Subiectul vaccinării este unui destul de controversat. În timp ce unii părinți respectă cu regularitate calendarul vaccinărilor, alții, din contra, se tem de acestea ca de foc și semnează refuzuri, luptă cu sistemul, apelează la ajutorul avocaților, de fapt, își apără dreptul la propria decizie, în problema imunizării copilului.
Atât adepții vaccinării, cât adversarii acesteia, au propriile argumente. Cei din urmă, însă, dețin mai multe, deoarece ei nu doar “plutesc pe val”, ci sunt nevoiți să meargă împotriva regulilor guvernamentale și a practicii medicale multianuale. Problema constă în faptul, că decizia Guvernului Republicii Moldova despre vaccinarea obligatorie interzice instituționalizarea copiilor nevaccinați. Dacă, de exemplu, ați decis să nu faceți vaccinul preconizat la 3 luni, jumătate de an, un an, atunci fiți pregătiți pentru dificultăți la instituționalizarea copilului la grădiniță, iar apoi la școală. Acesta este un aspect social al problemei. Deși el este nesemnificativ în comparație cu riscul de a contacta o boala incurabilă.
Pentru cei ce sunt "Contra"
Adversarii obligativității vaccinării pot fi înțeleși – în practica imunizării, au fost înregistrate cazuri de deces, drept consecință a vaccinării. Și dacă e să ne referim la declarația despre drepturile omului, nimeni nu este în drept, să ne forțeze să facem vaccinuri.
Înainte să acceptați rolul unui nonconformist, care pledează pentru vaccinarea totală, studiați problema din toate perspectivele. Citiți nu doar articolele de învinuire, bazate pe câteva cazuri nefericite, dar și rezultatele cercetărilor oficiale, din domeniul imunizării. Or, informați-vă, cel puțin, despre bolile împotriva cărora ați putea să vă protejați copilul prin intermediul vaccinului. Eu nu fac agitație, dar următoarele date vorbesc de la sine:
Pe timpuri, în Moldova se înregistrau cca 826 cazuri de rujeolă la 100000 de oameni. Vaccinarea copiilor a redus acest număr la cazuri unice. Potrivit ANSP, de la începutul anului 2024, în Republica Moldova, au fost înregistrate 134 de cazuri confirmate de rujeolă, cele mai multe dintre acestea fiind raportate în mun. Chișinău – 57 de cazuri. Specialiștii reiterează că tratament specific contra rujeolei nu există, dar boala poate fi prevenită strict prin vaccinare, fiind gratuită la vârstele de 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani.
Îmbolnăvirea cu difterie în țară constituia cca 22 de cazuri la 100000 de oameni. În ultimii 10 ani, datorită programului de vaccinare, cazuri de difterie nu s-au înregistrat. Vaccinarea copilului împotriva difteriei îl protejează de boală și de complicațiile grave care apar. Vaccinarea va preveni totodată și răspândirea bolii în comunitate.
De rubeolă se îmbolnăveau cca 95 copii la 100000 de oameni. În anul 2002 s-a desfășurat o campanie de vaccinare în masă a populației, cu vârsta cuprinsă între 8 și 29 ani. În rezultat, îmbolnăvirea a scăzut cu cca 95%. Până la apariția programului de vaccinare obligatorie, în Moldova, zilnic se înregistrau cca 140 cazuri de tetanos și un nivel înalt al cazurilor cu sfârșit letal. În rezultatul vaccinării obligatorii a copiilor și maturilor, a fost suprimat tetanosul la nou-născuți. Datorită vaccinării populației, în ultimii 10 ani și mai mult, în Republica Moldova nu s-a înregistrat nici un caz de rubeolă și tetanos și drastic au scăzut cazurile de hepatita virala B în general și la copii în particular.
Tusea convulsivă – cca 290 cazuri la 100000 de oameni. Datorită vaccinării planificate a copiilor, în ultimii ani s-au înregistrat mult mai puține cazuri. Conform specialiștilor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), în anii 2021-2022 s-au înregistrat numai câte 5 cazuri de tuse convulsivă, însă din august 2023 au început să fie depistate tot mai multe. Așadar, în primele două luni ale anului 2024, în R. Moldova s-au înregistrat 493 de cazuri de tuse convulsivă, cu 72 mai multe decât în tot anul 2023. Cei mai afectați sunt copiii de până la 6 ani.
Pentru cei ce sunt “Pro”
Pentru adepții vaccinării, există întotdeauna posibilitatea de alegere a calității vaccinului și a calității deservirii. Prima opțiune e să faceți vaccinul în policlinică, este gratis atât vaccinul cât și consultația. În marea majoritate a cazurilor, vaccinarea se face fără consecințe deosebite.
Pentru cei care se tem de “vaccinurile indiene” și de neglijența medicilor din clinicile de stat, există o alternativă – vaccinarea contra plată, care se efectuează în cadrul centrelor de imunizare. Aici, de regulă, se fac vaccinuri produse în Belgia. În plus, vă puteți asigura de respectarea condițiilor de păstrare a vaccinurilor, de termenul de valabilitate, dar și de lipsa “rândurilor de bolnavi care tușesc și strănută”. Adevărul e că și plata pentru aceste servicii este considerabilă.
Costurile vaccinurilor administrate copiilor până la vârsta de 2 ani: la 2 luni (HepB1, VPO-1, Hib-1, DTP - 1, Rv-1, PC-1) — 5000 lei; la 4 luni (același set de vaccinuri) — 5000 lei; la 6 luni (HepB3, VPO-3, Hib-3, DTP - 3) — 2000 lei; 1 an: ROR1 și PC-3 — 4000 lei; la 2 ani (VPO-4 și DTP-4) — 2000 lei; 6-7 ani: VPO/VPI/DTP, ROR2— 3750 lei; 15 ani (ROR3) — 2000 lei.
Indiferent de locul în care veți face vaccinul, o să aveți nevoie de rezultatele analizei sângelui, concluzia consultației medicului neurolog și permisiunea medicului de familie. Dar și părinții trebuie să înțeleagă că nu trebuie să meargă la vaccin, în cazul în care copilul nu este complet sănătos, recent a suferit vreo boală, dacă preconizați o vizită la rude, prieteni, sau într-un loc aglomerat.
Centrele private din Moldova care oferă servicii de vaccinare.
Immuno+
Buiucani: str. Alba Iulia 87, tel./fax: 60-52-20.
Botanica: str. Independenței 34/1, tel./fax: 66-49-09.
Rîșcani: Bulevardul Moscovei 5, tel./fax: 44-50-20.
Bălți: str. Ștefan cel Mare 26, tel./fax: 6-06-49.
Program: Luni – Vineri: 08:00 – 18:00; Sâmbătă: 08:00 – 14:00.
www.immuno.md
Galaxia
Prestează serviciu de vaccinare a copiilor aflați la evidență în cadrul clinicii, doar în baza îndreptării oferite de medicul de familie.
Adresa: Chișinău, str. Alexandru cel Bun 54.
Telefon: 85-84-00, 85-85-00.
www.galaxia.md
Pediatrica
Clinică pediatrică ce dispun de un cabinet de vaccinare.
Telecentru: str. Miorița 3/5, tel: 022 911-500.
Buiucani: bd. Alba Iulia 190/1, tel: 022 911-500.
Ciocana: bd. Mircea Cel Bătrân 47, tel: 022 911-500.
www.pediatrica.md
Kindermed
Clinică pediatrică ce dispune de unele vaccinuri pentru copii, iar pentru a afla disponibilitatea lor, e necesar de a suna la numărul de la registratură.
Centru: str. Vasile Alecsandri 87, tel: 022 11-10-60.
www.kindermed.md
Totodată, trebuie să știți că în primăvara 2024, la Institutul Mamei și Copilului a fost inaugurat în premieră un Centru Consultativ Metodologic de Vaccinare. Centrul asigură vaccinarea copiilor din toată țara, inclusiv a refugiaților din Ucraina și informează părinții despre importanța vaccinării. Echipa formată din medici pediatri, imunologi și asistenți medicali, identifică și gestionează provocările în domeniul imunizării și participă activ la elaborarea programelor de cercetare științifică privind imunizarea, cu implicarea instituțiilor medicale din țară și de peste hotare.
×
Hai să fim prieteni
Aflați tot ce e mai important și util pentru familie: urmăriți foto reportaje, citiți articole cu specialiști autoritari, interviuri și recomandări ale mamelor cu experiență, treceri în revistă ale celor mai bune locuri și celor mai semnificative evenimente.
Alăturați-vă!
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.