O prietenă mi-a dat să citesc eseul fiicei sale în care micuța descria cum arată școala visurilor ei. Pe lângă faptul că își dorea să învețe într-un liceu dotat la cele mai înalte standarde europene, fetița visa la o instituție de învățământ amplasată într-o zonă verde. Recent, mare mi-a fost mirarea să descopăr o asemenea școală chiar în Chișinău, iar ulterior să aflu că o instituție similară activează și în Bălți.
Este vorba despre "Elitex" — instituție privată de învățământ preuniversitar în care copiii vin la o vârstă fragedă și pleacă după susținerea examenului maturității. În curtea acesteia domnește liniștea. Sălile de clasă sunt spațioase și utilate cu tehnică și materiale moderne, necesare pentru efectuarea unor studii calitative. Iar când pășești pragul grădiniței, ți se crează impresia că te afli în casa unei familii cu mulți copii, părinții cărora sunt conștienți de faptul că pentru a oferi micuților siguranță deplină, jucăriile trebuie să fie de cea mai bună calitate, iar mobilierul adaptat vârstei fiecărui micuț.
Aici am întâlnit-o pe Tatiana Calistru, directoarea grădiniței-liceu "Elitex", cu care am discutat despre activitatea instituției de învățământ. Având o experiență de muncă în domeniul pedagogiei de peste 30 de ani, doamna Tatiana mi-a spus că, probabil, "s-a născut învățătoare", deoarece este îndrăgostită de profesia ei.
Doamna Calistru, de cum am intrat în curtea liceului, pe frontispiciul instituției am observat sloganul — "Educăm copii pentru Elita Țării"? Ce semnifică de fapt aceasta?
Societatea noastră are nevoie de copii crescuți și educați cu multă dragoste și atenție. Aceasta, dat fiind faptul că mulți dintre părinți fie sunt plecați peste hotare, fie sunt foarte ocupați. Uite că la noi copiilor li se oferă o educație aleasă, aici fiecare elev găsește un refugiu psihologic și aceasta se reușește grație numărului mic de copii în clase — până la 16.
Copiilor noștri li se altoiește dragostea de carte, de muncă, li se descoperă la maximum toate valorile. În condițiile noastre, în clasele și colectivele noastre, copiii au șansa să-și deschidă sufletul în fața profesorului. Sunt foarte frecvente cazurile când noi descoperim niște momente pe care părinții nu le știu. Chiar atunci când ajung în clasele de liceu și se îndrăgostesc. Să știți că noi suntem cei care aflăm primii. Ulterior, prin intermediul nostru, și părinții află cine este X sau Y.
Prin tot ceea ce facem noi, prin anturajul pregătit, stilul de educație implimentat, noi cu adevărat educăm copii pentru Elita țării — responsabili, abili, flexibili la toate cerințele vremurilor.
În instruire optați pentru metodele și tehnologiile de predare moderne sau cele tradiționale?
Optăm și tindem la performanțe, dar alegem ceea ce este prielnic și sănătos pentru copil. Instituția este bine dotată cu tehnica necesară pentru o instruire de calitate — avem securitate profesionistă, camere de supraveghere web în toate spațiile, proiectoare, computere DVD-uri, televizoare. Noi nu ne limităm doar la programa curriculară, astfel la toate disciplinele folosim materiale și echipamente de predare suplimentare. Avem mașini de cusut și chiar copiii de clasa a doua știu să le manevreze, ei coase papioane și multe alte accesorii. Mai mult decât atât, pe lângă programul de studii de bază, propunem elevilor noștri și programul afterschool. Este vorba despre cercuri de interese: matematica distractivă, templul cuvintelor (un gen de limba română distractivă), clubul mâinilor dibace, clubul de franceză, clubul de engleză, cerc de dans, de artă teatrală. În acest fel, se descoperă abilitățile copiilor și atunci când finalizează liceul ei știu ce profesie să aleagă.
De asemenea, în acest program afteschool se include plimbarea în aer liber cu jocuri dinamice și pregătirea temelor pentru acasă, astfel încât copiii să aibă mai mult timp pentru joc.
O instituție de învățământ își demonstrează abilitățile în cadrul concursurilor municipale, prin locuri premiante ocupate de elevi. Cu ce se poate mândri la acest capitol liceul "Elitex"?
Datorită unei pregătiri bune, elevii noștri permanent au succese remarcabile în cadrul olimpiadelor municipale. Spre exemplu, anul acesta au fost premiați la limba română, limba engleză și geografie. Însă, discipolii noștri nu-și demonstrează abilitățile doar în cadrul concursurilor școlare.
Avem succese în domeniul artelor, în domeniul dansului. Dezvoltăm la copii talentul actoricesc, elevii noștri cântă și dansează pe scene mari.
Mai mult chiar, anii trecuți, au participat și în cadrul emisiunii "Ora copiilor", difuzată la postul public de televiziune, demonstrându-și abilitățile de comunicare.
Din informațiile pe care le dețin, pot să vă zic că absolvenții noștri sunt foarte bine aranjați în viață. O mare parte dintre ei își continue studiile la Cambridge, Sorbona și alte universități renumite din lume.
Ce accent puneți pe dezvoltarea limbajului copiilor, a vocabularului?
Acordăm atenție sporită acestui aspect. În cadrul orelor de limba română copiii lucrează cu microfoane, la un televizor improvizat fiecare elev prezintă ceva. Profesorul le dă sarcini prin care este dezvoltat limbajul copiilor — să vorbească ca un dictor, să intervieveze pe cineva. Chiar și în clasele primare, orice lecție de limba română începe cu exerciții de pronunțare corectă. Se lucrează foarte mult cu vocabularul, cu neologismele, sinonimele.
La grădiniță avem psiholog-logoped, profesor de limba engleză, de educația muzicală și coregrafie. Noi practicăm în felul următor: dacă vine un specialist în grupă pentru a desfășura o activitate, educatorul nu se odihnește, ci are și mai mult de lucru — îl ajută să organizeze copiii și este obligat toate exercițiile care s-au efectuat la activitate să le noteze, iar apoi să exerseze cu picii pe parcursul zilei, dar și a săptămânii. Deci, este o continuitate în tot ceea ce se face, o colaborare frumoasa care generează rezultate foarte bune.
Apropo despre grădiniță. Copiii vin ca la o grădiniță obișnuită?
La grădinița noastră copiii mai mult vin ca acasă sau ca la bunica. Mulți copii chiar așa mi se adresează — bunica (probabil pentru că îi aud pe nepoțeii mei că mă numesc astfel). Ei vin cu sufletul deschis, deoarece știu că aici vor fi alintați, luați în brațe, legănați. Poate cineva se va mira, dar la noi mulți copii rămân până seara la grădiniță chiar din prima zi. Noi comunicăm cu mămica, o întrebăm cum adoarme copilul, ce preferințe culinare are, ce capricii are. Știm tot despre fiecare copil. Colaborarea și comunicarea cu părinții ne ajută foarte mult în activitate.
Cadrele noastre didactice sunt persoane foarte receptive, asidue, harnice, toți se dedau pentru copii. Părinții aducând aici copiii se simt liniștiți pentru siguranța lor.
Cât de importantă este colaborarea cu părinții în procesul de educație a copiilor?
Foarte importantă! Părinții copiilor noștri sunt la curent cu toate activitățile pe care le desfășurăm. Săptămânal, pedagogii pregătesc raporturi prin care informează părinții despre toate activitățile în care a fost antrenat copilul lor pe parcursul săptămânii.
O dată pe lună, atât la grădiniță, cât și la liceu, cadrele didactice sunt obligate să prezinte câte o activitate demonstrativă pentru părinți — cu tematica sărbătorilor naționale, tradiționale sau creștinești. Atunci părintele vede rodul muncii educatorului/învățătorului. La fel, organizăm mese rotunde, discuții cu părinții, în grup sau individual.
Cât privește costurile, cât de accesibile sunt acestea?
Raportul calitate-preț este foarte bine argumentat. La grădiniță este la fel cum ai achita o bonă, doar că dadaca trebuie să și o alimentezi. Avem camere de supraveghere video atât în liceu, cât și la grădiniță — noi vedem și auzim totul. Avem securitate în grădiniță, o agenție performantă care asigură o stare de confort pentru toți micuții. Și, bineînțeles, nu pot să nu remarc alimentația corectă și sănătoasă a copiilor.
După ce criterii ați recomanda părinților să aleagă grădinița, iar apoi școala pentru copiii săi?
Să aleagă acea grădiniță/școală unde copilul s-ar simți în orice clipă necesar instituției, educatorului și tuturor din preajmă. O instituție unde copilul este dorit și așteptat să vină, unde este protejat și, nu în ultimul rând, unde va obține o educație aleasă — în liniște, armonie și dragoste.
×
Hai să fim prieteni
Aflați tot ce e mai important și util pentru familie: urmăriți foto reportaje, citiți articole cu specialiști autoritari, interviuri și recomandări ale mamelor cu experiență, treceri în revistă ale celor mai bune locuri și celor mai semnificative evenimente.
Alăturați-vă!
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.