Donarea de sânge în Moldova. Pentru ce? Cum? Unde?3

Donarea de sânge în Moldova. Pentru ce? Cum? Unde?

Nu-mi plac frazele pompoase, dar v-ați gândit vreodată că puteți salva un om? Și aceasta nu este deloc greu, dar foarte necesar.

O mulțime de copiii au nevoie de transfuzie de sânge și plasmă. Sângele dumneavoastră este extrem de necesar în cazul unor leziuni grave sau intervenții chirurgicale, sângerări abundente și boli de sânge, stări septice, arsuri. De asemenea, plasma este necesară în producerea medicamentelor pentru persoanele grav bolnave.

Puteți dona sânge pentru o persoană anumită sau, pur și simplu, în calitate de voluntar.

Dacă donați sânge unei anumite persoane, atunci grupa/ rhesus-ul sângelui ar putea fi incompatibilă cu cea a celui căruia donați. De regulă, sângele destinat cuiva este utilizat pentru a compensa pierderile din banca de sânge.

Dar, cel mai important — nu trebuie să vă fie frică și nu credeți în afirmații nefondate.

Mituri legate de donarea sângelui

  1. "În timpul donării sângelui și a componentelor acestuia te poți infecta cu o boală neplăcută."
    Transfuzia de sânge se face în condiții absolute de siguranță. Toate acele sunt de unică folosință, utilajele sunt sterile, cateterele sunt individuale. Desigilarea seringii și a acului se face în fața dumneavoastră.
  2. "Grupa mea de sânge este destul de răspândită, deci sângele meu nu este necesar."
    Anume acest sânge este în mod special necesar. Dacă este atât de răspândită printre persoanele sănătoase, atunci la fel de răspândită este și printre cei bolnavi. Sângele de orice grupă — și cel răspândit, și cel mai rar întânit — este permanent necesar.
  3. "Sunt dispus să donez sânge, dar în cazuri extreme — dacă va avea loc vreun atac terorist, accident aviatic etc. Aceasta este mai important, decât să donezi sânge în regim obișnuit, în acest fel vor fi salvați mai mulți oameni."
    Pentru oamenii bolnavi, fiecare minut pierdut reprezintă o situație extremă. În orice minut, în orice loc, se poate produce un incident nefericit în care victimele ar putea pirde mult sânge. Cu părere de rău, sângele este mereu necesar.
  4. "Aceasta nu se referă la mine."
    Oricare persoană, într-un anumit moment ar putea avea nevoie de sânge. Conform statisticii, fiecare a treia persoană pe parcursul vieții are nevoie de transfuzie de sânge. Și astăzi dumneavoastră puteți fi donator, astfel fiind de ajutor.

Cine poate fi donator?

  • Persoanele cu vârstă cuprinsă între 18-60 de ani.
  • Persoanele cu greutatea corporală minimă de 50 kg.
  • Persoanele la care tensiunea arterială nu este mai mică de 100mmHg și mai mare de 180 mmHg.

Dar, înainte de toate, trebuie să fie o persoană sănătoasă, care nu are contraindicația de a fi donator.

Contraindicațiile pot fi absolute, ne fiind dependente de vechimea bolii și rezultatele tratamentului, dar și temporare.



Contraindicații absolute:

— Existența unor asemenea boli grave, precum: infectarea cu HIV, sifilis, hepatite virale, tuberculoză, boli de sânge, boli oncologice, boli cardiovasculare etc.

Lista completă:

Boli cu transmitere prin sânge (infecțioase):

  • SIDA, purtătorii infecției HIV, persoane care se află în grupa de risc (homosexualii, persoanele dependente de droguri, prostituatele),
  • sifilis (înăscut sau dobândit),
  • hepatite virale, markeri pozitivi la hepatita virală,
  • tuberculoză (toate formele),
  • bruceloză,
  • tifos,
  • tularemie,
  • lepră.

Boli cu transmitere prin sânge (parazitare):

  • ehnokokkoz,
  • toxoplasmosă,
  • trinanosomoz,
  • filariasis,
  • leishmaniasis,
  • neoplasme maligne,
  • boli de sânge.

Boli cardiovasculare:

  • hipertensiune stadiul II-III,
  • boală coronariană,
  • ateroscleroză, ateroscleroză cardio-vasculară,
  • endarterită obliterantă, aorto-arterită nespecifică,
  • tromboflebită recidivantă,
  • endocardită, miocardită,
  • boli de inimă.

Boli ale organelor respiratorii:

  • astm bronșic,
  • bronșiectazie, emfizem, bronșită obstructivă,
  • fibroză difuză în stadiul de decompensare.

Boli ale aparatului digestiv:

  • gastrită ahilică,
  • ulcer la stomac și duoden.

Boli ale ficatului și căilor biliare:

  • boli cronice ale ficatului, inclusiv de natură toxică și de etiologie necunoscută,
  • colecistită calculoasă,
  • ciroză hepatică.

Boli ale rinichilor și ale tractului urinar:

  • Leziuni difuze și focale ale rinichilor,
  • urolitiază,
  • boli difuze ale țesutului conjuctiv,
  • boală de iradiere,
  • boli ale sistemului endocrin (în cazul tulburărilor funcționale și ale metabolismului).

Boli ale organelor ORL:

  • ozenă,
  • alte boli purulente acute și cronice severe.

Boli de ochi:

  • Elemente reziduale ale uveitei (irită, iridociclită, corioretinită),
  • miopie mare (6D și mai mare),
  • trachomă.

Boli ale pielii:

  • psoriazis, eritrodermie, eczeme, lupus eritematos, dermatoză buloasă,
  • infecții fungice (microsporie, trichophytosis, pecingina crusta),
  • micoze profunde,
  • boli purulente ale pielii (piodermite, furunculoză, sicoză),
  • osteomielită,
  • expunerea unor intervenții chirurgicale de tipul îndepărtării unui organ (stomac, rinichi, splină etc.).

Contraindicații temporare:

  • Transfungia sângelui și a componentelor acestuia — 6 luni.
  • Intervenții chirurgicale, inclusiv avort — de la 6 luni.
  • Efectuarea tatuajelor sau tratamentul prin metoda acupuncturii — 1 an.
  • Aflarea peste hotarele țării mai mult de două luni — 6 luni.
  • Aflarea într-o țară endemică la malarie (Asia, Africa, America Centrală și de Sud) pe o durată mai mare de trei luni — 3 ani.
  • Contact cu persoanele infectate cu hepatita A — 3 luni.
  • Contact cu persoanele infectate cu hepatita B sau C — 1 an.
  • Perioada sarcinii și nașterii — 1 an.
  • Alăptarea (după finisare) — 3 luni.
  • Menstruație (după finisare) — 5 zile.
  • Extirparea unui dinte — 10 zil.
  • Consumul de alcool — 2 zile.
  • Angină, gripă, boli respiratorii acute (după însănătoșire) — 1 lună.
  • Alte boli infecțioase — 6 luni.
  • Procese inflamatorii în stadiul acut, indiferent de localizarea lor.
  • Temperatura corpului peste 37,0 ° C.
  • Distonie vasculară — 1 lună.
  • Boli alergice în fază acută — 2 luni.
  • Administrarea preparatelor medicamentoase: antibiotice (după încheierea cursului) — 2 luni, Analgezice și salicitați — 3 zile.

Vaccine:

  • Inoculare cu vaccin neînsuflețit (hepatita B, tetanos, difterie, tusă convulsivă, tifoidă și germen, holeră, gripă), cu anatoxine — 10 zile.
  • Inoculare cu vaccin viu (bruceloză, ciumă, tularemie, BCG, variolă, rubeolă, poliomelită) — 1 lună.
  • Ser anti tetanos (în absența proceselor inflamatorii marcante la locul injectării) — 1 lună.
  • Introducerea imunoglobulinei împotriva hepatitei B — 1 an.
  • Vaccin antirabic — 1 an.
  • Testul Mantoux (în absența proceselor inflamatorii marcante la locul injectării) — 2 săptămâni.

Unde donăm sânge?

La Centrul de Transfuzie a Sângelui.
Adresa: Chișinău, Telecentru, str. Academiei, 11.
Informații suplimentare: 022 73-93-81.
Program pentru donatori: de luni până sâmbătă, de la 8:00 până la 15:00, pauză — de la 12:00 până la 12:30 (în afară de perioada de vară. Vara centrul lucrează doar de luni până vineri).

Pe site-ul Centrului de Transfuzie a sângelui este în mod regulat actualizată informația privind deficitul din banca de sânge al unui anumit grup/rhesus de sânge.

De asemenea, pe site sunt indicate adresele tuturor centrelor de transfuzie din Republică.


Ce trebuie să aveți cu sine?

  • Buletin de identitate — obligatoriu.
  • La dorință, puteți lua apă.

Ce este necesar să faceți înainte de a dona sânge?

  • Nu veniți să donați sânge, dacă simțiți un anumit disconfort (frisoane, amețeală, dureri de cap, slăbiciune). N-ar trebui să donați sânge dacă sunteți după schimbul de noapte sau pur și simplu după o noapte de insomnie.
  • În ajun și în ziua donării sângelui nu se recomandă să consumați alimente grase, prăjite, picante, afumate. Nu trebuie să donați sânge dacă sunteți flămând! Neapărat dormiți suficient și luați un mic dejun ușor (ceai dulce, biscuiți uscați, terci preparat pe apă).
  • Cu 48 de ore înainte de donarea sângelui, nu trebuie să consumați alcool. Iar cu 72 de orie — să administrați medicamente.
  • Să nu fumați cu o oră înainte de donarea sângelui.

Cum decurge totul?

Registratură.

Dacă ați venit pentru prima dată — vă vor fotografia, vă vor crea o cartelă și vă vor emite un număr de donator. După aceasta, va trebui să completați un chestionar, în care va trebuie să răspundeți foarte sincer la anumite întrebări privind sănătatea dumneavoastră.


Investigații medicale. Analiza sânfelui.

Înainte de toate vă vor măsura tensiunea. Vă va examina un medic, care va studia chestionarul dvs., vă va adresa întrebări suplimentare despre sănătate, modul de viață, obiceiuri.

După aceasta, laborantul va colecta analiza sângelui.

Dacă donați sânge pentru prima dată, atunci pe loc va fi determinată grupa rhesusul sângelui.

Dacă nu — atunci vi se va colecta sânge din deget, pentru a determina hemoglobina și alți factori ale sângelui.

În baza rezultatelor obținute în urmă investigației medicale, se decide dacă puteți sau nu dona sânge, se determină modalitatea de donare și cantitatea sângelui.


Înainte de procedura de donare a sângelui, vi se va oferi un pahar de suc.


Donarea propriu-zisă de sânge.

Veți îmbrăca un halat de unică folosință și vă veți așeza într-un fotoliu special pentru donatori. Pe antebraț se aplică o bandă de cauciuc, pielea este dezinfectată, după care are loc procedura de colectare a sângelui sau a componentelor acestuia.

O parte din sângele donatorului este colectată pentru analize. După finisarea procedurii respective, vi se va aplica un pansament și vi se vor explica regulile de comportament după donarea sângelui.


Sfârșit.

După încheierea procedurii de donare a sângelui, vi se va oferi un prânz — mulțumire pentru recuperarea forțelor, și vi se va elibera certificat pentru serviciu, prin care vă veți putea argumenta absența de la locul de muncă în ziua donării sângelui și care vă oferă posibilitatea de a fi eliberat de la muncă pentru 1 zi cu păstrarea venitului mediu pentru aceste zile.


Ce este necesar să faceți după donarea sângelui?

  • Imediat după donarea sângelui este necesar să stați în poziție relaxantă timp de 10-15 minute. Dacă simțiți o stare de slăbiciune, nu vă rușinați să anunțați personalul medical. În cadrul centrului de transfuzie există o cameră pentru odihnă.
  • Consumați multe lichide.
  • Abțineți-vă de la fumat timp de o oră după donarea sângelui, iar de la alcool — 24 de ore.
  • Nu scoateți banajul timp de 3-4 ore.
  • Încercați să nu vă expuneți muncii fizice considerabile timp de 24 de ore.

Când putem repeta donarea de sânge?

  • Dacă ați donat sânge, atunci să repetați donarea sângelui nu mai devreme decât peste 60 de zile. Plasmă puteți dona peste 30 de zile.
  • Dacă ați donat plasmă, atunci sânge (în caz de necesitate stringentă) puteți dona peste 5 zile; dar termenul recomandabil pentru donarea repetată inclusiv a plasmei, — nu mai puțin de 14 zile.

Dacă încă mai stați pe gânduri, atunci trebuie să știți — donatori, cu adevărat, sunt puțini. Nu amânați acest lucru — veniți, aceasta este important!

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 4

Sortare
  • Nou
  • Anterior

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Sănătate»

Articole populare a rubricii «Sănătate»