au nevoie și părinții, și copilul.

Când consultația specialistului este absolut necesară?

Atunci când observați la copiii dumneavoastră următoarele:

dă preferință singurătății, relațiile emoționale cu oamenii sunt tulburate sau lipsesc, inclusiv cu persoanele cele mai apropiate;
nedezvoltarea specială a vorbirii și intelectului; vorbire neclară, vorbește sub nas, intonații mecanice, cuvintele sunt pronunțate schimonosit, motrică slab dezvoltată;
emoții negative, stări frecvente de anxietate, frică de mediul înconjurător;
copilul nu conștientizează că oamenii manifestă emoții și sentimente; nu-și împărtășește propriile emoții și griji.
la vârsta de un anișor, copilul nu gesticulează, nu vorbește; la un an jumătate nu spune cuvinte separate, iar la 2 ani nu rostește fraze scurte (spontane).
cerc de interese extrem de îngust, este exprimată clar necesitatea de monotonie, anumite șabloane, care neapărat trebuie să se repete în mod regulat.
copilul nu este vorbăreț. Răspunsurile sale, de regulă, sunt scurte, chiar dacă are abilitatea să ofere răspunsuri desfășurate.
în timpul discuției, copilul nu-și fixează privirea pe interlocutor, nu privește în direcția acestuia, evită contactul vizual.
pe terenul de joacă, copilul simte disconfort cauzat de noile cunoștințe, nu are tendința de a contacta cu alți micuți și îi evită.

Irina Dvornina

Licențiată în știițe sociale, cu specializarea în domeniul psihologiei. Efectuează studii la cea de-a doua etapă a psihodramei în cadrul IGPM. Activează în următoarele direcții - sarcină, copii, casă și familie.