Ce reprezintă un adevărat centru Montessori?11

Mi-am adus băiețelul la centrul-Montessori de dezvoltare pentru copii "Kidland" pe când avea aproximativ 1 an și 2 luni. În acea perioadă, micuțul se plictisise deja de activitățile pe care le desfășuram acasă, iar să născocesc ceva nou nu-mi prea reușea, din acest motiv am decis să urmez sfatul unei prieteni de a merge la un centru de dezvoltare. Și, în pofida faptului că până în acel moment eram categoric contra dezvoltării timpurii a copilului, situația creată m-a făcut să-mi schimb opinia, așa cum se întâmplă deseori atunci când vine vorba despre educația copiilor.

A fost dragoste de la prima vedere! Acolo nu doar grupa este dotată cu o varietate incredibilă de materiale educative, de devoltare și divertisment, dar și se mai fredonează cântecele, poți lipi/turna, și toate acestea sub îndrumarea unui pedagog cu vaste cunoștințe și a unei persoane foarte agreabile — pedagogul-Montessori Albina Caț, fondatorul acestui centru, sau tanti Alia, cum i se adresează copiii.

Așadar, faceți cunoștință

Albina, ce reprezintă metoda Montessori?

În primul rând, trebuie să menționez că pedagogia-Montessori nu este pur și simplu o metodă, este o filosofie, care cuprinde principiile aflării copilului într-un mediu specific, precum și metodele de lucru a pedagogului.

Scopul de bază al acestei metode — a oferi copiilor de vârstă timpurie posibilitatea de a se autoinstrui și autorealiza prin intermediul mediului în care ei se pomenesc. Adică, grație materialului-Montessori, fiecare copil, avâd propriul ritm de dezvoltare, se poate instrui și evolua. Datorită faptului că grupele-Montessori sunt împărțite în diferite zone, obținem dezvoltarea multilaterală a copilului.

Prin ce se deosebește această metodă de alte sisteme de educație? Spre exemplu, de programul Waldorf, care este destul de cunoscut?

În primul rând, această metodologie — nu presupune un sistem de clasă-lecție. Aceasta oferă copiilor o înțelegere foarte clară a noțiunii de disciplină, menținând în același timp un concept clar despre propria alegere fără a aduce anumite prejudicii altor persoane, indiferent dacă acesta este adult sau copil. Eu consider aceste lucruri fiind aspecte esențiale, care stau la baza dezvoltării unei personalități integrate, niște principii morale, de care avem mare nevoie în societate.

Nu aș vrea acum să fac o analiză comparativă detaliată cu alte sisteme de învățământ. La noi, pur și simplu, educația și instruirea copilului are loc într-un mod diferit. Cât privește metodologia Montessori, păi aceasta într-adevăr oferă copiilor o dezvoltare adevărată, și nu doar descoperirea abilităților creative ale copiilor sau memorizarea literelor și cifrelor. La o asemenea dezvoltare contribuie mediul și un pedagog pregătit în acest sens.

Asemenea pedagogie se potrivește fiecărui copil?

Exact! Fiecărui copil, dar nu și fiecărui adult. Fiecare copil având propriul tempou de dezvoltare, necesități personale, înclinații individuale, cu care l-a înzestrat natura, le poate descoperi prin intermediul materialelor-Montessori și a lucrului cu pedagogul. Dar un adult — este o personalitate deja formată, cu propriile principii de viață. Și, în cazul în care, părintele utilizează metode autoritare de educație a copilului, atunci metodologia Montessori s-ar putea să nu i se potrivească. Pedagogia-Montessori se bazează pe înțelegere reciprocă, a unui acord între părinte și copil, datorită acestui fapt copilul învață să interacționeze fără teamă atât cu adulții, cât și cu semenii săi.

Cum ar putea părinții aplica acasă principiile pedagogiei Montessori?

Foarte des părinții utilizează unele dintre aceste principii în familie, fără să-și dea seama că aceasta este un sistem de educare și instruire a copilului. De exemplu, la o vârstă foarte fragedă copilul prezintă interes față de produsele friabile, începe să verse lichide și vrea s-o ajute pe mama la bucătărie. Actualmente, frecvent întâlnim părinți care nu interzic copilului să facă toate aceste fapte. Deși, încă mai sunt mulți adulți, care pentru comoditatea lor sau fiind ei însăși în acest fel educați, previn asemenea aspirații ale copiilor și în fel și chip îl învață să fie "ordonat". Dar, aceasta a fost o primă treaptă în care copilul și-a manifestat propriile necesități. Și, dacă adulții nu suprimă, ci oferă piciului posibilitatea de a-și realiza corect aceste nevoi, atunci copilul învață să-și exteriorizeze aptitudinile și în continuare. Iar noi putem afirma că metodologia-Montessori începe să se manifeste în această familie și în acesată casă.

Pe lângă toate acestea, există anumite principii care trebuie să fie respectate în grupele-Montessori. Înainte de toate, este vorba despre motto-ul Mariei Montessori "Ajută-mă să fac aceasta singur!". Dacă copilul vă solicită ajutor, numai în acest caz adultul trebuie să-l ajute, și să nu facă totul în locul acestuia. Un alt principiu este acela că copilul are dreptul la propria alegere. Și dacă el a făcut această alegere, atunci trebuie, de asemenea, să poarte și responsabilitate pentru ea. De aici și apar o mulțime de momente educative: în consecință, copilul va trebui să se gândească cum să procedeze într-o situație sau alta. Aceasta îi este de mare ajutor în procesul de maturizare.

De asemenea, un principiu fundamental am putea numi și realizarea intereselor personale, fără a prejudicia preocupările altei persoane. Sunt sigură că spațiul propriu al unei persoane se finisează acolo unde începe teritoriul alteia.

Dacă ținem cont de toate acestea și acasă, atunci creștem o personalitate, în viziunea mea, echilibrată, care se adaptează mult mai simplu în societate și obține cele mai bune rezultate.

Cum sunt structurate lecțiile în cadrul centrului dvs.? În ce limbă are loc procesul de instruire?

Activitățile se desfășoară în două limbi: română și rusă. Categoria de vârstă a copiilor preșcolari este de 0-3 și 3-6 ani. În grupa mică, de obicei, vin copilași de 8-9 luni. Pentru ei, activitățile durează 1 oră și jumătate, copilul fiind însoțit de un adult pe care îl cunoaște. În primul rând, ei se află într-un mediu-Montessori special creat, care este împărțit în câteva zone și care acoperă toate necesitățile unui copil la această vârstă. De asemenea, cu copiii mai mici organizăm cercuri-Montessori cu o durată de 5-7 minute — sunt lecții orientate spre formarea abilităților de comunicare, activități distractive și gimnastica degetelor, cântecele cu elemente de masaj. În această perioadă de timp, de 1 oră și jumătate se mai includ și ateliere de creație, în cadrul cărora copilul învață să utilizeze diferite materiale pentru creație. Se acordă atenție pregătirii mâinii pentru scris.

În grupa de 3-6 ani, se optimizează și se cizelează toată baza care a fost pusă în grupa mică. Copiii mai mari se ocupă câte 3 ore, după perioada de adaptare — fără a fi însoțiți de un adult. Cercul de cunoștințe se extinde, se adaugă activitățile de formare a unui limbaj curat, de cunoaștere a lumii. La această categorie de vârstă, se acordă atenție sporită pregătirii picilor de a se descurca singuri în anumite condiții cotidiene — copiii își aranjează singuri masa pentru gustare, mănâncă singuri și chiar fac ordine după ei. Bineînțeles, în această grupă de asemenea sunt desfășurate lecții de muzică, activități creative. Afară de aceasta, treptat sunt învățate literele și cifrele, se face pregătirea pentru citit și scris. Mai mult, datorită unor materiale speciale, aceste discipline sunt asimilate de copii într-un mod atât de organic, încât ei nu memorizează, pur și simplu, cifrele și literele, ci le înțeleg și le simt.

În mod special, se tinde spre acordarea unei atenții sporite citirii și matematicii. Toți părinții se ciocnesc de problema că mergând în clasa întâi, copilul trebuie să poată citi, scri (mai mult decât atât, să cunoască literele de mână). Însă, instituțile preșcolare (grădinițele) nu oferă asemenea aptitudini de scriere. Educatorii afirmă că primul învățător singur trebuie să formeze scrisul la fiecare copil în parte. Ceea ce este paradoxal...

Învațarea scrisului și cititului prin intermediul metodologie-Montessori se face în mod esențial. Începând cu vârsta de 3 anișori, aproape toții copiii iubesc să deseneze. Și, grație materialelor-Montessori, are loc trecerea treptată de la desen, la scris. Respectiv, totul se desfășoară pe cale naturală, nici într-un caz în mod abuziv. De aceea, în urma instruirii prin metodologia-Montessori , copiii nu se ciocnesc cu problema ținerii pixului în mână, învățarea citirii și scrisului, și în general — cu lipsa dorinței de a învăța.

Evident, cât mai devreme sunt aplicate metodele-Montessori, cu atât rezultatele sunt mai bune — copilul este pregătit să obțină noi abilități și cunoștințe, și nu apare necesitatea corectării unor aptitudini deja formate (de regulă, cea de a ține corect pixul în mână). Și, situații similare sunt o multitudine... Munca corecțională necesită mult mai mult timp, decât învățarea corectă de la început.

Cât de frecvent trebuie să se lucreze cu copilul, petru a obține asemenea rezultate? Ce întreprindem pentru ca procesul de studiere să fie unul efectiv?

Orice vârstă nu ar avea copilul, la primele lecții noi îl urmărim, pentru a determina ce abilități deține fiecare copil și în ce măsură poate face față sarcinilor. Reieșind din aceasta, găsim soluția optimă. De regulă, pentru copii de 0-3 ani, frecventarea centrului de 2 ori pe săptămână, a câte o oră și jumătate este suficient. Nu sunt puține cazurile în care copilașii de 2,5 ani, sunt capabili să reziste lecțiile cu o durată de 3 ore, de 2-3 ori pe săptămână. Iar, de la 3 ani — și activități zilnice. Dacă copilul este obișnuit cu sarcinile, atunci el manfestă permanent necesitatea de cunoaștere, de studiere a unor lucruri noi.

Mulți oameni talentați au primit educația Montessori. Însă, nu toți copiii vor deveni obligatoriu un al doilea George Clooney sau Peter Drucker. În viziunea dumneavoastră, ce vor obține copiii de la pedagogia-Montessori în orice caz?

Acești oameni celebri, au devenit ceea ce au devenit, inclusiv grație metodologiei-Montessori, și nu doar datorită acesteia. Înseamnă că la momentul potrivit li-au fost descoperite abilitățile, înseamnă că adulții li-au acordat posibilitatea de a se dezvolta, a se instrui și a realiza ceea de ce erau capabili într-o anumită perioadă de vârstă. Categoric, un copil care a crescut în cadrul sistemului Montessori, devine o personalitate încrezută în propriile forțe. Deoarece, acest sistem nu prevede comparații și note. Și această încredere în sine va deveni o bază bună pentru ca un asemenea copil să treacă ușor prin viață.

Ați apliacat această metodologie în cazul propriilor copii?

În cazul fiicei mai mari, totul a avut loc la un nivel mai mult intuitiv, dar, cât de straniu nu ar părea, respectam toate principiile acestei metodologii, încă ne având cunoștințe sistematizate despre aceasta. Prin exemplul celei de-a doua fiice, m-am putut convinge cu ușurință despre eficacitatea metodei Montessori. Totul a început cu aceea că, pur și simplu, vroiam să ofer copilului meu ceva diferit de sistemul clasă-lecție. Și, atunci când am înțeles că această metodologie îmi place și se asociază cu princiipiile mele de comunicare cu copiii, m-am oprit la aceasta. Și acum, când fiica mea mai mică are șase ani, pot cu fermitate afirma că merită. Nu vreu să-mi laud propriul copil, dar de realitate nu poți fugi. Fetele mele sunt destul de timide, dar, în același timp, sunt încrezute în sine, în caz de necesitate își pot apăra interesale. Ele manifestă o atitudine respectuoasă atât față de adulți, cât și față de copii.

O situație extrem de relevantă pentru mine a fost momentul în care am mers la niște cursuri de pregătire pentru școală (cauza — cunoașterea din timp a colegilor de clasă și pregătirea morală de școală), când ni s-a oferit un caiet de pregătire pentru clasa întâi. Și, fiica mea a întrebat: "Mama, eu pot într-o singură zi să îndeplinesc toate aceste însărcinări?". Ceea ce înseamnă că ea nu întâmpină greutăți. Iar, în cazul în care ceva este mai dificil, atunci ea știe că oricum trebuie să depună efort pentru a îndeplini acea sarcină. Bineînțeles, va fi ajutată dacă ceva nu-i va reuși. Dar, nu este o tragedie pentru ea — să se ciocnească de anumite dificultăți. Ea este capabilă să le depășească și este interesată să descopere și să învețe.

Are oare acest sistem de învățământ dezavantaje și neajunsuri?

Dacă aplicăm integral toate recomandările acestei metodologii, atunci eu cred că neajunsuri nu sunt. Dar, există centre care și-au dat denumirea Montessori și consideră că este suficient să amenajeze grupe, să le doteze cu materialele necesare. Cu toate acestea, ele nu îndeplinesc principiile morale și pedagogice de bază. Într-o adevărată grupă Montessori, materialul-Montessori este clar structurat în conformitate cu anumite norme și nu este permisă umplerea spațiului cu o cantitate alogică de jucării de lemn. La fel, un moment extrem de important, este activarea în cadrul grupei-Montessori a unui pedagog calificat, special instruit după această metodă, și nu a unui profesor care, pur și simplu, a citit cărți despre metodele Montessori și a decis că poate fi "Montessori-pedagog". Toate principiile acestei metodologii, le poate aplica doar acel pedagog care cu sinceritate crede în acestea și le consideră unica posibilitate de a interacționa cu copilul. Trăiește într-o asemenea viață, și nu, pur și simplu, vine la serviciu și joacă acolo un rol determinat. Acesta este imposibil și nu oferă rezultatele scontate. Dar, acesta deacum este un minus al fondatorilor centrului, și, nici într-un caz, a însăși metodologiei.

Frecvent, părinții aducându-și odrasla într-un asemenea centru, nu înțeleg până la urmă ce reprezintă de fapt metodologia-Montessori. Respectiv, ulterior pot afirma că aceasta nu li se potrivește sau, în general, că nu funcționează. Dar, să cumperi toate materialele și să oferi copilului libertate totală, transformând lecția într-un adevărat haos — aceasta nici pe departe nu înseamnă dezvoltarea copilului prin metoda-Montessori.

Povestiți-ne despre aplicarea metodologiei-Montessori la copilașii cu nevoi speciale.

Circulă un mit că această metodă se potrivește doar copiilor cu nevoi speciale. La începutul carierei sale, Maria Montessori se ocupa cu picii cu nevoi speciale, obținând rezultate colosale. Și, atunci s-a gândit — dacă copiii cu nevoi speciale obțin asemenea rezultate în dezvoltarea sa, de ce i-am lipsi de această posibilitate pe toți copiii? Respectiv, ea a deschis internate pentru copii obișnuiți. De atunci, metodologia ei este aplicată fără excepții și limitări.

Copiii cu nevoi speciale, în funcție de diagnosticul stabilit, percep această metodă în mod diferit. Bineînțeles, aici este extrem de important, ca și în cazul oricărui copil, să găsești o abordare corectă. Dacă acest lucru reușește, atunci de cele mai multe ori, rezultatele sunt foarte bune. Desigur, aici și părinții trebuie să depună mai mult efort, dar acesta este recuperat prin rezultatele obținute. Un caz relevant — în luna septembrie, anul curent, un băiețel care activ s-a ocupat la centrul nostru timp de trei ani, a mers în clasa întâi la o școală obișnuită. La momentul de față, își face studiile la domiciliu, dar la anul viitor mama sa planifică să-l transfere într-o clasă obișnuită. Aceasta, în contextul în care, atunci când au venit la noi, copilul era hiperactiv, nu vorbea, lipsea concentrarea atenției. Medicii, pur și simplu, nu ofereau nicio șansă acestui copil, spunând că el nu va vorbi niciodată, ne mai vorbind de citit și scris... Sigur, mama sa zi de zi depune un efort incredibil, dar cel mai mare premiu pentru această muncă — să vezi progrese în dezvoltarea copilului tău și să auzi cum medicii își infirmă propriile diagnoze... Ei, pur și simplu, nu cred că aceasta este posibil.

Este cel mai expresiv caz, dar nu este singurul când în urma activităților după metodologia-Montessori se obțin rezultate uimitoare.

În general, în țara noastră sunt destul de mulți copiii cu nevoi speciale, dar de multe ori părinții nu vor să recunoască că aceasta se referă și la copilul lor. Iar când recunosc, deseori este prea târziu. Însă, dacă s-ar depune un anumit efort într-un stadiu timpuriu, copilul va avea posibilitatea să înregistreze o dinamică pozitivă de dezvoltare.

Albina, ce atitudine are soțul dvs. față de activitatea pe care o desfășurați?

Când mi-a venit această idee în minte, eram însărcinată cu a doua fiică și știam deja că-mi place aceasta. Într-o seară, când în mod obișnuit stăteam cu familia la o ceașcă de ceai, mi-am exprimat dorința de a mă ocupa cu pedagogia netradițională. Inițial soțul s-a mirat foarte mult, deoarece prima mea profesie era absolut opusă acestei direcții. Dar visul meu dintotdeauna a fost să am studii în psihologie și să lucrez cu copiii. În rezultat, el a spus: "Să încercăm!".

Până la momentul de față, orice activitate, inclusiv achiziționarea materialelor, încheierea contractului de arendă, promovarea pe diverse site-uri, etc. — toate se fac prin intermediul lui. Eu, de obicei, dispun de prea puțin timp, iar soțul îmi oferă sprijin maxim. De aceea, anume datorită ajutorului și încrederii sale în faptul că aceasta este o activitate bună, a și apărut centrul nostru. Și, pentru aceasta îi sunt extrem de recunoscătoare!

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

imobil

Noutățile partenerilor

Noutăți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Mai mari de 7 ani»

Articole populare a rubricii «Mai mari de 7 ani»