2 februarie 2017

Cele mai populare prenume atribuite copiilor din Moldova în anul 2016

Oficiul Stării Civile a făcut totalurile pentru anul 2016 și a oferit date referitoare la prenumele atribuite copiilor din R. Moldova anul trecut. Așadar, vă vom relata despre cele mai populare și cele mai rare prenume.

Întâi de toate, trebuie să menționăm că, din păcate, rata natalității în Republica Moldova continuă să scadă. Anul trecut în țara noastră s-au născut 47398 copii, cu 3 mii mai puțini comparativ cu anul 2015. Ca întotdeauna, s-au născut cu circa 1000 de băieți mai mulți decât fete, aceasta fiind o tendință globală.

Cele mai populare prenume alese pentru fetițe

Al treilea an consecutiv, cel mai popular prenume atribuit fetițelor este Sofia — 1046 fetițe nou-născute în anul 2016.

Pe locul doi în top este prenumele Anastasia (749 fetițe). Iar a treia poziție o deține prenumele Daria (706 fete). De asemenea, în top zece sunt incluse asemenea prenume, precum: Maria, Victoria, Alexandra, Evelina, Amelia, Adreia, Valeria și Gabriela.

În top 50 au fost incluse prenumele care încă nu demult erau considerate neobișnuite — Emilia (292), Camelia (135), Patricia (134), Milena (120), Lia (114), Lavinia (110). Acest top este încheiat de prenumele Natalia (108), care se plasează pe locul 50.


Cele mai populare prenume atribuite băiețeilor

Printre băieței, cel mai popular prenume este David. În anul 2016, acest prenume a fost ales pentru 990 de băieți. Pe locul doi este prenumele Maxim (850 copii), pe locul trei — Alexandru, urmat de: Artiom, Ion, Bogdan, Daniel, Matei, Nichita și Mihai.

De asemenea, la modă, adică în Top-50, sunt prenumele: Damian (418), Marius (237), Sebastian (221), Darius (203), Ștefan (200), Marc (166). Este curios faptul că prenumele Robert a fost ales pentru 191 băieței, aproape tot atâția băieți au primit prenumele Vasile (190). Pe locul 50 în acest top fiind prenumele Luca.

Trebuie de remarcat că datele statistice nu reflectă pe deplin realitatea, dat fiind faptul că nu se ia înconsiderare ortografierea diferită a aceluiași prenume. De exemplu, Daniil, Daniel, Danila și Dan, se numără separat, dar dacă vom aduna numărul acestora, prenumele ar ocupa poziția a treia.


Cele mai rare prenume

Destul de mulți copii au primit prenume rare, care nu se mai repetă la alți nou-născuți. În cazul fetițelor este vorba de Anelis, Betiul, Faberlica, Mihăiță, Roia, Solara, Viveia, Zolușca.

La băieței, în exemplar unic sunt prenumele: Adil, Astin, Danco, Ghermes, Alexander, Itan, Caiden, Mirartin, Nica, Stenli, Tito.


Cele mai populare nume în Moldova

Cât privește numele de familie, atunci cele mai raspândite în Moldova rămân a fi: Rusu, Ceban, Țurcan, Cebotari, Lungu, Munteanu, Popa, Rotari și Ursu.


Dacă ați ales deja prenumele copilului, e timpul să înregistrați nașterea micuțului și să perfectați certificatul de naștere a acestuia. Așadar, citiți acest articol și aflați ce pași trebuie să urmați în acest sens.
Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 588
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.