Grădinițele private din Chișinău. Prezentare25

Grădinițele private din Chișinău. Prezentare

Grădiniță privată vs bonă?

Taxele pentru studii în grădinițele private din Moldova sunt destul de mari, aproximativ 150-350 de euro pe lună, sumă ce constituie, în mediu, salariul lunar al unei bone. De ce atunci multi părinți preferă să opteze pentru grădiniță în defavoarea bonei?

În primul rând, deoarece copilul se va află într-un colectiv de copii de aceeași vărstă și va învăța să comunice liber cu semenii săi. Din păcate, această comunicare nu poate fi înlocuită cu cea din curte (acolo mereu se implică părinții) sau cu cea de la cluburile de dezvoltare timpurie a copiilor, unde copilul petrece doar câteva ore pe săptămână (e prea puțin timp pentru socializare).

În al doilea rând,nu fiecare părinte acceptă prezența unei persoane străine în propria casă pe parcursul întregii zile.

În al treilea rând, grădinița oferă copilului un regim strict al zilei. Orele determinate de masă, de somn și varietatea de activități ajută copiii să perceapă într-un anumit fel — timpul.

În al patrulea rând, grădinița, în calitate de "instituție cu acte în regulă", este responsabilă pentru siguranța copiilor. Or, o instituție, spre deosebire de o bonă, are anumite obligații și îndatoriri garantate de lege, fapt ce oferă părinților o doză de garanție pentru siguranța copilului lor.

Grădiniță privată vs grădiniță de stat?

Există o mulțime de grădinițe de stat, cu toate acestea, mulți dintre părinți preferă, într-un final, grădinițele private. Un argument ar fi dorința părinților de a da copilul la gradiniță până la 2 ani, iar în cazul grădinițelor de stat, acest lucru este practic imposibil. Un alt argument ar fi optarea pentru un mediu favorabil educației și dezvoltării copilului, ceea ce pentru unii părinți presupune: mobilier nou, jucării eco, cărți calitative și o atitudine binevoitoare față de copii. O atenție deosebită se acordă planului intens și divers de instruire și, evident, alimentației echilibrate și de calitate. De asemenea, părinții își fac griji pentru siguranța copilului, lucru garantat, în mare parte, de instituțiile private.

Dacă ați luat drept reper unul dintre motivele menționate și sunteți gata să faceți alegerea, nu uitați că orice lucru "aparent perfect" are și neajunsuri. Or, nimeni nu vă oferă garanția că în schimbul unei taxe impunătoare veți primi educația cuvenită pentru copilul Dvs. De aceea informați-vă cu minuțiozitate, analizați toate avantajele și dezavantajele instituților alese și nu în ultimul rând, cereți părerea parinților care deja au trecut prin acestă experiență.

Pentru ajutor, vă oferim lista grădinițelor private din Chișinău:


Centrul educațional de dezvoltare pentru copii Bravokids Education

Adresa: str. Miron Costin, 15/1.
Теlefon: 069 26-29-69.

O echipă de profesioniști cu experiență și cunoștințe în pedagogie, psihologie, logopedie, sănătate fizică, dezvoltare timpurie. Toate programele educaționale includ dezvoltarea complexă orientată spre îmbunătățirea memoriei, atenției, gândirii, inteligenței emoționale, autopercepției, voinței și vorbirii. Misiunea сentrului — de a crea cele mai bune condiții pentru dezvoltarea completă și multilaterală a copiilor de la 1 până la 12 ani – vârsta despre care poți spune "Ajută-mă să fac asta de sine stătător".

Servicii: Baby+ (1-3); mini-grădiniță (3-5); Preschool (5-7); Afterschool (5-9); English (funny 3-5; start 5-7; academic 7-12); Logo-grupă (4-6); Psyholog, Logoped, precum și — sâmbăta utilă și duminica veselă.

Programul presupune folosirea diferitor metode și tehnici, inclusiv: Montessory, dezvoltarea vorbirii prin metoda psiholingvistică, dezvoltarea complexă după conceptul "direight", pregătire pentru școală, luând în considerare nu doar abilitățile cognitive, dar și componentele emoționale, psihologice și fizice.

În program: activități curriculare, dezvoltare-Montessory, limba română și limba engleză, art-studio, consiliere psihologică și logopedică, lecții de muzică, studio teatral, dezvoltare fizică activă. Centrul dispune de un mediu bine organizat, care contribuie la dezvoltarea multilaterală a copiilor.

Orar: minigrădiniță: luni-vineri, 10:00-12:00; mamă+copil: luni, miercuri, vineri, 17:00-18:00; preschool (5-7 ani): luni-vineri, 9:00-13:00 și de la 13:00-17:00.

Leader Land

Adresa: str. Testemițeanu, 17/6
Tel: 022 99-25-00, 068 141-141

Centru pentru copii în care au fost create condiții perfecte pentru a petrece timpul în confort, pentru dezvoltarea armonioasă și formarea cu succes a copiilor.

În cadrul centrului, pentru copii a fost creat un mediu sănătos, ecologic. Podele de plută – material natural, termoizolant, care nu permite să se adune praf. După ore, în clase sunt conectate dispozitive bactericide, care contribuie la eliminarea virușilor. Datorită sistemului modern de ventilație, aerului proaspăt mereu pătrunde în încăperile instituției, fără aerisire și curent.

Programa educațională este elaborată conform Standardelor Naționale, cu suportul softurilor educționale pe tablele smart.

Atmosferă agreabilă, până la 12 copii în grupă, atenție maximă acordată de profesor fiecărui copil în parte. Siguranță și supraveghere video. Cadre didactice care își efectuează activitatea cu entuziasm și dragoste, și care tind permanent spre dezvoltare.

Activitățile de pregătire pentru școală se desfășoară zilnic, de luni până vineri, de la 8:30 până la 12:30 și de la 8:30 până la 17:30. Matematica, citirea, limba engleză, arta vorbirii, literatura, cunoașterea mediului ambiant, ”Eu și Societatea”, arte plastice, muzică, coregrafie. Logopedie, o mulțime de cursuri opționale pentru copii cu diferite interese și talente – educația financiară, ceramică, laborator etc.

Grupe: predare în limba română.
Vârsta: de la 2.5- 7 ani.

"Elitex", Botanica

Adresa: str. Dacia, 53/2
Tel: 022 77-78-60, 0 691 1-15-89, 0 697 5-57-95

Instituția de Învățământ Privat Liceul "ELITEX" activează de 18 ani și are în gestiune grădiniță și liceu.

Grădinița este amplasată într-o zonă liniștită și verde a capitalei, ferită de poluare fonică și atmosferică, în apropiere de Grădina Botanică.

Copiii sunt organizați în grupe pe criterii de vârstă și în funcție de particularitățile individuale. Grupele sunt formate din 12-maxim 16 copii. Există o grupă de creșă.

Activitățile curriculare care le realizăm sunt: cunoașterea mediului înconjurător, dezvoltarea vorbirii, matematica, scris, logică, ABC, educația muzicală, educația fizică, educația artistico-plastică, educația ecologică, educația pentru familie și societate, datini și obiceiuri naționale, educația rutieră și bunele maniere .

Deasemenea avem activități opționale cu profesori de specialitate de două ori în săptămână fiecare— consiliere psihologică/logopedică, limba engleză, educația creștină , lecția de coregrafie și educația muzicală la pian.

Activități recreative organizăm în fiecare lună : plimbări la Grădina Botanică, vizite la Grădina Zoologică , vizionarea spectacolelor de teatru, Planetarium, vizite la muzee etc.

Matinee — о atenție deosebită se acordă sărbătorilor și evenimentelor culturale. Sala festivă este decorată conform tematicii de Toamnă, Crăciun, Paște, Primăvară, 1 Iunie etc Evenimentele sunt de amploare cu decor inedit, efecte de lumini profesioniste, bule de săpun, zăpadă artificială, Show-uri inedite cu profesioniști și invitați speciali (artiști, scriitori, dresori de circ cu animăluțe dresate etc). Întotdeauna instituția știe să impresioneze spectatorii.

Personalul didactic al grădiniței este de specialitate (educatoare absolvente de universități și colegii pedagogice și/sau facultatea de limbi străine sau psihologie), cu bune cunoștințe ale pedagogiei alternative. Personalul auxiliar a fost format după criteriul necesităților copiilor: psiholog-logoped, profesor de limbi străine, profesor de pian, profesor de coregrafie. Profesorii de specialitate vin de două ori în săptămână fiecare.

Spațiul grădiniței este prevăzut astfel încât copilul dumneavoastră să se simtă confortabil pe toată durata zilei.

Sistem de siguranță: Spațiul grădiniței este dotat cu camere de supraveghere video, sistem de securitate, condiționere, mașină de spălat vase, lămpi de cuarț antibacteriene, proiectoare pentru lecții interactive și tehnică modernă.

Program scurt: 8:00-13:00.

Program lung: 8:00-18:00.


Elite Academia, Centru

Adresa: M. Kogălniceanu, 68A
Telefon: 0 620 5-15-18.

Programul pentru copii de 3-4 ani include dezvoltarea abilităților de vorbire, matematică, știință și educație socială. Se acordă atenție nevoilor unice ale copilului. În fiecare zi, în cadrul centrului, copiii explorează mediul înconjurător, creează opere de artă, joacă personaje și jocuri de mișcare. În acest fel, învață urmând indicații și alte abilități cheie pentru succesul învățării.

Fiecare zi este plină de activități, concepute cu atenție, structurate în cele șase zone principale de dezvoltare:

  1. Dezvoltarea limbajului și a alfabetizării: Dezvoltarea vorbirii; abecedarul; activitatea logopedică
  2. Construirea puterii creierului: Logica; matematica elementară; geometria; științele naturii
  3. Dezvoltare socială și emoțională: bunele maniere și intelectul emotional; terapia prin povești
  4. Dezvoltare fizică și bunăstare: Jocuri in aer liber
  5. Dezvoltare cognitiva: Dezvoltarea motricității fine și grosiere; sensorica
  6. Expresie creativă: Dezvoltarea artistică; teatru; dezvoltarea muzicală

Ce poate învăța copilul la Elite Academia:

  • independență,
  • aplicarea în viața reală a cunoștințelor primite în grupă,
  • motivația și dorința de a atinge obiective,
  • arta comunicării cu colegii,
  • activitate fizică regulată.

Avantajele grădiniței:

  • hrănirea în cazul în care copilul nu mănâncă,
  • curte fara acces la trafic,
  • supraveghere video,
  • personal didactiv cu experiență și studii în domeniu

Orarul grupei 3-4 ani:

08:00 – 08:30 Primirea copilașilor
08:30 – 09:00 Micul dejun
09:10 – 10:00 Joc liber
10:00 – 11:00 Plimbarea în aer liber (se organizează jocuri active)
11:00 – 11:20 Gustarea
11:20 – 13:00 Activitatea educațională (logoritmica, matematica, scrisul, dezvoltarea muzicală, dezvoltarea vorbirii, dezvoltarea motricității fine și grosiere, bunele maniere)
13:00 – 14:00 Prânzul
14:00 – 16:00 Somnul
16:00 – 17:00 Cina
17:00 – 18:00 Plimbarea în aer liber/ Plecarea copilașilor acasă.



Academica

Adresa: str. Valea Trandafirilor, 24A, str. Albișoara 80/11
Telefon: 079-00-43-53, 0 799 9-43-53

La activități copiii învață: bazele alfabetului, matematica, limbile română și engleză, își dezvoltă vorbirea, realizează proecte frumoase în cadrul lecțiilor de artă, învață să cânte și să danseze, la fel practică sportul.

De ce părinții aleg centrul pentru copii ”Academica”:

  • Număr mic de copii în grupă.
  • Procesul de studii se desfășoară în două limbi.
  • Abordarea individuală a fiecărui copil.
  • Copiilor le place să învețe, deoarece studiază în baza unui program unic, elaborat de un pedagog cu experiență.
  • Copiii petrec mult timp la aer liber.
  • Avem grijă de sănătatea copiilor dvs.
  • Propunem un meniu foarte variat și sănătos, plus porții mari.
  • Centrul pentru copii este amplasat în zonă de parc.
  • La noi aveți posibilitatea să primiți sfatul unui psiholog sau/și logoped.

Limba de predare: rusă și română.
Vârsta: de la 3 ani.
Orar: Copiii frecventează lecțiile 5 zile în săptămână, de la ora 08:00 până la 12:30 sau de la 08:00-18:00.
Numărul de copii în grupă: până la 12 persoane.
Preț: toată ziua – 7600 lei, jumătate de zi – 4600 lei.



Educentru, Râșcani

Adresa: str. Studentilor, 9/17
Tel.: 079 21-77-11

O echipă de profesioniști cu experiență și cunoștințe în domeniile psihologie, psihopedagogie, pedagogie, educație timpurie și artă. Programe educaționale noi și absolut diferite de ce oferă grădinița tradițională. O abordare nouă față de educație, oferind copiilor oportunitatea de a-și forma o gândire flexibilă, orientată spre umanitate, responsabilitate și schimbare pozitivă. Oferim copiilor din Republica Moldova posibilitatea de a-și descoperi potențialul intelectual, prin dezvoltarea plăcerii de a învăța, de a cerceta și a crea la orice etapă de vârstă.

Pe parcursul activității urmărim să obținem aceste rezultate:

  • Dezvoltarea gândirii creative la copii;
  • Formarea abilităților de conducere, negociere și rezolvare de probleme;
  • Educarea încrederii în sine;
  • Formarea abilităților de comunicare;
  • Dezvoltarea gândirii strategice;
  • Antrenarea puterii de concentrare;
  • Formarea unei atitudini adecvate și pregătirea pentru viață;
  • Dezvoltarea unor abilități economice și antreprenoriale de la vârste timpurii.

Orar de lucru: de la 8:30 la 17:30, de luni pina vineri,
Virsta: de la 1,9 -7 ani,
Pret pentru jumatate de zi, de la 8:30 la 12:30 — 2560 lei, iar pentru toata ziua, de la 8:30 la 17:30 pretul abonamentului lunar este de 4560 lei. Ziua de proba (doar 80 lei).


"Academia Piticilor", Ciocana

Adresa: str. Petru Zadnipru, 4/5
Tel: 0 793 3-05-96

Echipa de profesioniști și varietatea activităților urmăresc dezvoltarea armonioasă a copiilor încă de la primii pași în grădiniță pînă la încheerea grupelor pregătitoare. Metodele de predare sunt moderne, creative, și diferențiate, centrate pe copil.

Jocul și comunicarea fac parte din activitatea noastră zilnică. Prin joc și materiale didactice educative la noi se învață eficient și cu mare plăcere.

Grădinița "Academia Piticilor" vă propune un program diversificat de activități:

  • Limba engleză
  • Dansuri
  • Arta vorbirii

Părintii pot fi mai aproape de picii lor accesând programul vizualizare online.

Grupele sunt formate cu un num. maxim de 14 copii.

Profesionalism, răbdare, atenție și multă dragoste pentru toți picii.

Program: 8:00-13:00. Abonament: 4000 lei

Program: 08:00-18:00. Abonament: 8000 lei.


Grădinița-creșă ”Micul Erudit”

Adresa: str. Gohberg, 1/1
Telefon: 069 90-22-11

Grădinița, unde confortul psihologic și fizic este asigurat din prima zi, și unde copiii revin cu drag de fiecare dată.

Personal calificat, bucătarie proprie și teren de joacă spațios.

Programele de dezvoltare, inclusiv cele curiculare, sunt adaptate potrivit fiecărei vârste, fiind îmbinate cu ore de engleză, arta vorbirii, pregătire pentru școală.

Grupele sunt formate din 12 sau 15 copii de aceeași vârstă.

Grupe: cu predare în limba română.
Vârsta: 2 - 6 ani.
Program: 7:30-18:00.
Preț: 4700 lei.

"Erudio", Râșcani

Adresa: stradela Andrei Doga, 8/3
Tel.: 0 671 1-17-77, 0 672 2-23-33, 022 43-58-96

Grădinița e locul unde cei mai mici fac primii pași în viața socială. Aici picii încep să interacționeze cu alți copii și adulți. La grădiniță copilul iese din mediul obișnuit și începe să-și construiască relații în afara familiei. La grădinița Erudio, noi înconjurăm copilul cu atenție, grijă și dragoste. În acest context, cunoașterea lumii înconjurătoare devine un proces interesant și plăcut.

Avem un program de activități echilibrat. Copilul este implicat în activități educaționale, fiind combinate eficient jocurile, sportul, plimbările în aer liber și acivitațile intelectuale.

Noi punem accest pe dezvoltarea armonioasă și multilaterală. Realizăm cu copiii un șir de activități, precum:

  • Limba Engleză: 5 ori / săptămână.
  • Înot: 3 ori / săptămână în bazin propriu cu apă sărată!
  • Salină: 3 ori / săptămână.
  • Arta vorbirii: 2 ori / săptămână.
  • Dans: 2 ori / săptămână.
  • Muzică: 2 ori / săptămână.
  • Sport: 2 ori / săptămână.
  • Alimentație: 4 ori / zi (mic dejun, prânz, gustare, cină), meniu echilibrat și variat, cu bucate gătite de bucătarii noștri!
  • Ore de lucru: Luni – Vineri 8:00 – 18:00.
  • Mărime grup: max. 18 copii.

Pentru cei mai mici avem grupa creșă, în care primim copii de la 2 ani!
Mărime grup creșă: max. 12 copii.

În afară de programul de bază educatorii noștri pregătesc împreună cu copiii evenimente distractive, festivități tematice, concursuri, expoziții și ateliere de creație. Prin aceste evenimente punem accent pe aptitudinile de comunicare și auto-exprimare a copiilor, dezvoltăm simțul estetic.

Facilități: grupe separate pentru fiecare vârstă cu dormitoare și camere de baie; sală festivă, sală pentru activitați sportive, bloc alimentar cu cantină; bazin cu apă sărată; salină; teren de joacă propriu securizat și amenajat; bibliotecă cu materiale didactice, camera de supraveghere video.


Mini-gradinita FasTracKids

Centru — Adresa: str. Puskin, 62
Tel.: 079 12-13-14

Botanica — Adresa: bd. Traian, 2/2
Tel.: 078 93-00-00

Ciocana — Adresa: bd. Mircea cel Bătrîn, 13/8
Tel.: 078 66-55-45

Buiucani — Adresa: str. Alba Iulia, 91
Tel.: 079 44-99-77

Dacă doriți să oferiți copilului dvs șansa de a-și dezvolta cunoștințele în mai multe domenii pentru o mai bună pregătire pentru școală, dar nu vă reușește din anumite motive să frecventați grădinița , atunci programul nostru de Mini - Școală FasTracKids vă poate ajuta. Programul Mini - Gradinita cuprinde următoarele activități :

  • FasTracKids;
  • FasTracK English;
  • Lecții de dezvoltare pentru pregătirea pentru școală;
  • Lectii de Artă și Creație;
  • Lecții de muzică, unde copiii învață să cânte ți să danseze.

În cadrul lecțiilor noastre copiii foarte ușor și într-o modalitate distractivă învață să scrie și să citească , își dezvoltă vorbirea rapid cu ajutorul jocurilor de cuvinte, învață poezii, redau pe scurt povești. Îi ajutăm să-și dezvolte orizontul de cunoaștere despre lumea animalelor, plantelor și realitatea înconjurătoare. Studiază matematica în toată diversitatea ei. Stația Interactivă de Învățare permite copiilor să îndeplinească sarcini într-un mod activ și distractiv, fără a le afecta ochii, pentru dezvoltarea atenției, memoriei, gândirii spațiale și logice. Programul FasTracKids

Oferă copiilor nu doar distracție dar și un mare beneficiu , iar învățarea limbii engleze de 2 ori pe săptămână asigură un interes pentru învățarea limbilor str ăine în viitor.

Pentru copii in timpul zilei este prevazut trei mese ( doua dintre care sunt sub formă de fructe, ceai, biscuiti).

Vârsta: 2-7 ani.
Program: 5 zile pe săptămână începând cu ora 08:30 până la ora 13:00 sau 8:30-18:00 (cei mari) și 08:30 – 12:00 (cei mici).


"Spiridușii" Botanica

Adresa: ул. Буребиста, 92Б
Tel: 0 691 1-41-45

"Spiridușii" este o grădiniță pentru copiii de la 2 la 7 ani, apropiată de cele de tip familial. Aici copilul se dezvoltă armonios, sănătos, multilateral și fericit.

Dezvoltăm la copii nu doar logica, ci și dorința de a gândi; nu numai perceperea frumosului, ci și dorința de a crea acest frumos; nu doar cunoștințe noi, ci dorința de a studia.

Grădinița este amplasată în sectorul Botanica, într-o casă cu două nivele, depărtată de stradă, cu curte îngrădită. Acest fapt asigură securitatea și liniștea necesară copiilor pentru a spori nivelul de concentrare în timpul activităților. La amenajarea sălilor de studii ne-am orienat spre crearea unei atmosfere apropiate de condițiile de casă. În astfel de condiții copiii se simt în siguranță și confort.


B.E.S.T — Bilingual Education for preSchoolers and Toddler

Adresa: str. Grigore Ureche, 46/1
Tel: + 373 22 99 75 95, 069 68 59 59
E-mail: best1prek@gmail.com

Acum ai șansa să-i oferi piciului tău o grădiniță ca în filmele americane! Toamna aceasta, în inima Chișinăului își deschide ușile instituția preșcolară B.E.S.T (Bilingual Education for preSchoolers and Toddler), adeptă a modelului de educație timpurie aplicat în SUA.

B.E.S.T vine cu o viziune inovativă asupra rolului pe care îl are grădinița în dezvoltarea intelectuală, afectivă, socială și fizică a preșcolarului. Ce înseamnă acest lucru?

Dacă îți dorești ca piciul să deprindă comunicarea cu semenii și adulții într-un mediu prietenos – fără mulți copii și educatori suprasolicitați, să dezvolte aceeași pasiune pentru limbile străine, activitățile educative și creative, ca și pentru joacă, să dobândească cunoștințe, deprinderi, atitudini și conduite noi, care să constituie fundamentul unui adult fericit, empatic, integru, atunci grădinița B.E.S.T este cea mai bună alegere!

La B.E.S.T vorbim în engleză

La B.E.S.T implementăm educația bilingvă. Limba de instruire este engleza, combinată cu o oră de limbă română/rusă zilnic. Credem că într-o lume din ce în ce mai globalizată, a vorbi mai multe limbi are din ce în ce mai multe avantaje practice. Unde mai pui că tot mai multe studii arată că instruirea bilingvă îmbunătățește, în primul rând, funcția executivă a creierului, responsabilă de luarea de decizii și rezolvarea de probleme.

La B.E.S.T evităm șablonarea

La B.E.S.T. aplicăm cele mai moderne metode de educație timpurie, axate pe tratarea diferențiată a discipolilor. Suntem convinși că fiecare copil este unic și poate fi comparat doar cu sine însuși. Iată de ce, nu uniformizăm, ci oferim condiții de afirmare tuturor picilor, în concordanță cu caracteristicile psiho-fizice individuale. Ce înseamnă acest lucru? Copilul va fi implicat în activități zilnice care să-l solicite corespunzator stadiului de dezvoltare atins de el.

La B.E.S.T ne simțim ca acasă

La B.E.S.T. susținem și credem în acomodarea blândă a copilului cu experiența educației timpurii și cu ieșirea de sub „aripa” mamei. Grupele sunt formate din cel mult 8 copii, ceea ce permite educatorilor să acorde atenție maximă procesului de adaptare prin care trece fiecare pici. Înconjurat de doar cîțiva semeni, într-o atmosferă prietenoasă și liniștită, sub permanenta supraveghere a unui adult, piciul tău se va simți ca acasă.

La B.E.S.T facem echipă cu părinții

Dezvoltarea psiho-fizică a copilului la această vârstă depinde atât de cadrele didactice, cât și de părinți. De aceea, părinții care își aduc copiii la B.E.S.T. sunt partenerii noștri. La finalul fiecărei zile, expediem părinților un raport despre activitatea și starea copilului lor, astfel garantându-le că piciul lor este pe mâini bune. Totodată, la solicitarea părinților, diversificăm programul de activitate – aceștia pot opta fie pentru un program de bază, până la amiază, fie pentru un program prelungit.

La B.E.S.T creștem copii toleranți și cosmopoliți

B.E.S.T. oferă piciului tău un mediu internațional, în care copii din diverse culturi, de diverse naționalități, interacționează între ei pe principii de respect reciproc. Astfel, de la cea mai fragedă vârstă copilul tău va învăța noțiuni, precum „toleranță”, „diversitate”, etc., acestea fiind fundamentul viitorului cetățean global.

La B.E.S.T ne alimentăm sănătos

Un copil fericit este un copil sănătos, așa că atunci când vine vorba de alimentație, nu facem compromisuri. Pregătim bucate doar la cuptor, din ingrediente proaspete și de cea mai înaltă calitate, cu un raport optim dintre grăsimi, carbohidrați, proteine și vitamine, recomandat pentru vârsta preșcolară. Chiar și așa, suntem deschiși să modificăm meniul, la sugestia părinților.

La grădinița B.E.S.T avem mediu ecologic

Grija față de pici se ascunde chiar și în cele mai mici detalii. Atunci când vorbim despre un mediu prietenos, ne referim, inclusiv, la un mediu ecologic. Spațiile în care copiii își desfășoară activitatea, mobilierul, dar și jucăriile cu care aceștia interacționează sunt 100% inofensive, fără compuși toxici care le-ar putea afecta sănătatea.

B.E.S.T. este locul copiiilor fericiți!

Pentru programări la un tur de prezentare al grădiniței și înscrieri, contactează-ne la numărul de telefon 069 68 59 59.


Izvorașul cunoștințelor, Telecentru

Adresa: str. Gh. Meniuc, 9
Tel: 022 79-82-00, 0 685 5-22-92

Centrul de Educație și Învățământ Preșcolar "Izvorașul Cunoștințelor" este situat într-o zonă verde și liniștită, aproape de centrul orașului și în același timp departe de străzile poluate, într-o zonă de parc.
Grădinița activează mai bine de 20 de ani și oferă copiilor un mediu apropiat de cel de casă. Instituția dispune de un sistem de securitate profesionist dotat cu camere video, interfon și buton de alarmă.

Vârsta: 2,5-7 ani.
Activitățile desfășurate: cunoașterea mediului înconjurător; artă plastică; familiarizare cu natura, cultura ecologică; limba engleză; formarea cunoștințelor matematice elementare; activități muzicale și coregrafie; dezvoltarea limbajului și a comunicării; educația fizică și jocuri active; pregătire pentru școală.
Activități opționale: logopedie, șah, bazele psihologice, teatru.
Program: luni-vineri, 7:30-18:30.
Taxa: 185 euro/luna (toată gama de servicii inclusă).



Căsuța din povești, Telecentru

Adresa: str. Universității, 26, B.
Tel: 022 24-40-86, 0 68 62-56-58, 069 99-45-83
www.casuta.md

Centrul Educației și Învățământului Preșcolar "Căsuța din povești" este una dintre primele grădinițe private din Chișinău și în anul acesta marcează 25 de ani de activitate.

Grădinița "Căsuța din povești" iși desfașoară activitatea în sectorul Centru, într-o zonă verde și liniștită lîngă parcul Valea Morilor, nu departe de intersecția srăzilor Pușkin–Mateevici.

Centrul Educației și Învățământului Preșcolar "Căsuța din povești" promovează o educație de calitate conform Curriculumului, copiilor între 2 si 7 ani și are ca scop dezvoltarea personălitații fiecărui copil. În grup sunt 10-13 copii. Datorită faptului acesta, educătorul are posibilitatea de a acorda atenția cuvenită fiecărui copil în parte. Program de lucru 7:30–18:00.

Gradinița "Căsuta din Povești" funcționează într-o clădire cu 3 etaje cu suprafața de 500 m2 și dispune:

  • Săli pentru jocuri și activități;
  • Dormitoare;
  • Sala muzicală;
  • Cantina;
  • Cabinet medical;
  • La fel, grădinița dispune de terenuri de joacă în are liber.

Meniul Gradiniței "Căsuta din Povești" cuprinde zilnic 4 mese, și este întocmit cu respectarea recomăndărilor Centrului de Sănătate Publică din or.Chișinău. Toate bucatele, sunt pregătite de bucătar pe loc din produse proaspete și au un gust exelent.

La Grădința "Căsuta din Povești" o atenție deosebită se atrage securității copiilor: videointerfonul, sistemul de anti-incendiu și supraveghere video.

Programul Centrului Educației și Învățământului Preșcolar "Căsuța din povești" include diferite obiecte, inclusiv studierea limbei engleze și pregătirea pentru școală.

Vârsta: 2-7 ani.
Program: luni-vineri, 7:30-18:00.



Dacă din anumite considerente nu doriți să înscrieți copilul la grădiniță, dar ați vrea piciul să meargă la un centru educațional pentru câteva ore pe zi, vedeți acest articol. Iar în cazul în care copilul merge peste un an în clasa întâi, aflați ce programe de pregătire pentru școală oferă centrele de dezvoltare din Chișinău.
Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Produse și servicii la tema

Vezi harta
  • Erudio Grădiniţa privată

    CityShort Chișinău, str. Andrei Doga, 8/3
    067 111-777

  • Izvorasul cunostintelor Centrul de educaţie şi învăţământ preşcolar

    CityShort Chișinău, str. Gh. Meniuc, 9
    022 79-82-00, 0 685 5-22-92

  • Leaderland Centrul educațional de dezvoltare pentru copii

    CityShort Chișinău, str. Testemițeanu, 17/6
    022 99-25-00, 068 141-141

  • Micul Erudit Детский сад-ясли

    CityShort Chișinău, str. Gohberg, 1/1
    069 90-22-11

  • Academia Piticilor Clubul copiilor creativi

    CityShort Chișinău, str. Petru Zadnipru, 4/5
    0 793 3-05-96

  • EDUCENTRU Centru educațional

    CityShort Chișinău, str. Studentilor, 9/17
    079 21-77-11, 079 21-77-11

  • Bravokids Education Centrul educațional de dezvoltare pentru copii

    CityShort Chișinău, str. Miron Costin, 15/1
    069 26-29-69

  • Elite Academia Centru de educație pre-școlară

    CityShort Chișinău, str. M.Kogălniceanu 68 А
    0 620 5-15-18

  • Grădinița & Liceul Privat "Elitex" Instituţie de învăţământ privat

    CityShort Chișinău, str. Dacia, 53/2
    022 77-78-60, 0 691 1-15-89, 0 697 5-57-95

  • Casuta din povesti Grădiniţa privată

    CityShort Chișinău, str. Universității, 26, B.
    022 24-40-86, 0 68 62-56-58, 069 99-45-83

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Toate comentariile

Comentarii 51

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 18 iun. 2013 17:30 #1 Violeta

    Как-то раз мы оставляли ребенка в детском саду Гугуцэ на пол-дня. Хороший вариант, когда есть срочные дела. Сам садик красивый, воспитательницы молоденькие, но видно что деток обожают. Накормили, развлекли. Дите осталось очень довольно, хотя изначально не слишком радовалась что оставили. У них есть возможность и на ночь оставить ребенка и стоит недорого - что-то около 100 леев за ночь.

    Answer
  • 24 iul. 2013 15:37 #2 Алла Арбатова

    #1 Violeta, Виолета, а нужны ли какие-то медсправки, чтоб туда ребенка отдать на день?

    Answer
  • 24 iul. 2013 19:09 #3 Violeta

    Нет, у нас ничего не просили.

    Answer
  • 21 aug. 2013 14:58 #4 Oxana Artyushenko

    Очень полезный обзор. Спасибо. Было бы так же интересно узнать какие государственные сады предоставляют услугу "коммерческая группа" как альтернатива частному садику.

    Answer
  • 31 aug. 2013 02:26 #5 ramile haciyeva

    #4 Oxana Artyushenko, a kak popasti tuda? skoliko stoit za mesyats?

    Answer
  • 13 sep. 2013 13:59 #6 Вероника Василаки

    #4 Oxana Artyushenko, Оксана, замечательная идея. Обзор уже готов, читайте http://semia.md/ru/info/sadi_commerchiskie_grupi/default.aspx

    Answer
  • 13 sep. 2013 14:52 #7 Oxana Artyushenko

    #6 Вероника Василаки, Вероника, спасибо за "быстрое реагирование" и за сэкономленное время ваших читателей.

    Answer
  • 28 nov. 2013 17:55 #8 Дмитрий Гарчу

    Скажите пожалуйста, есть ли вегетарианский садик в Кишиневе. Можно любой семейного типа тоже, только нужны контакты и уверенность что он будет работать через год скажем...)

    Answer
  • 29 nov. 2013 16:07 #9 Вероника Василаки

    #8 Дмитрий Гарчу, Дмитрий, такой садик есть. Правда не известно, насколько он официальный, поэтому мы не включали его в общий обзор. Его создала группа инициативных родителей. У них вегетарианское питание и обучение по вальдорфской системе. Можете написать одной из организаторов Анне https://www.facebook.com/ana.ghilas.3?hc_location=stream

    Answer
  • 30 dec. 2013 14:29 #10 Александра Анатольевна

    Жаль что цены не указаны...

    Answer
  • 30 dec. 2013 14:47 #11 Александра Анатольевна

    Никому не советую сад Гугуцэ ... мы отходили месяц как на каторгу, отношение к детям отвратительное, с детьми грубо разговаривают, директриса понятия не имеет о том как с детьми обращаться и считает , что шантажировать ребенка словами :"Если ты будешь себя плохо вести я тебя не буду любить" вполне себе нормально. Воспитательница у трехлеток старая и грубая женщина , которая детей просто ненавидит и это не строгость для поддержания дисциплины . Как то моя мама отводила ребенка в сад , в саду была гробовая тишина. А потом из детского туалета вышла эта воспитательница и вывела ребенка всего в слезах . Сказала , что ребенок не ходит сам в туалет. Я не знаю что надо делать с ребенком что бы он был зареванный но при этом не издал ни звука. Нашего тоже заставали ни один раз закаканого . Моему ребенку сказала, что он вылетит из садика, а когда я ее начала об этом спрашивать начала хамить. После детского сада ребенок начал ненавидеть учить стихи и учить вообще что либо, начал ненавидеть утренники . Когда я заходила в группу на меня детки просто навешивались , было заметно , что внимания и ласки им не хватает , что их не учат разговаривать друг с другом красиво, их не учат решать конфликты словами . Если дети дерутся их просто разнимают . Если дети что-то делают запрещенное , их не учат как делать правильно им просто запрещают это делать без объяснений. В группе всего 9 человек , но даже при таком кол-ве за ними не успевают следить . Лучше в государственный сад отдать , чем в такой частный водить.

    Answer
  • 30 dec. 2013 23:44 #12 Вероника Василаки

    #10 Александра Анатольевна, К сожалению, почти все сады у нас страшно "засекречены". Никто не скажет вам цену по телефону и тем более для прессы. Единственный шанс узнать цену - пойти туда с "легендой" о том, что ты родитель, желающий отдать к ним своего ребенка. Но у редакции пока нет возможности заниматься столь сложными операциями. Так что вся надежда на вас, читателей. Если вы знаете цены в какие-либо сады - пишите, делитесь, другим будет интересно узнать.

    Answer
  • 17 mai. 2014 20:13 #13 Sergiu васильков

    А ясли круглосуточные есть ? Где находится?подскажите пожалуйста.

    Answer
  • 17 mai. 2014 20:15 #14 Sergiu васильков

    Желательно от 1 года .

    Answer
  • 19 mai. 2014 14:24 #15 Вероника Василаки

    #14 Sergiu васильков, Из частных заведений круглосуточно берут только в Гугуцэ, с полутора лет . Есть гос. сад на Рышкановке №64 там принимают детей с 1,4 лет. В 1 год не берут нигде, потому что ребенок еще очень мал, чтобы быть в саду, тем более круглосуточно. Вы бы видели насколько несчастны маленькие дети в круглосуточных садах! Они со слезами и криками "мама" цепляются за каждого вошедшего взрослого ( я там была и за меня цеплялись). Если у вас сложная семейная ситуация наймите лучше няню. Деньги те же что и за частный сад, но у малыша будет ласка и забота, а не камера хранения.

    Answer
  • 23 mai. 2014 01:54 #16 Nicoleta Hriplivîi Caminschi

    Cea mai bună instituie preșcolară este Academia Fastrackids!!! recomand tuturor mămicilor!!! Sînt încântată deja de cîțiva ani. Copilul meu frecventează aproape de la 2 ani și jumătate, acuma avem 4. Așa cum pregătesc aici copii, nu se compară cu nici o instituie. Dar cel mai important este atitudinea față de copii, nemaipomenită!!! Nu am văzut un copil să nu dorească să se întoarcă aici!!! Programul de instruire este bine gîndit, nu la întâmplare sau după intuiție cum se face de obicei în grădinițe chiar și private. Și acest program se respectă cu strictețe, părinții au posibilitatea să urmărească prin fereastra transparentă ce fac copii lor și cu ce se ocupă. Se ocupă la smart boardul, lectsii extrem de interesante. Noi frecventăm programul mini școală, este de al 9 și pînă la 12.30, dar sînt și grupe prelungite pînă seara. Unica problemă ca în grupele prelungite nu se prevede somnul de amiază ca de obicei în grădinițe. În rest de nota 10, și recomand tutor mămicilor!!!

    Answer
  • 07 iun. 2014 09:20 #17 Natalia Natalia

    #11 Александра Анатольевна, гугуца классный садик,нам нравися

    Answer
  • 29 iun. 2014 12:21 #18 Olicik Mazilu

    spunetemi varog care gradinita e buna la copil de 18 luni ?eu citesc comentariile si sunt shocata ....

    Answer
  • 29 iun. 2014 12:22 #19 Olicik Mazilu

    de gradinita clopotel are cineva ceva informatie?

    Answer
  • 02 iul. 2014 15:13 #20 Ольга Чигракова

    #19 Olicik Mazilu, В Клопоцеле была моя знакомая, ей понравилось. Администрация серьезная, о детках заботятся, есть даже огород для детей и кролики -чтоб прививать любовь к природе.

    Answer
  • 08 iul. 2014 18:22 #21 Oxana Casu

    #12 Вероника Василаки, Am vizitat recent 7 gradinite private. Pe cine intereseaza preturile, dati-mi de stire. Va scriu cu drag.

    Answer
Alte 20 comentarii

NewCompanies

Cele mai interesante

MostPopularThemes FromDevision «Mai mari de 7 ani»

PopularArticlesInnerH2 FromDevision «Mai mari de 7 ani»