Traumele din copilărie, cum ne influențează și ce putem face în Moldova

Ultima perioadă a devenit aproape o modă să dăm vina pe traumele din copilărie, de fiecare dată când nu reușim ceva, sau când ne blocăm. Pe de o parte, într-adevăr multe dintre reacțiile necorespunzătoare ale noastre la stimulii externi pot fi explicate ca fiind cauzate de răni profunde în acele zone ale psihicului, pe de altă parte, nu ne ajută cu nimic dacă nu explorăm despre ce anume este vorba.

Dacă ar fi să explicăm foarte pe scurt, o traumă este reacția psihicului și a corpului la un stimul exagerat, care nu a putut fi integrat în mod natural, care a depășit cu mult capacitatea de adaptare. Viața sau integritatea (atât fizică, cât și psihică) ne este pusă în pericol, real sau perceput. Corpul se mobilizează extrem, pentru a asigura supraviețuirea, iar dacă situația ne depășește (nu o putem influența, suntem neputincioși), acesta păstrează amintirea pericolului și reacționează exagerat, de fiecare dată când percepe că situația se poate repeta.

Dacă pentru un adult un anumit eveniment este de intensitate scăzută sau medie, pentru un copil, mai ales la vârstă fragedă, acesta poate fi copleșitor și traumatizant.

Există și efecte de tip traumă și atunci când durata a fost prelungită, de exemplu lipsa hranei, a unui adult semnificativ, a siguranței… poate să nu creeze probleme pe termen lung dacă aceasta se oprește și dacă nu se repetă prea des.

Ce este important să cunoaștem la acest capitol?

Cei mai apropiați adulți de cele mai multe ori sunt cei care fără să vrea „provoacă” rănile din copilărie. Asta pentru că, pentru un copil, siguranța este creată și menținută de aceștia, iar dacă această nevoie nu este satisfăcută, există un risc ridicat pentru a dezvolta o traumă.
Adulții au fost la rândul lor traumatizați și nici nu cunosc/recunosc asta. Pur și simplu mecanismele de apărare ne „permit” să evadăm din zone prea dureroase și devenim „orbi” în unele puncte.
Pentru a nu simți durerea, ne anesteziem emoțiile și trăirile. Pe termen lung e un mecanism care ne ajută să mergem mai departe, să facem la moment ceea ce ne asigură supraviețuirea, fără a simți prea mult durerea, pe termen lung asta ne blochează și emoțiile pozitive.
Timpul nu vindecă. Da, știu că timpul vindecă multe, doar că anumite amintiri revin la fel de vii ca acum mulți ani. Asta pentru că memoria implicită le păstrează diferit pe acestea. Timpul nu are nici un impact vindecător în privința acestor amintiri.
Răscolirea simplă a conținutului rănii poate dăuna mai mult decât ajuta. Chiar dacă pare că la psihoterapeut are loc doar răscolirea, sunt strategii concrete prin care se schimbă unele componente ale amintirilor. Totuși, fără a fi ghidați sau fără a ști care strategii sunt utile, este dificil să „descărcați” amintirile traumatizante de emoțiile înghețate acolo.

Ce putem face?

Pentru început putem explora care sunt temele și domeniile vieții unde simțim intensitate emoțională ridicată, unde „doare” mult mai mult decât celelalte. Aici pot fi și teme care de obicei sunt evitate cu orice preț, de aceea pot părea neutre, ceea ce este o capcană. Astfel de teme pot fi: senzația permanentă de neacceptare de sine și de a fi neacceptată; conflicte dificile cu bărbații/femeile/autoritățile/colegii; stare de încordare și alertă permanentă în anumite contexte repetitive; dificultatea de a exprima ceea ce dorim/ceea ce nu ne place; relații tensionate cu cei din jur în general și lista poate continua.

După ce am stabilit temele acute, este necesar să explorăm două lucruri:

Ce anume facem noi în contextele date și ne blochează (cum reacționez când mă întâlnesc cu problema, ce anume fac…);
Cum ne simțim și care sunt stările trăite la fiecare etapă a evenimentului vizat (sunt sigură că veți observa cum aceste emoții și stări se repetă de fiecare dată).

De obicei aceste lucruri sunt simțite de acel copil blocat în noi la vârsta la care au avut loc evenimentele date, acesta poate fi vindecat, dacă îl observi, dacă afli nevoile lui, dacă ai grijă de el, dacă îi creezi în interior un spațiu de siguranță. Desigur este o cale mai lungă și anevoioasă decât a citi un articol, dar se merită fiecare pas mic făcut pe ea. Cu cât este mai cicatrizată fiecare rană, cu atât reacțiile la ceea ce se întâmplă ACUM sunt mai echilibrate.

Acestea și multe alte teme vor fi abordate la un program complex de patru luni, la care te invit cu mare drag, dacă ai curaj să vindeci propriile răni din trecut, dar și să începi să trăiești mai plenar în prezent.

Nu mai este necesar să cari cu tine experiențele dureroase, există momente în viață când le poți lăsa, chiar dacă ți-au fost utile cândva.

Să vă fie cu folos!

Vera Budan

Psiholog Clinician licențiat în psihologie, master în psihologie clinică. Psihoterapeut în formare, NLP Practitioner, NLP Master, Master în Comunicare Hipnotică. Autoarea cărții "Calea Feminității".

Parteneri noi