Slăbiciunea feminină vs vigoarea bărbătească. Cum manifestăm feminitatea/masculinitatea pentru a avea relații armonioase în Moldova

Bărbații moderni se plâng tot mai des pe faptul că femeile au devenit prea puternice. Își soluționează de sine stătător problemele, bat cuie, merg la cumpărături. Și femeile sunt indignate că bărbații de azi sunt infantili. Ce se întâmplă în prezent cu rolurile de gen? În ce constă adevărata forță și slăbiciune a femeilor și bărbaților, și ar trebui oare femeile să se străduie să fie mai slabe, iar bărbații mai puternici, pentru a păstra relația? Explică psihologul Vera Budan.

Femei care încearcă să le facă pe toate.

Bărbați care reușesc să se descurce fără căldura care ar veni de la o femeie iubitoare.

Copii care cresc confuzi, pe de o parte sunt multe diferențe transmise verbal, pe de altă parte ceea ce vede este dizarmonia creată între comportamente, roluri și valori în lumea celor mari.

Haideți să le luăm pe rând, ca să ne clarificăm de la ce am început (cum a fost acum 100-200 ani) și la ce ar trebui să ajungem în acest context.

Mai demult familia și relațiile în general erau bazate pe funcții. Fiecare știa care îi este treaba, dacă se descurca era minunat, dacă nu… asta e, risca să rămână fără familie. Dacă este să observăm cum erau analizați viitorii parteneri de viață (analiza era făcută de către părinți de obicei) se luau în calcul abilitățile – femei harnice și gospodine/bărbați gospodari și descurcăreți, sănătatea reproductivă a acelui neam – câți copii sunt în familie. În mare parte se bazau lucrurile, pe cât de bine poate fiecare persoană să-și facă bine treaba și… cam atât. Nu prea contau convingerile, viziunile, valorile, deși ele te ajutau sau nu să supraviețuiești, conta să-ți faci treaba.

De ceva timp încoace, mai ales femeile dar și bărbații au dorit și doresc să iasă de sub presiunea acelor funcții și roluri, să arate că sunt mai mult. Cucuiele făcute pe frunțile ambelor tabere nu sunt semne că ar trebui să ne întoarcem înapoi, spre rigiditatea rolurilor bine stabilite, sunt semne că modalitățile de a ieși de sub acea presiune nu sunt tocmai corecte.

Greșite în acest context sunt următoarele:

Credem că suferința din modelul care era mai demult este din cauza celuilalt. Ca în orice război, ambii suferă și ambii cred că celălalt este de vină. Totuși dacă suntem femei, ar fi bine să înțelegem că și bărbații aveau de suferit, chiar dacă păreau că au toată puterea.
Avem impresia (ambele tabere) că trebuie neapărat să dovedim că avem dreptate – totuși nimeni nu are dreptate pe deplin, este vorba despre o paradigmă limitată, atât.
În loc să ieșim total din lanțurile lui „cine și ce funcție are” noi pasăm aceste funcții de la unul la altul de parcă ar fi o minge fierbinte.
Legăm prea mult acțiunile gen „cine spală vasele” sau „cine bate un cui” de feminitate/masculinitate pentru că au tot fost legate de-a lungul vremii de femei sau bărbați. Parcă avem o frică de a nu pierde din feminitate/masculinitate dacă facem lucruri specifice pentru celălalt sex. Totuși nu are legătură. Motivația ”o să-ți dovedesc eu ce pot!” are mai multe consecințe negative decât toate cuiele bătute. Deci în acest sens, pentru ce aleg eu să fac un lucru este mult mai important decât forma lui.
Încercăm prea mult să urmăm anumite reguli. Citim articole, cărți, ne vizionăm seminare care să ne ajute să fim mai feminine/masculini. Totuși regulile generale sunt în mare parte despre manifestările superficiale ale acestor două categorii. Nu avem cum să devenim mai feminine/masculini dacă nu înțelegem în profunzime diferențele și dacă o facem de dragul… dovezilor.

Bine, bine și care ar fi următoarea etapă de dezvoltare a relațiilor bărbați/femei? Dacă acum suntem într-o perioadă de trecere de la vechea paradigmă, care ar fi cea nouă spre care ne mișcăm?

Deși nu am toate răspunsurile și nici nu pretind că le voi avea vreodată, doresc să descriu ceea ce cred că urmează (și ceea ce văd deja în unele relații, foarte puține încă).

Este atât de important să dovedim acum că avem dreptate pentru că sunt nevoia de a fi acceptați și iubiți în spate. Totuși, în război chiar și cei care sunt învingători au de pierdut la acest capitol, deci nu este potrivită metoda. Primul pas ar fi să reușesc să mă cunosc, accept și iubesc, astfel nu voi avea de dovedit nimic nimănui, voi fi acceptată și iubită, iar dacă nu – mă am pe mine, vom face față.
Căutarea partenerului ar fi bine să se bazeze pe compatibilitatea dintre convingeri, valori și viziuni, mai puțin pe decât pe funcții. Este una să fii atras de cineva la un anumit nivel, aici parcă nu deținem controlul, totuși a rămâne cu o persoană este o hotărâre și este altceva, deci ar trebui să existe și o doză de raționament în asta.
Respectul profund față de ambele sexe. Din păcate am crescut cu părinți care nu se respectau nici pe ei și nici pe sexul opus. Asta a dus la o serie de stereotipuri la toată societatea. Știind că am părinți de ambele sexe și mă asemăn cu ambii, nerespectându-i pe ei, nu am cum să am o părere bună despre mine. Ar fi bine să reîncepem să ne respectăm și să transmitem asta și copiilor noștri. Știu, nu este deloc ușor cu așa un bagaj de în spate, totuși nu avem cum să facem o lume mai bună fără asta, deci se merită efortul.
Să apreciem diferențele. Aici mă refer nu doar la diferențele dintre bărbați și femei ci la oricare diferențe. Este minunat că nu există nimeni la fel ca mine și nimeni la fel ca tine, este minunat să fim deschiși și curioși să ne descoperim și să ne minunăm de descoperiri de fiecare dată. Eu foarte des în consiliere folosesc o analogie a spațiului nostru psihic cu o casă cu multe camere. În unele intrăm des, în altele mai rar, unele ne plac, altele ne sperie, pe unele le evităm iar despre unele nici măcar nu știm că există. A vedea și a fi în contact cu vreo diferență a celuilalt mă ajută să cunosc mai bine propriile camere. Dacă evit camera furiei, iar cineva mă provoacă să intru acolo, este despre mine, furia mea și frica mea de a nu face față propriilor emoții. Oare nu e minunat că pot conștientiza asta cu ajutorul diferențelor?
Să ne vindecăm. Aproape la toți noi există sau au existat traume legate de faptul că suntem femei sau bărbați, legate de rolurile de gen. A putea construi relații cu adevărat bune pornește de la a îngriji de răni făcute în acest război. Vindecarea poate fi realizată și în doi, încet, prin a ne exprima deschis nevoile și intențiile, prin a deveni vulnerabili, prin a vorbi deschis despre frici. Este mult mai util să exprim „îmi este frică să nu pierd din feminitate când hotărăsc anumite lucruri pentru ambii” decât să plasăm toată responsabilitatea pe partener prin manipulare. Vindecarea este un proces, pe alocuri îl putem parcurge singuri, pe alocuri împreună, dar este un proces necesar pentru a ajunge la relații armonioase.

Ar mai fi muuuuuulte de vorbit la acest capitol, totuși nu avem cum să atingem toate aspectele într-un singur articol.

Ceea ce aș vrea să vă amintesc este că:

Feminitatea sau masculinitatea nu este în funcții și în roluri, este dincolo de ele și se poate manifesta frumos, de la sine, în orice comportament dacă mergem dincolo de frica de a părea slabi și de frica de a fi neacceptați și respinși.

Să vă fie cu folos!

P.S: Iar dacă dorești să începi drumul vindecării te invit să-l parcurgem împreună în consiliere!

Vera Budan

Psiholog Clinician licențiat în psihologie, master în psihologie clinică. Psihoterapeut în formare, NLP Practitioner, NLP Master, Master în Comunicare Hipnotică. Autoarea cărții "Calea Feminității".