Centre de dezvoltare timpurie pentru copii în or. Chișinău. Prezentare20

Centre de dezvoltare timpurie pentru copii în or. Chișinău. Prezentare

Acum câțiva ani, puteam număra pe degete centrele de dezvoltare timpurie pentru copii din capitală. Iar cele care erau, se orientau, în mare parte, pe activități de pregătire a copiilor pentru grădiniță sau pe înlocuirea acesteia. În ultimii ani însă, numărul acestora a crescut considerabil. Dar și vârsta micilor învățăcei acum este de la 1 an sau chiar de la câteva luni.

De ce de la o vârstă atât de fragedă?

  1. Copiii au nevoie de comunicare, da... anume aici ei învață să interacționeze unul cu celălalt, în timpul jocului în comun, cu aceleași jucării, lucru foarte important pentru dezvoltarea micuților.
  2. La fel și mamele au nevoie de comunicare. Astfel, ieșirea din casa de care s-au plictisit, comunicarea cu persoane ce au aceleași interese, schimbul de idei și "noi experințe" — repezintă lucruri extrem de utile și pentru mamă. Iar când mama este fericită — sunt fericiți și ceilalți membri ai familiei.
  3. Și, nu în ultimul rând, în secolul tehnologiilor informaționale — noile cunoștințe și abilități pot fi oferite copilului cât mai devreme posibil — cu siguranță asta nu le va face rău.

Centrul educațional de dezvoltare pentru copii Bravokids Education

Adresa: str. Miron Costin, 15/1.
Теlefon: 069 26-29-69.

O echipă de profesioniști cu experiență și cunoștințe în pedagogie, psihologie, logopedie, sănătate fizică, dezvoltare timpurie. Toate programele educaționale includ dezvoltarea complexă orientată spre îmbunătățirea memoriei, atenției, gândirii, inteligenței emoționale, autopercepției, voinței și vorbirii. Misiunea сentrului — de a crea cele mai bune condiții pentru dezvoltarea completă și multilaterală a copiilor de la 1 până la 12 ani – vârsta despre care poți spune "Ajută-mă să fac asta de sine stătător".

Servicii: Baby+ (1-3); mini-grădiniță (3-5); Preschool (5-7); Afterschool (5-9); English (funny 3-5; start 5-7; academic 7-12); Logo-grupă (4-6); Psyholog, Logoped, precum și — sâmbăta utilă și duminica veselă.

Programul presupune folosirea diferitor metode și tehnici, inclusiv: Montessory, dezvoltarea vorbirii prin metoda psiholingvistică, dezvoltarea complexă după conceptul "direight", pregătire pentru școală, luând în considerare nu doar abilitățile cognitive, dar și componentele emoționale, psihologice și fizice.

În program: activități curriculare, dezvoltare-Montessory, limba română și limba engleză, art-studio, consiliere psihologică și logopedică, lecții de muzică, studio teatral, dezvoltare fizică activă. Centrul dispune de un mediu bine organizat, care contribuie la dezvoltarea multilaterală a copiilor.

Orar: minigrădiniță: luni-vineri, 10:00-12:00; mamă+copil: luni, miercuri, vineri, 17:00-18:00; preschool (5-7 ani): luni-vineri, 9:00-13:00 și de la 13:00-17:00.

Leader Land

Adresa: str. Testemițeanu, 17/6
Telefon: 022 99-25-00, 068 141-141

Centru pentru copii în care au fost create condiții perfecte pentru a petrece timpul în confort, pentru dezvoltarea armonioasă și formarea cu succes a copiilor.

În cadrul centrului, pentru copii a fost creat un mediu sănătos, ecologic. Podele de plută – material natural, termoizolant. După ore, în clase sunt conectate dispozitive bactericide, care contribuie la eliminarea virușilor. Datorită sistemului modern de ventilație, aerului proaspăt mereu pătrunde în încăperile instituției, fără aerisire și curent.

Programul educațional este elaborat conform Standardelor Naționale, cu suportul softurilor educționale pe tablele smart.

Atmosferă agreabilă, până la 12 copii în grupă, atenție maximă acordată de profesor fiecărui copil în parte. Siguranță și supraveghere video. Cadre didactice care își efectuează activitatea cu entuziasm și dragoste, și care tind permanent spre dezvoltare.

Activitățile de pregătire pentru școală se desfășoară zilnic, de luni până vineri, de la 8:30-12:30 ori de la 8:30-17:30. Matematica, citirea, limba engleză, arta vorbirii, literatura, cunoașterea mediului ambiant, ”Eu și Societatea”, arte plastice, muzică, coregrafie. Logopedie, o mulțime de cursuri opționale pentru copii cu diferite interese și talente – limba engleză, logopedie, chorografie, șah, educația financiară, leader weekend, mini disco etc.

Grupe: predare în limba română.
Vârsta: de la 3 ani.

"Indigo"

Adresa: str. Decebal, 80, оf. 106
Telefon: 022 57-10-62

La Indigo părinții pot să ajusteze activitățile și orele de frecventare în funcție de interesele și timpul disponibil al copilului. Copiii au posibilitatea să vină la lecțiile pe care le consideră cele mai atractive, de aceea fiecare program este individual și adaptat pentru a favoriza rezultate optime de învățare.

Gamă cuprinzătoare de programe educaționale:

Matematica pentru copiii preșcolari transformă învățarea numerelor într-o călătorie distractivă și captivantă. Copiii dezvoltă dragostea pentru numere și o bază solidă în matematică, care îi va ajuta în viitoarele lor activități academice.

Logoritmica presupune simbioza dintre vorbire, mișcare și muzică. Copiii învață să vorbească frumos și coerent. Își dezvoltă abilitățile motorii, coordonarea mișcărilor, a respirației. Antrenează memoria, atenția și percepția, mai ales cea auditivă. În cadrul acestei activități copii foarte activi se calmează, iar cei mai pasivi devin mai dinamici.

Artă și desen — Pictura, desenul, modelarea, decuparea, desenul grafic și interpretarea prin desen a poeziilor permit dezvăluirea potențialul creativ al copiilor și le dezvoltă imaginația.

Alfabetizare — Modelele ritmice și indiciile vizuale integrate îi ajută pe copii să învețe cum să citească cuvinte. Cu această abordarea inovatoare a alfabetizării, aceștia învăță cum să scrie corect cuvintele, își îmbogățește vocabularul și dezvoltă abilitățile motorii fine, cum ar fi precizia și controlul mișcărilor mâinilor.

Grădinița matinală:

Activități: 5 zile în săptămînă, de luni până vineri.
Program: de la 9:00 până la 15:00.
Preț: 100 lei / 1 oră (valabil pentru toate tipurile de activități). Prima vizită gratuită.
Vârsta: 3-7 ani.
Instruire: in limba română.

Program de week-end:

Activități: 1 zi în săptămână, sâmbătă.
Program: de la 10:00 până la 13:00.
Preț: 100 lei / 1 oră (valabil pentru toate tipurile de activități). Prima vizită gratuită.
Vîrsta: 3-7 ani.
Instruire: in limba română.

Educentru

Adresa: str. Studentilor 9/17
Telefon: 0 79 21-77-11

O echipă de profesioniști cu experiență și cunoștințe în domeniile: psihologie, psihopedagogie, pedagogie, educație timpurie și artă. Programe educaționale noi și absolut diferite de ce oferă școala, grădinița tradițională sau alte Centre Educaționale. Aici copiilor li se oferă oportunitatea de a-și forma o gândire flexibilă, orientată spre umanitate, responsabilitate și schimbare pozitivă. Misiunea centrului este de a oferi copiilor din Republica Moldova posibilitatea să-și descopere potențialul intelectual, prin dezvoltarea plăcerii de a învăța, de a cerceta și a crea la orice etapă de vârstă.

Servicii: Grădiniță și Minigradiniță; curs de pregătire pentru școală; curs de pictură, curs de Teatru si actorie; educatie timpurie, scoala de arte, logoped, psiholog.
Beneficiari: Copii cu vârste cuprinse între 2-7 ani.
Program: luni-vineri: 8:00-18:00.

Elistudio

Adresa: str. Malina Mică 46/3
Telefon: 079 44-05-70

Singurul studio din Moldova dedicat dezvoltării competențelor emoționale și sociale la copii, oferind un mediu prietenos și sigur în care aceștia pot crește și se pot dezvolta armonios.
Echipa este formată din specialiști cu peste 10 ani de experiență, psihologi și logopezi, care lucrează împreună pentru a învăța copiii, pas cu pas, cum să devină autonomi și încrezători.
Serviciile se adresează copiilor cu vârste între 2 și 14 ani și includ ghidarea părinților pentru o comunicare eficientă și empatică cu copiii lor.

Servicii:

  • Psiholog pentru Copii: Prin ședințe de evaluare psihologică, copiii sunt observați cu atenție pentru a formula recomandări valoroase pentru părinți. Fiecare ședință durează 60 de minute și costă doar 400 lei.
  • Inteligența Emoțională: Specialiștii organizează sesiuni de dezvoltare a inteligenței emoționale, folosind povești terapeutice și jocuri interactive. Copiii învață să recunoască și să gestioneze cele 7 emoții de bază într-un mod sănătos. Ședințele au o durată de 60 de minute și costă 400 lei.
  • Logopedie: În cadrul ședințelor de logopedie, experții evaluează și dezvoltă abilitățile de vorbire ale copilului. Dacă este necesar, se recomandă un program de stimulare a vorbirii. Durata unei ședințe este de 45 de minute, la prețul de 300 lei.
  • Program pentru Pregătire pentru Grădiniță: Programul de adaptare pentru grădiniță, desfășurat de luni până vineri între orele 8:00-13:00, ajută copiii să-și dezvolte abilitățile de relaționare și socializare într-un mediu nou și stimulant. Prețul pe zi este de 350 lei.
  • Elite Academia

    Adresa: str. M. Kogălniceanu, 68A.
    Telefon: 0 620 5- 15-18

    Programul include: citirea, scrisul, eidetica, origami, modelarea, abecedarul, arta teatrală, jocuri active, limba engleză, științele naturii, terapia prin povești, dezvoltarea muzicală, matematica elementară, activitatea logopedică în grup, dezvoltarea vorbirii și a logicii, lumea înconjurătoare, dezvoltarea artistică și a creativității, bunele maniere și intelectul emotional, dezvoltarea motricității fine și grosiere.

    Vârsta: 2-7 ani.
    Preț: în funcție de abonamentul ales. Lecția de probă – contra cost.
    Abonament ”Econom” - 5 zile pe săptămână, de luni până vineri, de la 08:30 până la 13:00, 80 lecții în lună. Dacă copilul va absenta de la ore, indiferent de motiv, orele nu pot fi recuperate.
    Abonament “Optim” - cel puțin două zile pe săptămână, de luni până vineri, cel puțin 2 lecții pe zi între orele 08:00 și 13:00, pachet minim 16 lecții. Dacă copilul va absenta motivat de la ore și va anunța din timp administratia сentrului, orele rămase pot fi recuperate.

    "Elitex"

    Adresa: str. Dacia, 53/2
    Telefon: 022 77-78-60, 0 691 1-15-89, 0 697 5-57-95

    Activități curriculare — cunoașterea mediului înconjurător, educarea limbajului, matematica, scris, logică, ABC, educația muzicală, educația fizică, educația artistico-plastică, educația ecologică, educația pentru societate, datini și obiceiuri naționale.

    Activități opționale — consiliere psihologică/logopedică, limba engleză, educația rutieră, bunele maniere, educația creștină, educația pentru sănătate.

    Activități recreative — activități în aer liber, plimbări în parc, vizite la Grădina Zoologică, vizionarea spectacolelor de teatru, vizite la muzee, planetarium etc.

    Personalul didactic al grădiniței este de specialitate (educatoare absolvente de universități și colegii pedagogice și/sau facultatea de limbi străine sau psihologie), cu bune cunoștințe ale pedagogiei alternative.

    Preț: în funcție de abonamentul ales.
    Grupe: predare în limba română.
    Vârsta: de la 1,5 ani până la 7 ani.

    Arithmetic Learning Centre

    Adresa: Chișinău, str. A. Mateevici, 27;
    Hâncești, str. M. Sadoveanu, 11.
    Telefon: 0 796 3-67-76

    Cursuri de aritmetică mentală pentru copii. O metodă japoneză de calcul pe o socotelniță numită Soroban. Este unica disciplină care antrenează creierul așa cum nu o face nicio altă știință. Pornesc ambele emisfere ale creierului – o parte vizualizează și cealaltă calculează. Viteza de calcul mental nu e unicul beneficiu remarcabil, practicând metoda Soroban se dezvoltă creativitatea și imaginația copilului, crește capacitatea de concentrare, este stimulată atenția.
    Vârsta: 5-14 ani.
    Durata: cursul cuprinde 7 nivele. Și dacă primul nivel e un fel de încălzire pentru creier, de la nivelul II începe adevărata aritmetică mentală. Durata unui nivel depinde de vârsta copilului.
    Program: lecțiile se desfășoară o dată pe săptămână, a câte 90 minute. Lecțiile au loc atât cu prezență fizică, cât și online.
    Număr de copii în grupă: de regulă sunt lecții în grup, de la 6 până la 10 copii. Dar se lucrează individual cu fiecare copil.

    "Academica"

    Adresa: str. Valea Trandafrilor, 24А, str. Albișoara 80/11
    Telefon: 079 00-43-53, 0 799 9-43-53

    Centrul educațional "Academica" invită copiii de 2-10 ani la lecții de dezvoltare. Specialiști cu experiență în pedagogie, psihologie, dezvoltare timpurie și creație desfășoară activități atractive pentru dezvoltare multilaterală și pentru descoperirea potențialului fiecărui copil.
    Copiii au posibilitate să frecventeze cursurile în cadrul Grădiniței sau a programelor suplimentare. Chiar și în zilele de sâmbătă.

    Program "Mama și copil" pentru copii de la 2 până la 3 ani.
    Activitățile interactive pentru dezvoltarea abilităților senzoriale, motoricii fine și vorbirii se desfășoară împreună cu mamele de 2 ori pe săptămână a câte 1 oră.

    Program "Mini Școală" pentru copii de la 3 până la 6 ani.
    Activitățile se desfășoară de 5 ori pe săptămână, de la 8:00 până la 12:30 sau de la 8:00 până la 18:00. În program: bazele gramaticii, matematica, limba engleză, dezvoltarea vorbirii, copiii efectuează proiecte de creație, la fel învață să cânte și să danseze. Este inclusă alimentația, somnul de la amiază și plimbările.

    Program "Pregătire pentru școală" pentru copii de 4-7 ani.
    Lecțiile interactive au loc de 2 ori pe săptămână, cu durata de 2 ore pentru copii de 5-7 ani și 1,5 oră pentru copii de 4-5 ani.

    Program "Teap-leap" pentru copii de 2-3 ani.
    Lecții cu mămici. O dată pe săptămână a câte 45 minute. Descoperim mediul ambiant prin artă.

    Școala de inteligență la viteză. Curs pentru copii de 4-5 ani și 5-7 ani.
    Lecțiile au loc de 2 ori pe săptămână a câte 1 oră academică. În cadrul lecțiilor copiii îndeplinesc sarcini de logică, atenție și gândire. Ei rezolvă ghicitori, învață poezii folosind pictograme, completează sarcini de joc pentru dezvoltarea inteligenței emoționale și a super-memoriei.

    Creație și sport: Lecții de sculptură, Desen creativ, dansuri moderne, taekwondo pentru copii 3+
    La fel, copiii au oportunitatea să studieze limba română și engleză, să învețe elementele de bază ale etichetei, să călătorească în jurul lumii, să studieze la ”Școala de experimente” și să-și dezvolte atenția.

    Baby Smile

    Adresa: str. N. Dimo 10
    Telefon: 0621 0-82-77

    Centrul de dezvoltare pentru copii Baby Smile – locul unde copiii se joacă, învață și zâmbesc. Ușa centrului educațional "Baby Smile" e deschisă de luni până vineri, de la 9:00 până la 14:00, pentru toți copilașii începând cu vârsta de 4 ani.

    Interiorul centrului este echipat în funcție de necesitățile și interesele copiilor, astfel încât micuții să se simtă confortabil și să-și poată dezvolta diverse abilități. Există sală separată pentru activități, dotată cu toate materialele necesare pentru organizarea și desfășurarea programului de studii. La fel, este amenajat și un spațiu aparte pentru joacă, de care copiii sunt pur și simplu entuziasmați. Aici ei găsesc activități atractive și o mulțime de jucării și jocuri de dezvoltare.

    Program Mama+Copil: Timp de o oră, mama se află în incinta centrului împreună cu copilul. Micuțul se joacă, comunică, iar educatorii verifică nivelul de dezvoltare al copilului. Între timp, mama se relaxează într-un fotoliu comod, cu o ceașcă de ceai sau cafea, se delectează cu biscuiți.
    Când: luni-vineri, 11:00-12:00.

    Grupă cu program scurt (mini-grădiniță): Dezvoltare abilități de scriere, citire, motorică fină și grosieră, dezvoltarea abilităților creative. Toate activitățile sunt combinate în așa modalitate încât să fie interesante pentru fiecare copil.
    Când: luni-vineri, 9:00-14:00
    Preț: 3900 lei / 1 lună

    Micul Erudit

    Adresa: str. Gohberg, 1/1
    Telefon: 069 90-22-11

    Grădinița, unde confortul psihologic și fizic este asigurat din prima zi, și unde copiii revin cu drag de fiecare dată.

    Personal calificat, bucătarie proprie și teren de joacă spațios.

    Programele de dezvoltare, inclusiv cele curiculare, sunt adaptate potrivit fiecărei vârste, fiind îmbinate cu ore de engleză, arta vorbirii, pregătire pentru școală.

    Grupele sunt formate din 12 sau 15 copii de aceeași vârstă.

    Grupe: cu predare în limba română.
    Vârsta: 2 - 6 ani.
    Program: 7:30-18:00.

    Academia Piticilor

    Adresa: str. Petru Zadnipru, 4/5
    Telefon: 0 793 3-05-96

    Echipa de profesioniști și varietatea activităților urmăresc dezvoltarea armonioasă a copiilor încă de la primii pași în grădiniță pînă la încheerea grupelor pregătitoare. Metodele de predare sunt moderne, creative, și diferențiate, centrate pe copil.

    Jocul și comunicarea fac parte din activitatea noastră zilnică. Prin joc și materiale didactice educative la noi se învață eficient și cu mare plăcere.

    Grădinița "Academia Piticilor" vă propune un program diversificat de activități:

    • Limba engleză
    • Dansuri
    • Arta vorbirii

    Părintii pot fi mai aproape de picii lor accesând programul vizualizare online.

    Grupele sunt formate cu un num. maxim de 14 copii.

    Profesionalism, răbdare, atenție și multă dragoste pentru toți picii.

    Program: 08:00-13:00. Abonament: 4000 lei.
    Program: 08:00-18:00. Abonament: 8000 lei.

    Academia internațională pentru copii "FasTracKids"

    Filiala Centru: str. Ion Pruncul, 9.
    Telefon: 0 791 2-13-14.

    Filiala Botanica: str. Traian, 2/2.
    Telefon: 0 789 3-00-00.

    Filiala Buiucani: str. Alba Iulia, 91.
    Telefon: 0 794 4-99-77.

    Filiala Telecentru: str. Gheorghe Asachi, 81.
    Telefon: 0 791 5-19-15.

    Filiala Ciocana: str. Mircea cel Bătrân, 18.
    Telefon: 0 786 6-55-45.

    Signing — program care are drept scop — îmbunătațirea metodelor de relaționare dintre părinți și copiii lor, într-o perioadă în care limbajul verbal nu este încă format (8-20 luni).
    Preț: pentru copii de 6-20 luni — 1 dată pe săptămână a câte 1 oră — 600 lei (4 lecții). Lecția de probă — gratuit.

    Deceluș — program de dezvoltare a abilităților de comunicare și socializare. Dezvoltarea sensoricii, motoricii, vorbirii, socializare. Lecțiile se desfășoară în formă de joc.
    Preț: pentru copii de 1,5-2,5 ani — 2 ori pe săptămână a câte 1 oră — 700 lei (8 lecții). Lecția de probă — 60 lei.

    FasTracKids — program educațional exclusiv pentru copii de 2-3 ani și 4-8 ani. Programul are drept scop dezvoltarea bagajului de cunoștințe, intelectului și calităților personale ale copilului prin intermediul studierii a 12 domenii atractive, precum: Astronomia, Creativitatea, Matematica și Științe Naturale. Activitățile sunt predate elevilor de Stația de Învățare.
    Preț: pentru copii de 2-3 ani — 1 dată pe săptămână a câte 1 oră — 700 lei (4 lecții). Pentru copii de 4-8 ani — 1 dată pe săptămână a câte 2 ore (4 lecții) — 1000 lei.

    Pot Singur — program de dezvoltarea intelectuală (memorie, atenție, logică, percepție etc).
    Preț: pentru copii de 3-5 ani și 5-7 ani — 2 ori pe săptămână a câte 1 oră — 700 lei (8 lecții). Lecția de probă — gratuit.

    Clubul Copiilor "Spiridușii"

    Adresa: str. Burebista, 92B
    Telefon: 0 691 1-41-45, 069-114-145

    Clubul Copiilor Inteligenți și Creativi "Spiridușii" este un centru de dezvoltare pentru copii de la 2 ani. Accentul se pune pe educația integrală și formarea personalității copilului. Copilul se dezvoltă armonios prin joc într-o atmosferă prietenoasă și în condiții apropiate de cele de casă. Educația în stil familial (cu componentele maternă și paternă), cu cadre didactice calificate, îi oferă copilului condiții de educație liberă și o integrare socială facilă. Dragostea și acceptarea, dăruite copiilor, creează premize pentru dezvoltare calitativă. Se oferă asistență psihologică în educație pentru copil și familie. Grupe mici – până la 8 copii. Ziua de probă este gratuită. Frecventare prin abonament sau zilnică.

    Grupe: cu predare în română. Studiile se desfășoară conform programelor curriculare.
    Grădinița matinală: 8:30–13:00, 145-164 lei/zi.
    Grădiniță de zi: 8:30–18:00, 270 lei/zi.
    Pregătire pentru școală: 5-7 ani, 70 lei/ora.


    Dacă copilul dvs. va merge anul viitor la școală, vedeți articolul nostru despre "Centrele de educație preșcolară din Chișinău".

    La care centru de dezvoltare merg copiii dvs.? Poate cunoașteți un centru de dezvoltare timpurie a copilului care nu este menționat în prezentarea noastră? Neapărat scrieți-ne despre acest centru și noi îl vom adăuga în listă.

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Tag-uri:

Produse și servicii la tema

Vezi harta
  • Academia Piticilor Clubul copiilor creativi

    CityShort Chișinău, str. Petru Zadnipru, 4/5
    0 793 3-05-96

  • Family Shopping Center Торговый центр

    CityShort Chișinău,

  • Leaderland Centrul educațional de dezvoltare pentru copii

    CityShort Chișinău, str. Testemițeanu, 17/6
    022 99-25-00, 068 141-141

  • EDUCENTRU Centru educațional

    CityShort Chișinău, str. Studentilor, 9/17
    079 21-77-11, 079 21-77-11

  • Arithmetic Learning Centre Cursuri de aritmetica mentală

    CityShort Chișinău, str. A. Mateevici, 24
    079 63-67-76

  • Academica Сentrul educațional pentru dezvoltarea copiilor

    CityShort Chișinău, str. Valea Trandafirilor, 24А
    0 790 0-43-53

  • Elistudio Studio de Dezvoltare Emoțională din Moldova

    CityShort Chișinău, str. Malina Mica 46/3
    079 44-05-70

  • Baby Smile Centrul de dezvoltare pentru copii

    CityShort Chișinău, str. N. Dimo, 10
    062 10-82-77

  • Elite Academia Centru de educație pre-școlară

    CityShort Chișinău, str. M.Kogălniceanu 68 А
    0 620 5-15-18

  • Grădinița & Liceul Privat "Elitex" Instituţie de învăţământ privat

    CityShort Chișinău, str. Dacia, 53/2
    022 77-78-60, 0 691 1-15-89, 0 697 5-57-95

  • Spiridușii Centru de dezvoltare timpurie

    CityShort Chișinău, str. Burebista, 92B
    0 691 1-41-45, 069-114-145

  • Indigo Centru de dezvoltare timpurie

    CityShort Chișinău, str. Decebal, 80, № 106
    022 57-10-62

  • FasTracKids Centru de educație pre-școlară

    CityShort Chișinău,
    022 21-00-91, 079 12-13-14

  • Micul Erudit Детский сад-ясли

    CityShort Chișinău, str. Gohberg, 1/1
    069 90-22-11

lblShowList

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 7

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 30 aug. 2013 00:39 #1 Natalia Prihodico

    Мы ходили в разные развивашки, пока не нашли подходящую. Сейчас ходим в Elite Academie, на развивающие занятия, музыку и английский. Дочке очень нравится.

    Answer
  • 24 mar. 2014 20:31 #2 Teni2 Victoria

    Noi am fost la Micul Print de la Buiucani, fetita mea a frecventat centrul asta de la 3 anisori si acolo s-a pregatit de scoala.

    Answer
  • 06 oct. 2014 15:56 #3 Olesea Malai

    Noua ne place nespus de mult la Curcubeul Vesel. Mai ales la Activitati educative. Tare multumiti! Noi mergem de la 1 an si 9 luni acolo! Acum avem 2 ani si jumatate!

    Answer
  • 07 oct. 2015 17:02 #4 Elena Cioina

    Am fost la Giraffe o singura data. Inteleg ca o singura data nu e deajuns ca sa tragi concluzii, dar eu nu am riscat sa merg inca odata. Mi s-a parut mai mult o recreiere pentru mame si prea putin pentru dezvoltarea unui copil. In schimb am ramas multumita de Fas TracKids. Am mers in centru si la botanica, grupa 2 ani. La botanica e mai distractiv, in centru m-ai mult accent se pune pe dezvoltarea copilului. Dar in final ambele ok.

    Answer
  • 18 apr. 2017 20:52 #5 Costea Malcoci

    buna ziua as avea nevoie de un nr.de telefon si o adresa la CARUL CUNOSTINTELOR ma poate ajuta cineva ms anticipat

    Answer
  • 20 apr. 2017 23:24 #6 Daniela Rotaru

    #5 Costea Malcoci, Toate contactele centrelor menționate în articol, le găsiți în compartimentul "Produse și servicii"

    Answer
  • 05 iun. 2017 23:37 #7 Galina Ivanova

    почему никаких развивашек на телецентре нет, когда уже у нас откроется хоть один " fasttrackkids" или аналогичные?

    Answer

NewCompanies

InvitedPapersH

MostPopularThemes FromDevision «De la 1 la 3 ani»

PopularArticlesInnerH2 FromDevision «De la 1 la 3 ani»