Terenuri de joacă de interior în or. Chișinău. Prezentare12

Indiferent de vârstă, copiii sunt mereu activi. Spațiul apartamentului poate deveni neîncăpător pentru joacă, iar jucăriile de acasă pot deveni plictisitoare. Dar și părinții pot fi, pur și simplu, obosiți să le citească non-stop cărți și să studieze împreună tot felul de insecte. Toate acestea sunt un motiv perfect pentru a ieși afară din apartament și a merge împreună la un teren de joacă.

De asemenea, terenurile de joacă pot fi o soluție când părinții vor să meargă la cumpărături în liniște, să stea la o cafea sau pur și simplu să se odihnească un pic de copil, dar și împreună cu el.

Cum le găsiți?

De obicei, terenurile de joacă pentru copii sunt amplasate în incinta centrelor comerciale. Motivul este simplu. În primul rând, este mult spațiu. În al doilea — în timp ce dvs. faceți cumpărături, copilul se joacă și se distrează sub supravegherea unui personal special instruit și nu vă distrage atenția de la captivantul proces de shopping.

Dar, dacă totuși preferați distracția în locul cumpărăturilor, atunci se vor distra toți, chiar și cei mai mici, în vârstă de până la 3 ani — dar, evident, sub supravegherea părinților.

Așadar, iată o listă completă a terenurilor de joacă din or. Chișinău.

Wonderland la Atrium

Wonderland – parc de distracții unic și magic. Un imens spațiu de joacă pe două nivele, pentru distracția copiilor și adulților, amplasat la etajul patru al centrului comercial-distractiv ”ATRIUM”. O mulțime de atracții, apărate de joc, aparate cu surprize, cafenea confortabilă pe două nivele — este doar începutul unei aventuri memorabile pentru toată familia. Ninja Park pentru copii de la 8 ani, Orașul Profesiilor, Labirint pe mai multe nivele, autodrom și multe alte atracții.

  • Program: zilnic, de la 10:00 până la 21:00.
  • Plată: banii se transferă pe un card, astfel diferite atracții se achită separat de pe card.
  • Diferite categorii de vârste, în funcție de atracție.

Glamour Girls

O alternativă excelentă pentru terenurile de joacă, va fi efectuarea unei vizite la un salon de frumusețe distractiv pentru fetițe. În formă distractivă, fetițele beneficiază de proceduri de înfrumusețare/proceduri cosmetologice efectuate cu produse și materiale inofensive pentru micuțe.
Aici fetițele pot beneficia de: coafură stilată, manichiură aromată, pedichiură colorată, machiaj sclipitor și mască dulce pentru față. La fel, programul include defilare pe podium — momentul cel mai așteptat de micile modele. Se pune accent pe dezvoltarea gustului estetic, comunicarea în grup, formarea idelor corecte cât privește aspectul fizic, dezvoltarea abilităților personale etc.

Preț: coafură — 100 lei, restul procedurilor — câte 50 lei fiecare.
Vârsta: de la 4 ani.
Grupe: maximum 12 fetițe.

"Happy Kids" — teren de joacă la Family Shopping Center

  • Preț: 45 lei o oră. Ați putea lăsa copilul și pentru jumătate de oră.
  • Vârsta: 1-8 ani.
  • Teren de joacă spațios cu jucării de bună calitate. Labirint, piscină cu biluțe, diverse topogane, variate căsuțe. Există spațiu separat pentru copii mici, precum și zone tematice — bucătărie, zonă pentru desen etc.
  • Chiar lângă terenul de joacă sunt două localuri — pizzerie și cafenea-bar. Din ambele se vede foarte bine zona de joacă și copiii.

Andersen activity park

Centru de distracție pentru copii și restaurant de tip familial. La ”Andersen activity park” fiecare copil își va putea descoperi talentele și va găsi o activitate Aici micuțul dv. va proiecta și va construe prima sa CASĂ, va cuceri curbele toboganelor și a tubingurilor, va descoperi secretrele construcțiilor din Lego, va încerca să ajungă norii, sărind pe trambulină, și mai mult chiar — să se transforme într-un adevărat pictor, creând propria sa operă de artă. Iar cel mai important e faptul că în încercarea de a cuceri țara basmelor și a magiei, el va fi ajutat de pedagogi atenți, care ușor și cu tact vor orienta micul erou. Și dacă veți dori, atunci puteți împreună cu micuțul să vă cufundați în lumea copilăriei.

Adresa: str. Igor Vieru, 8/3.
Telefon: 022 01-10-01.


"Kid's Club Café " — teren de joacă la CC "Elat"

  • Vârsta: de la 3 ani.
  • Teren de joacă bine dotat — trambulină, labirint distractiv, piscină cu bile colorate, balansoare etc. Totodată, există un colțișor special amenajat pentru copiii creativi, aici picii vor putea desena sau picta pe figurine de gips.
  • La intrarea pe terenul de joacă fiecărui copil i se oferă o mică surpriză.
  • Pentru părinți este amenajată o mini-cafenea, cu acces gratuit la wi-fi.

Teren de joacă și divertisment "Lumea Jocurilor" la Centrul Comercial Baby Hall

De asemenea citiți:

Rollerdrome la Chișinău
  • Preț: 50 lei pentru 1 oră.
  • Vârsta: de la 3 la 7 ani. Copiii mai mici — doar împreună cu unul din părinți.
  • Labirint cu mai multe niveluri, o varietate de tobogane, o mulțime de jucării educative, desene animate, jocuri educaționale.
  • Există WC pentru copii.

Terenul de joacă de la Centrul Comercial Megapolis Mall

  • Preț: 40 lei — copii de la 4 ani, 80 lei — până la 4 ani cu un părinte.
  • Vârsta: de la 1 până la 9 ani (înălțimea până la 120 cm).
  • Trambulină, piscină cu bile, leagăne și tobogane pentru cei mai micuți, balansoare și labirinturi înalte pentru copii mai mari.
  • Există și WC pentru copii.


Mini-club "RamZamZam" în cadrul Centrului Comercial "Atrium"

  • Preț: 50 lei pentru 1 oră (include accesul pe teren și supravegherea), până la 30 minute — 25 lei.
  • Vârsta: 1-10 ani.
  • Spațiu de joacă de peste 200 m2 care cuprinde: labirint supraetajat, castel gonflabil, climbing-wall, bazin cu mingi colorate, tunele și liane, trambuline, mașinuțe, căsuțe mobilate pentru micile gospodine.

Labirintul magic pentru copii "Jumbo Mambo", la Centrul Comercial Jumbo

  • Preț: luni-vieneri — 40 lei pentru 1 oră, 30 lei — 30 de minute, 20 lei — 15 minute. În weekend — 60 lei pentru 1 oră, 50 lei — 30 minute, 40 lei — 15 minute.
  • Vârsta: de la 3 la 10 ani (până la 140 cm) — sub supravegherea personalului calificat. Până la 3 ani deja sub supravegherea părinților. Părinții trebuie să încalțe bahile.
  • Labirint cu mai multe niveluri, tuneluri colorate și tuneluri cu obstacole.
  • Există WC pentru copii pe teritoriul centrului comercial.

Terenul de joacă "Happy City" din cadrul centrului de agrement "Yo Kids"

  • Preț: 50 lei — 1 oră.
  • Cardul de vizită — 10 lei.
  • Vârsta: 6 luni-8 ani. Accesul copiilor de 6 luni-3 ani pe terenul de joacă este admis împreună cu un părinte .
  • Trambulină pe apă, carusel, tobogane, trambuline, jucării moi de construcție, jucării de pluș.
  • Există WC pentru copii.

Centru de divertisment "Toyland"

  • Preț: Luni-vineri : 15 minute — 20 de lei, 30 de minute — 30 de lei, 60 de minute — 50 de lei. Sâmbătă-duminică: 15 minute — 30 lei, 30 minute — 40 de lei, 60 de minute — 60 de lei. Intrarea unui părinte pe teren — 10 lei.
  • Vârsta: de la 1 la 7 ani.
  • Labirint cu două niveluri, tobogane, piscină cu bile, carusel.
  • Lângă terenul de joacă este situată o mini-cafenea pentru comfortul părinților, cu acoperire Wi-Fi.

"Madagascar" — zonă de agrement la Shopping Malldova

  • Preț: luni-joi — 40 de lei/30 de minute, vineri-duminică — 50 de lei/30 de minute.
  • Vârsta: 3-9 ani. Există restricții de înălțime — până la 135 cm și de greutate — până la 35 kg.
  • Zonă de agrement complexă: autodrom, tir cu laser și labirinturi, 5D Cinema și teren de joacă pentru copii Kids land.
  • Labirint pe două niveluri — tobogan, piste cu obstacole, bazin cu biluțe, trambulină, labirint-omidă, căsuță, carusel. Pentru copii micuți sunt: mașinuțe, balansuare, o mini-căsuță cu topogan, trambulină gonflabilă, piramidă mare formată din jucării și mingi.

Notă cu privire la vizitarea terenurilor de joacă

  1. Copiilor sub 3 ani li se permite să se joace pe teren numai sub supravegherea părinților.
  2. NU se permite să aduceți jucării de acasă, mâncare băuturi etc.
  3. Copilul se va simți mai comfortabil în îmbrăcămintea și încălmintea de acasă, destinate jocurilor active.
  4. Ar fi bine, înainte de intrare pe teritoriul terenului de joacă să duceți copilul la wc.
  5. Este Obligatoriu copilul să fie sănătos și bine dispus.

Apropo, dacă copilul are propria odaie și dispuneți de spațiu suficient, ați putea transforma un colțișor al camerei în zonă de joacă. Mai ales că la Chișinău aveți posibilitatea de a procura toate cele necesare pentru a transforma camera copilului într-un adevărat teren de joacă, cu scrânciob, tobogan, căsuță, balansoar, piscină cu bile și multe altele. Iar în cazul în care aveți casă pe pământ și dispuneți de un pic de teren în curtea din jurul casei, ar fi păcat să nu profitați de aceasta și să nu amenajați un loc de joacă pentru copii.

Atenție!

Dacă căutați o cafenea cu teren de joacă, citiți acest articol. De asemenea, vara puteți merge la o cafenea cu teren de joacă în aer liber.
Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Tag-uri:

Produse și servicii la tema

Vezi harta

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 4

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 01 feb. 2013 13:19 #1 Xenia Zaharova

    Отличная статья!в зимний период есть куда сводить ребенка)Буду ждать статью-обзор,куда податься с ребенком весной-летом)

    Answer
  • 22 mai. 2017 23:02 #2 Alexander Scobioala

    Не знал, что у нас есть производители детских площадок... наткнулся на сайт заказал у них горку для дачи. Доволен. И вот на вашем сайте только понял, что - это и есть powerteam.

    Answer
  • 25 mai. 2017 14:42 #3 Oxana Nataluha

    Pina la ce ora lucrati

    Answer
  • 27 mai. 2017 11:35 #4 Alexander Scobioala

    #3 Oxana Nataluha, Pina la 18:00

    Answer

NewCompanies

InvitedPapersH

MostPopularThemes FromDevision «Mai mari de 7 ani»

PopularArticlesInnerH2 FromDevision «Mai mari de 7 ani»